Ingredientele de care ai nevoie pentru a fi un gambler de succes

Cunoști vreun parior care să nu își dorească să aibă succes? Noi nu am mai auzit așa ceva până acum. Cu toate că fiecare gambler își dorește să obțină cele mai mari câștiguri, nu toți sunt dispuși să facă tot ce le stă în putere pentru a ajunge la acel nivel. La fel ca în orice altă industrie, este nevoie de anumite lucruri, calități și sacrificii pentru a ajunge să ai succes. Despre toate aceste ingrediente pentru rețeta succesului vom discuta și noi astăzi.

Trebuie să vrei să înveți

Este o diferență foarte mare dintre a avea succes și a-ți dori din tot sufletul să ai acel succes. Chiar de când vorbești pentru prima dată cu un gambler care susține că le știe pe toate și că pur și simplu totul ține de noroc, îți dai seama că acel gambler nu vrea să învețe, se bazează doar pe un bonus fără depunere sau singura lui dorință este de a paria câteva mâini la sloturi, să primească o linie de 5 șeptari și de acolo să poată merge mai departe. Lucrurile nu au stat niciodată așa, iar succesul nu vine prin noroc. Cei care au succes îți vor spune că au ajuns acolo prin muncă.

Deci dacă nu îți dorești să înveți să câștigi, nu vei câștiga decât prin noroc, iar acest lucru te va duce în cele din urmă în pragul unui faliment. Cel mai eficient mod prin care poți învăța cum să câștigi la cazino sau la jocurile de noroc în general este din greșeli. Cu cât vei sta mai mult în cazino, cu atât vei face mai multe greșeli din care vei avea câte ceva de învățat. Scopul nu este să greșești, dar inevitabil se întâmplă.

Dacă vrei să suplimentezi informațiile pe care le acumulezi singur din experiența ta, poți să mergi direct la o sursă de inspirație mai mare, adică la alți jucători care fac acest lucru de mai mult timp decât tine și sunt capabili să ia anumite decizii mai corect decât tine. Toate aceste lucruri pot fi făcute numai dacă vrei să înveți.

Folosește strategii atunci când pariezi

Strategiile de pariere te ajută să rămâi concentrat pentru mai mult timp și implicit poți să iei decizii mai inteligente într-un mod mai rapid, mai calculat și în baza unui ritm pe care strategia respectivă ți-l impune. Dacă într-o mână de Poker foarte importantă, un jucător amator este nevoit să ia o decizie de All In când are doi zecari și nici flop-ul nu a fost arătat, acesta va avea emoții, iar judecata îi va fi afectată. Dacă tu mergi cu strategia învățată, vei știi foarte clar că acest pariu este riscant și vei alege să dai Fold fără să îți pară rău de cei doi zecari.

Strategiile sunt de mai multe tipuri. Unele sunt mai complicate, altele sunt mai simple, iar unele pot fi folosite numai de către jucători experimentați. Există tot felul de principii, algoritmi și strategii matematice pe care le poți folosi în orice moment al sesiunilor tale de joc la cazino. Trebuie doar să îți asumi faptul că unele pot funcționa, altele nu, iar singurul lor scop este de a te face să joci mai calm.

Nu pierde controlul emoțiilor

Cu o legătură foarte strânsă între strategii și emoții, acestea merg foarte bine împreună deoarece strategiile te ajută să nu devii tensionat în mijlocul sesiunii de pariere. Pleci spre cazino cu gândul că indiferent ce se întâmplă la masa de joc, acea strategie trebuie respectată. Știi ce se va întâmpla din acel moment? Vei fi un jucător foarte relaxat, cu încredere în propriile decizii și care este capabil să suporte o presiune care aproape că nici nu există. Emoțiile sunt factorul care ne fac să fim în vârful lanțului trofic. Și cel mai mic grad de emoție ne poate afecta judecata din timpul unei sesiuni de joc. Emoțiile sunt cele care fac profit cazinourilor, emoțiile sunt cele manipulate în timpul sesiunilor de joc și tot ele sunt responsabile pentru greșeli.

Poate vei fi surprins de aceste analize, dar există jucători care se comportă diferit la masa de joc atunci când o femeie este dealer. Unii jucători se plictisesc și nu mai sunt energici dacă dealerul este bărbat. Chiar și o schimbare de genul acesta poate să afecteze cursul unui joc.

Dar de departe, cele mai importante emoții sunt acelea în care jucătorul pierde o mână importantă în care avea foarte mare încredere. Nu uita că în cazino există și momente în care pierzi, dar este ceva complet normal. Nimeni nu câștigă 100% din timpul petrecut în cazino.

Bugetul

Bagi mâna în buzunar și pleci direct în cazino indiferent de câți bani ai reușit să iei, câți bani ai câștigat luna respectivă sau faci acest lucru chiar dacă ai pierdut deja câteva mii de lei în luna respectivă? Nimic nu este mai dăunător decât un buget precar și o strategie de cheltuială inexistentă. Trebuie să ții sub control suma de bani pe care o pariezi în fiecare lună, altfel vei ajunge să pariezi foarte mulți bani fără să îți dai seama.

Cazinoul este un loc imprevizibil și există foarte mulți factori care te pot influența să iei decizii care nu sunt în folosul tău. Pe perioada unui an de zile în care gamblerii profesioniști trebuie să facă profit, evident că vor exista și momente în care aceștia vor pierde. Pierderile nu sunt un lucru rău decât dacă sunt mai mari decât câștigurile. Pentru a face un calcul corect, trebuie ca la sfârșitul unui ciclu de gambling, să fii în câștig. Alege o sumă de bani și încearcă să o fracționezi suficiente de inteligent încât indiferent de cât pierzi sau câștigi, să nu fie nevoie să suplimentezi acei bani.

Trebuie să știi unde vrei să ajungi cu jocurile de noroc

Dacă nu era deja evident, obiectivele stabilite, îți vor ușura de 100 de ori munca. Dacă știi unde vrei să ajungi, nimic nu va fi greu, vei face o muncă pe care ți-o vei asuma și vei duce la bun sfârșit un lucru sau cel puțin vei învăța multe lucruri din proces.

Vrei să devii milionar? Atunci articolul acesta ți-a oferit câteva sfaturi foarte folositoare pentru viitorul tău. Vrei doar să te distrezi? Ignoră tot ceea ce am scris și mergi direct în cazino pentru a te distra. Dacă acțiunea ta este asumată și știi de ce faci anumite lucruri, nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Concluzie

Vrei să ai succes și să începi să îți câștigi existența manipulând norocul cu deciziile tale? Atunci ia în considerare sfaturile noastre și nu vei fi dezamăgit.

Report

Articol publicat de Andreea Moțoc

Ce părere ai despre această postare?

23 Points
Upvote Downvote

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0