Laurențiu Barbu
După cum spunea un gânditor, „cheia istoriei nu se află în istorie, ci în oameni”. Mai ales în oamenii care fac istorie, așa cum a fost Vodă Țepeș! Într-o mănăstire din Rusia a fost scos la iveală un vechi manuscris în care sunt descrise personalitatea și domnia lui Vlad Țepeș. Se crede că redactarea documentului păstrat la mănăstirea Kirillo-Belozersky, numit, în limba slavă „Skazanie o Drakule Voevode“, a avut loc la circa un deceniu după ce marele domnitor a trecut la cele veșnice.
Vlad Țepeș a fost un personaj de legendă încă din timpul vieții. În mod inevitabil, o parte dintre relatările care au circulat prin viu grai, au fost preluate de către cronicarii care și-au redactat operele după moartea viteazului voievod. În acest vechi manuscris este reconfirmat sfârșitul vitejesc al lui Vlad, care, în ultimele clipe ale existenței sale și cu ultimele puteri, i-a lăsat fără viață pe cinci dintre cruzii asasini care îl împresuraseră.
O bună parte din textul descoperit în lăcașul de cult din Rusia descrie faptele de vitejie ale lui Vlad. Una dintre afirmațiile care i se atribuie voievodului român este îndemnul ca luptătorii care cugetă la moarte înainte de bătălie să rămână pe loc – purtând, mai apoi, pe viață, pecetea apăsătoare și rușinoasă a lașității.
Un episod istoric memorabil este „Atacul de noapte” întreprins de către oastea lui Vlad Țepeș asupra imensei armate otomane de invazie. Atunci, românii s-au infiltrat în tabăra otomană înveșmântați în haine turcești, creînd o panică și o tulburare de nedescris. Puțin a lipsit să nu fie ucis însuși sultanul. După această ispravă de un curaj incredibil, Vlad și-a examinat oastașii. După cum relatează documentul slav, cei care prezentau răni datorate loviturilor venite din spate (în timp ce fugeau din calea inamicului) erau pedepsiți în modul cel mai aspru cu putință. Ceilalți răniți, ce nu dăduseră înapoi din fața inamicului, a fost răsplătiți cu generozitate. 
În vremea lui Vlad, fărădelegea descoperită era pedepsită la fel de aspru, fără a conta rangul social al vinovatului. Autorul unei fapte ticăloase nu putea, pe atunci, să compenseze fărădelegile săvârșite prin achitarea unor mari sume de bani.
Este relatată, și în scrierea slavă, cunoscuta poveste a fântânii înzestrate de către voievod cu un pocal de aur masiv, vas din care călătorii își astâmpărau setea și pe care nimeni n-a cutezat să-l sustragă, câtă vreme a domnit Vodă Țepeș. Dacă ticăloșii nu scăpau nepedepsiți, vitejii sau cei care se remarcau prin înțelepciune, dreptate și cinste nu rămâneau fără răsplată – care de obicei consta în bani și moșii.
De asemenea, este descrisă și curajoasa incursiune a lui Vlad (din iarna 1461-1462), efectuată la sud de Dunăre, pe teritoriul Imperiului Otoman, în care turcii au suferit pierderi grele, de mii de soldați, fără a putea întreprinde, pe moment, nimic împotriva oștirii conduse de către Vlad.
Interesantă este impresia generală pe care o determină conduita domnitorului valah, la examinarea documentului descoperit la mănăstirea Kirillo-Belozersky (mănăstirea Sfântul Chiril – Belozersky). Aceasta coincide cu percepția pe care au avut-o românii vreme de secole și pe care o întrețin și astăzi, cu privire la Vlad Țepeș.
Astfel, nu este negată o anumită cruzime a lui Țepeș Vodă (specifică și contextului istoric), însă predominante în personalitatea sa sunt trăsăturile pozitive, virtuțile precum integritatea, vitejia, cinstea, preocuparea pentru moralitate și binele comun, curajul, ingeniozitatea și tenacitatea în luptă.
Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/
