Laurențiu Barbu
Ion Țuculescu s-a născut la 19 mai 1910 la Craiova, într-o familie de intelectuali. Întâiul pictor pe care l-a văzut lucrând şi care a lăsat o puternică impresie asupra sa a fost Eustaţiu Stoenescu. A urmat cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova, unde a studiat desenul cu profesorul Eugen Ciolac, dar a trecut, în câteva rânduri, pentru lecţii particulare, şi prin atelierul pictoriţei craiovene Freda Tribalsky.
Prima expoziție la care a fost remarcată prezența „pictorului diletant Ion Țuculescu” – alături de a fratelui său, Șerban – este cea organizată în1925, în sala de recepții a Palatului Administrativ al județului Dolj.
După ce, un timp, a frecventat atelierul profesorului Gh.Teodorescu-Romanaţi, Ţuculescu a încercat să ilustreze, dar fără succes – cum avea să mărturisească mai târziu – celebra tragedie a lui Goethe, Faust. Descurajat şi cu credinţa că nu este suficient de talentat pentru a continua să se ocupe de pictură, s-a hotărât, la cererea tot mai insistentă a tatălui său, să-şi îndrepte paşii către Facultatea de Ştiinţe Naturale şi apoi spre cea de Medicină din Bucureşti, obținând doctoratul, în 1939, cu calificativul magna cum laude.
Autentica sa vocaţie pentru pictură avea, însă, să-şi spună cuvântul şi să dea roade nu peste mulţi ani. In 1938, prima expoziție personală în sala Ateneului Român din București s-a constituit într-un mare şi neaşteptat succes.
În anii următori, Țuculescu participă la Salonul Oficial, la expoziţiile „Tinerimii Artistice” şi la alte expoziţii colective, iar, in 1942, este prezent la Bienala internaţională de artă de la Veneţia.
Până în 1947 deschide şapte personale, însă, în următorii zece ani, Ion Ţuculescu nu mai are acces la aproape nicio manifestare expoziţională, din pricina inaderenţei la noua linie estetică impusă de sovietici. În această perioadă este cercetător la Academia Română şi şef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc. În 1956 deschide o expoziţie în propria locuinţă, iar, din 1957, reîncepe să participe la expoziţii colective.
La 27 iulie 1962, în urma unei boli neiertătoare, Ion Țuculescu se stingea din viaţă, la numai cincizeci şi doi de ani, aproape izolat, puţin cunoscut de public şi chiar de confraţi, total ignorat de autorităţi. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.
În 1965, la Sala Dalles din Capitală, a fost organizată prima expoziţie retrospectivă Ion Ţuculescu, care a revelat publicului existența unuia dintre marii pictori europeni ai epocii de după război. În anul următor, România a participat la Bienala de artă de la Veneţia cu 80 dintre lucrările sale. Petru Comarnescu a scris prima monografie Țuculescu, aparută în 1967, iar Muzeul de Arta din Craiova a inaugurat, în 1973, Secția Ion Țuculescu.
Vorbind despre existența acestui uriaș artist, Geo Bogza scria: „Ion Țuculescu a pictat până în ultima clipă, credincios țelului său, lăsând în urma lui o operă trainică și cutezătoare, cu care, în anii următori, poporul nostru se va mândri tot mai mult, cum s-a petrecut și cu opera lui Constantin Brâncuși. Biruința lui Țuculescu este mare și pilduitoare, fiindcă este una dintre acele biruințe de după moarte care, din timp în timp, ne zguduie conștiințele și îmbogățesc tezaurul spiritual al omenirii.”
Ion Ţuculescu – A fost odată Ion Ţuculescu – Margine de sat Ion Ţuculescu – Izvorul de fluturi Ion Ţuculescu – Copac în soare
Sursa: eualegromania.ro
