in ,

Istoria adevarată a României. Dacii sunt primii oameni care au populat Europa.

În ultima vreme am dat peste tot felul de informații  despre poporul român şi despre România, care vorbesc despre apartenenţa noastră directă la civilizaţia care a populat Europa – DACII. Astfel am aflat despre adevărata istorie a poporului român, a românilor şi a României: românii sunt daci, nu romani. România este Dacia şi Dacia este România.

Redau mai jos câteva extrase din textele pe care le-am parcurs până acum despre adevărata istorie a poporului român şi a României, pentru a vă trezi interesul să citiţi mai mult şi să aflaţi adevărul care nu este spus (sau cunoscut) aproape deloc prin şcoli, facultăţi sau la TV: Românii sunt DACI, nu romani, iar România este DACIA, vatra lumii – locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Fiţi mândri că am avut asemenea strămoşi! Detalii în continuare:

Iată câteva extrase din textele pe care le găsiţi la link-urile de mai jos:

(anii/perioadele diferă pentru că mai jos sunt extrase din diferiţi autori)

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană.

Profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, care a studiat istoria Europei, a vorbit despre spaţiul Carpato-dunărean ca fiind vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe.

Cand azi istoria spatiului Carpato-Dunarean este redescoperita de niste straini, ca Marja Gimbutas, care asemenea lui N.Densuşianu considera drept vatra a vechii Europe acest spatiu unde noi românii ne gasim astazi, de fapt ne reîntoarcem la El, la Densuşianu, la cel ce a prezentat pentru prima oara pe noi, pe daco-români drept popor primordial si formator al Europei.

Noi, românii, ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime.

Dacii sunt strămoşii tuturor popoarelor latine, iar ceea ce ne este predat în şcoli – “noi românii suntem un popor care a fost “latinizat” de către romani” este o falsitate.

Mulţi spun că ne-au ocupat romanii şi ne-au latinizat/civilizat. Cat din teritoriul Daciei a fost ocupat de romani? Doar 14% ! Cati ani au ocupat romanii acei 14%? Doar 146 de ani!  Era imposibil ca limba latină să fie preluată de daci când romanii au ocupat atât de puţin teritoriu şi au stat atât de puţin, mai ales ţinând cont că soldaţii romani vorbeau o latină şubredă. De asemenea, dacă Dacii ocupaţi de romani ar fi preluat limba latină, cum se mai înţelegeau cu restul dacilor de pe restul de 86% din teritoriul Daciei, NEocupat de romani? Logic că vorbeau cu ei tot în “dacă”, adică “română arhaică”. De fapt dacii vorbeau deja o română arhaică, din care a reieşit şi latina la un moment dat. Atunci când s-au întâlnit dacii şi romanii, s-au întâlnit două popoare înfrăţite care se înţelegeau în limbaj.

Concluzie – Noi SUNTEM ROMÂNI DACI, NU ROMANI!

De ce ar fi vrut romanii să impună limba lor într-un teritoriul nou cucerit? Vedeţi americanii impunând engleza în Egipt, Irak, Afganistan, Libia şi alte ţări cotropite (desigur pentru “impunerea democraţiei”) sau îi vedeţi pe americani interesaţi de resursele de petrol, minereuri şi poziţia geo-strategică nou cucerite? Aceeaşi întrebare e valabilă şi în cazul romanilor care au cucerit o mică parte din teritoriul Daciei: pe romani i-a preocupat impunerea limbii latine in Dacia cucerită, sau mai degrabă aveau nevoie doar de bogatiile acesteia (aur, argint, miere, grau, vin, lemn, piatra, si altele)?

Arhivele regilor Daciei (plăcuţele de aur descoperite la Sinaia), contin dovada ca limba dacilor aproape ca nu s-a schimbat (pana astazi n.n.).

Nu putem accepta faptul ca legiunile romane au patruns in Dacia, au cucerit 14% din teritoriu pentru o perioada foarte scurta istorica, 165 de ani, si ca, peste noapte, toata populatia Daciei, ocupata sau nu de romani, a inceput sa vorbeasca cea mai perfecta limba romanica, fara a ne intreba: chiar asa sa fie? Sunteti siguri ca de la soldatii romani (sositi din toate colturile lumii – Africa, Palestina, Germania etc) au invatat dacii latina? Chiar de la acesti soldati, care nu o vorbeau ei insasi, sa fi invatat latina dacii ? Nu cumva are mai mult sens ceea ce ne dovedeste N. Densusianu: ca dacii vorbeau “latina vulgara” (română arhaică) si ca NU printr-o relatie sexuala la nivel de soldati romani versus fete/femei dace s-a produs acest “miracol”?

În ce limbă vorbeau copiii nou nascuti in Dacia de catre femeile dace care  s-au casatorit cu militarii romani? Deoarece, in general, copiii erau crescuti de mame, si nu de tati, ce erau ocupati cu “arta razboiului”, acesti copii vorbeau in mod curent si limba vorbita de catre tati (ce vorbeau diverse limbi, mai putin limba latina) sau vorbeau limba mamelor lor, adica limba care se vorbea in Dacia de catre bastinasi de cand se stiau ei pe acest teritoriu ?

Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie razboaiele purtate de Daci si Romani – spunand despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) ca a fost un trac veritabil si ca razboaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine). Iar Traian, spunea inainte de a porni la lupta: “ma intorc in tara strabunilor mei“ (sursa AICI)

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.

În 2014, Miceal Ledwith a oferit într-un nou interviu mai multe detalii despre latinitate şi originea popoarelor:

(partea despre istoria limbii române începe de la min 44:30):

Faptul că NOI, românii (dacii), suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim.

Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci – un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.

Dacii sunt cei care au populat Europa şi au ajuns până aproape de China.

“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi din India vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe dintre ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Lucian Iosif Cueşdean.

Pasaj dintr-un interviu cu Dr. Napoleon Savescu: ” Faceti opinie in societatea americana privind preistoria romanilor?  Răspuns: Sunt invitat la conferinte, in special – de macedoromanii din America. Lumea este interesata de aceasta noua prezentare a poporului daco-roman. Datele pe care le-am adus in plus apartin cercetatorilor impecabili din toata lumea, care sustin de ani de zile ca spatiul carpato-danubian a dat nastere Europei. Romania este vatra Europei. Cand Europa a fost acoperita de doua ori de o hala de gheata, cum a fost ultima, cea alpina, singura arie ramasa neacoperita era cea din Carpatii de Jos. Or, nu putea sa apara o civilizatie in aria Germaniei, aflata atunci sub calota de gheata. In plus, marile civilizatii au aparut la gura de varsare a marilor fluvii: chinezii – la gura Fluviului Galben, indienii – a Gangelui, egiptenii – a Nilului. In acest context, nu puteau occidentalii sa apara la gura de varsare a Rinului, Senei sau sub gheata. Sa fim oameni seriosi, ca si prostia are o limita.” Dr. Napoleon Savescu.

Roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa … chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista. În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii… etc.

SUNTEM ROMÂNI DE PESTE 2500 DE ANI. O română arhaică există în copie la peste 7000 de Km de România, la 3000 de Km est de cea mai estică graniţă a Imperiului Roman.

Conform studiilor genetice, populatia actuala a Romaniei este clar inrudita cu populatiile care au locuit pe teritoriul Romaniei in Epoca bronzului si a fierului, adica acum 2 500 – 5 000 de ani, fapt care scoate in evidenta continuitatea acestui popor… si rastoarna teoria romanizarii Daciei ca si a descendentei romane a poporului nostru (sursa: autor Daniel Roxin – “Spiritul Dacic renaste” Editura Vidia 2012)

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.

După “Civilizaţiile Europei vechi”, Ed. Meridiane, Buc., 1978, de Guido A.Mansuelli, un autor francez, pe timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, nu se cunosc decât două centre de locuire umană, unul în vest, în aria Pirineilor (plus Grimaldi) şi altul în est, în aria Carpaţilor. Splendidele civilizaţii vestice din Pirinei, ca şi cea din Grimaldi (vestul Italiei), au dispărut, fără urmă, acum aproximativ 11.000 de ani. Această zonă a fost repopulată dinspre gurile Dunării abia 4-5 mii de ani mai târziu, astfel că apare logic ca şi limba din Carpaţi să fi urmat aceeaşi cale. Nu a existat nimeni altcineva, în spaţiul Dunării de Jos, decât neamul românesc, până acum 3900 de ani, când se spune că au “venit” grecii, astfel că e firesc ca “româna primară” să fie prima limbă a Europei.

Hai să vedem ce spun străinii…: (preluat dintr-un comentariu la acest text)

citate-william-schiller-daniel-ruzo-civilizatia-a-aparut-unde-traieste-poporul-roman-in-zona-carpatilor-spatiul-nord-dunarean-cea-mai-veche-cultura-cunoscuta-romanii-sunt-daci-limba-lati– Specialistul englez E.C.Davies scrie in Enciclopedia Peoples of Nations in 1923 ca pe teritoriul actual al Romaniei exista cu mult inainte ca romanii sa invadeze teritoriul, “exista o civilizatie ce isi avea radacinile departe, in trecut in epoca neolitica”
– peruvianul Daniel Ruzo spune ca “Carpatii sunt intr-o regiune a lumii in care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute pana in ziua de azi”
– arheologul neamt Adam Falkenstein declara ca “tablitele de la Tartaria reprezenta prima dovada de scriere din istoria omenirii”
– in Cambridge history of India din 1922 se arata fara dubii ca “Drumul parcurs de arienii carpatici pana la ajungerea la in India i-a purtat prin N Marii negre si al celei Caspice ”
– Felix Colson preciza ca “dacii erau de origine pelasga iar limba lor nu era decat un idiom al limbii comune-pelasga-de dinsinte de fondarea Romei”
– William Schiller arheolog americanin Readers Digest-”Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul ROMAN, raspandindu-se apoi spre rasarit si spre apus!”
– John Mandis profesor la Universitatea din Londra-”Romania e vatra a ceea ce numim Vechea Europa, o entitatea cultrala cuprinsa intre 6500-3500 i.e.n.”si “cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost facute la Turdas si Tartaria”
– Gordon W Childe -”localizarea centrului principal de formare si extensiune a indo-europenilor trebuie sa fie plasata la nordul si sudul Dunarii”
– Ekstrom Par Olof- LINGVIST suedez spune ca”LIMBA ROMANA ESTE O LIMBA -CHEIE CARE A INFLUNTAT IN MARE PARTE LIMBILE EUROPEI “…
….si multi alti arheologi, cercetatori si scriitori
– ca sa nu mai spun de cercetatori romani gen Densusianu, BP Hasdeu, preotul D.Balasa, Lazar Tonciulescu…

30 dec 2013: Harald Haarmann și povestea „Descoperirii Scrisului” (de către strămoşii românilor)

……………………………………………………………………………………………….

Pentru a vă convinge de toate aceste informaţii trebuie doar să citiţi. Textele în care sunt prezentate informaţiile de mai sus (şi alte informaţii interesante pe această temă) se găsesc la următoarele link-uri:

“Limba latina se trage din cea română si nu invers”. Românii sunt daci vlahi traci, nu romani. Istoria României – Dacia (edu33) – interviu consilierul Papei

Despre istoria si zona geografica a Romaniei stravechi. Dacia, Tracia, daci, traci, traco-dacii si poporul roman. Limba română straveche (edu38)

Dacii au populat Europa si au ajuns pana in China. Comunitatea Punjabi din India vorbeste romaneste. Romanii sunt DACI, nu romani (edu47)

Conferinta adevarul despre istoria Romaniei, vineri, 21 februarie 2014, Bucuresti. Asociatia Vatra Daciei prezinta Pe urmele geto-dacilor, istoria ascunsa a românilor

17 feb 2013: Istoria nestiuta a getilor si genomul european  (inclusiv despre Getii si regatele din Punjab)

Top 10 descoperiri deosebite in Romania unice pe planeta – arheologul american William Schiller si peruanul Daniel Ruzo sustin ca civilizatia pe aceasta planeta a inceput in Carpati

Limba română este cea mai veche limbă vorbită pe această planetă / Latinizarea dacilor şi etnogeneza poporului român – cea mai mare păcăleală istorică dată românilor! NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI!

“Noi nu suntem urmaşii Romei” – interviu cu Napoleon Săvescu 1

“Istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită” – pasaje din interviu cu Napoleon Săvescu 2

Onoare memoriei lui Nicolae Densuşianu – cel care a scris primul despre adevărata istorie a românilor

Un adevar istoric tot mai evident pentru oamenii de stiinta occidentali: romanii sunt urmasii dacilor

Demonstraţia genetică a faptului că românii se trag din primii oameni care au populat Europa şi că NU suntem urmaşii Romei.

Spiritul dacic renaşte – studiu ADN făcut în România

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri

Istoria ìngropata a geto-daco-romànilor

Geto-Dacii “Cei mai Drepți și mai Viteji dintre Traci” – corecţi, nu mâncau carne, ci doar fructe, miere şi lapte, nu beau alcool, iar unii trăiau în pustnicie de pe atunci

6 dec 2013: Interviu antrenorul de genii – matematicianul Florian Colceag: Pot demonstra că Dumnezeu există şi acţionează – Eu sunt taran. Bunica mea era taranca. De la ea am invatat o gramada de lucruri. Am ajuns sa cunosc o cultura care are radacini neolitice, cu un bun-simt si o intelepciune  absolut incredibile. (…) Filonul acestui model este foarte vechi, el apartine popoarelor care au trait pe teritoriul Marii Negre inainte sa comunice Mediterana cu Marea Neagra prin Bosfor si Dardanele. Aici este un nucleu care s-a imprastiat odata cu revarsarea apelor mediteraneene. S-a imprastiat radial pe toata zona europeana, in Asia Mica si chiar in nordul Africii, pana acolo a ajuns. Iar prin marile invazii a ajuns pana in India. Daca stai si cauti sa vezi care este scheletul acestui filon, afli ca el tine de familie, de respectul stramosilor, de respectul mediului, de bunul-simt si bucuria vietii.

Articol-reportaj Formula As 2005: Fraţii noştri din Alpi – românaşii din Elveţia – Inteleg o gramada de cuvinte: “plug”, “mos”, “casa”, “munt”, “ram”, “muma”, “frar”, “sour”, “scolar”, “corp”, “alb”, “eu sun”, “el fa”, dar inteleg mai cu seama intonatia lor, o cadenta, o anumita muzica a graiului, atat de asemanatoare cu a noastra, incat parca nici n-ai nevoie de cuvinte, parca pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din inclinarea trupului, din privirile ce insotesc mereu fiecare exclamatie. Asa vor fi toti oamenii pe care ii voi intalni aici, in batranii munti retici: parca nu vorbesc cu cuvinte. Parca vorbesc direct cu sufletul. (…) “E la noi un cuvânt foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de bătrân ca şi megaliţii ăştia din piatră pe care-i vedeţi. E vorba de cuvântul “carp”, ceea ce în romanşă înseamnă “piatră”, “stâncă”. Nimeni n-a putut stabili vreodată originea acestui cuvânt, ea se pierde în adâncul istoriei. Noi însă îl avem în numeroase nume de locuri, de munţi şi de văi: Carp, Carpet, Carppa. Câteva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar aşa: Carp. Un altul se numeşte Carpats. Da, Carpats, de ce va miraţi?  Mănânc sarmale romanşe şi zâmbesc. Acum am, într-adevăr, toate motivele să mă simt aici ca acasă.

22 iunie 2014: Descoperire senzațională într-unul din misterioasele discuri uriașe de la Seimeni: un inel din bronz care conține simboluri prezente și în cultura Turdaș Vincha!!!

11 feb 2014: Suntem cel mai vechi popor de pe Terra ? – prim parte: Enigma placutelor de la Tărtăria – V.TITOV (arheolog rus) – “La Tartaria s-a ivit cea mai veche (pana azi) scriere a omenirii.” (…) Cultura Cucuteni impreuna cu placutele de la Tartaria implinesc toate criteriile de a fi considerate elemente ale primei civilizatii a a lumii, cu multe sute de ani inainte de Sumer sau Egipt, insa pentru asta trebuie rescrisa istoria.

VIDEO CUCUTENI:

8 feb 2014: LATINITATE “ROMANICĂ” SAU LATINITATE “DACICĂ” ? – partea a III-a  – Tripticele de la Roșia Montană și limba latină vulgară

20 nov 2013:  Uimitoarele descoperiri din spatiul stravechi al Romaniei

8 nov 2013: Sute de locuinţe vechi de 6-7 mii de ani, unele cu etaj, descoperite în judetul Timiş

8 oct 2013: Pandantiv vechi de 20.000 de ani descoperit la Piatra Neamţ (video)

pandantiv-vechi-de-peste-20-000-de-mii-de-ani-descoperit-in-sapaturi-arehologice-la-poiana-ciresului-batca-doamnei-piatra-neamt-romania-civilizatia-cultura-gravetiana-obiecte-artefacte-v
Pandantiv vechi de peste 20.000 de ani descoperit la Piatra Neamţ

8 oct 2013: Cea mai veche civilizație din Europa, descoperire în zona Buzău

7 oct 2013: Suceava: Cea mai mare locuinţă pre-Cucuteni datând din 5200-5100 Î.Hr. a fost descoperită la Baia

21 sept 2013: Cucuteni, o civilizație mai veche decât Mesopotamia, aproape uitată, în loc să devină brand de țară

6 sept 2013: Uimitor: Simbolul Yin-Yang prezent pe un vas Cucuteni de acum 6.500 de ani!

24 aug 2013: 7.000 de ani de istorie la Hândreşti, com. Oţeleni, jud. Iaşi. Implică-te şi tu alături de noi! Împreună demarăm primul şantier arheologic din zonă – Pe zeci de hectare, chiar la suprafaţa răscolită de lucrările agricole, sute de fragmente de obiecte neolitice sunt vizibile: fragmente ceramice, statuete antropomorfe, obiecte de uz casnic, unelte etc, toate parcă ivite din pământ pentru a ne spune : “Aici sunt 7.000 de ani de istorie…”

20 aug 2013: Istoria Europei, rescrisă în Banat. Cea mai mare fortificație de pe continent, lângă Timișoara – Treizeci de arheologi din România şi Germania studiază o fortificație veche de mii de ani, descoperită în judeţul Timiş. (…) “Eu cred ca situl de la Cornești va sta alături de marile situri din Europa ca Stonehenge sau Sarmizegetusa. În opinia mea este unul dintre cele mai importante situri din întreaga Europă, este cea mai mare aşezare din perioada preistorică pe care o cunoaştem şi pe de altă parte este o structură absolut fantastică”, a spus  prof. dr. Bernard Heeb.

20 aug 2013: Peştera Coliboaia din România – cele mai vechi picturi rupestre din Europa –35.000 ani Î.Hr.

iulie 2013: Descoperire fabuloasă, la Hundeoara! – un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene! / Priviţi înscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oţeleşti de Iaşi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.

Un proiect de succes: Sat vechi de 6.000 de ani, reconstruit la Drăgăneşti-Olt – VIDEO

17 nov 2012: Surorile tablitelor de la Tartaria, descoperite la Vadu Rau – cea mai veche scriere din lume pe teritoriul României (6500 Î Hr)

Tăbliţele cerate de la Roşia Montană – peste 1500 de ani.

2010: Descoperiri senzationale in situl arheologic de la Schela Cladovei – peste 8000 de ani

Câteva dintre descoperirile şi studiile prof. univ. dr. Marin Cârciumaru în România (INCLUSIV FOTO): picturi de circa 14.000 de ani B.P. (before present) în singura peşteră cu artă rupestră din Paleoliticul României – Cuciulat; cele mai vechi recipiente din stalagmite pentru prepararea ocrului din lume; cele mai vechi coliere de seminţe din Europa + mărgele de lut la Ulmeni, Călăraşi (cultura Gumelniţa); 8000 de seminţe de mărgeluşă (multe găurite) din cultura Cucuteni, la Izvoare, în  comuna suburbană Dumbrava Roşie, municipiul Piatra Neamţ; Gravurile din pestera cu “incizii” – două siluete umane realizate în manieră liniară acu mii de ani; Gravurile preistorice din Pestera Cizmei, situata in zona carstica Grohot din cadrul Muntilor Metaliferi, la nord-vest de orasul Brad in apropierea satului Ribicioara, comuna Ribita (jud. Hunedoara); Picturi parietale – siluete umane în Pestera Popii, situata la intrarea in defileul Sohodol dinspre comuna Runcu (jud. Gorj); Cea mai veche pâine din România şi probabil din Europa – 4225  ± 60 ani B.P. – aşezarea de la Celei-Corabia (jud. Olt); Impresionant material litic şi faunistic, obiecte de artă şi podoabă de o importanţă inestimabilă – poiana Cireşului, Piatra Neamţ.

29 sept 2012: VIDEO – In apele Romaniei, se scalda istoriile unor civilizatii vechi de peste zece mii ani

Pe urmele celei mai mari civilizaţii din preistoria europeană: Cucuteni

Scrisoare  adresată poporului român

Româna, limba Vechii Europe + suntem români de 2500 de ani – aici găsiţi şi cărţi foarte interesante ale lui Cueşdan despre adevărata istorie a României şi alte informaţii

Studiul de paleogenetică care a bulversat România. Nu suntem urmașii Romei! (text și video) – extras din cartea Spiritul dacic renaşte

Fascinanta lume a traco-geto-dacilor. Dezvăluiri – extras din cartea Spiritul dacic renaşte

Cuiul Dacic  – despre Andrei Vartic şi povestea lui despre cuiele dacice pe care le-a găsit şi cuiul pe care l-a studiat. Este vorba de un cui de 2000 de ani care nu a ruginit absolut deloc, fiind o adevărată minune tehnologică. (despre Andrei Vartic rezistenţa metalului dacilor si în articolul urmator:)

25 nov 2011: Un adevăr istoric nespus: cine a construit Mănăstirea Sfintei Ecaterina?  – Cei care au pus bazele acestui centru spiritual au fost dacii aduşi de împăratul Justinian din zona Dobrogei, a căror primă misiune a fost construcţia locaşului sfânt din muntele Sinai, urmată de sarcina de a îl proteja şi a-l întreţine material (…) „Uşile lui Justinian” sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă funcţionează (…) Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un centru monastic creştin grec-ortodox de rit bizantin, a cărui viaţă monahală se derulează neîntrerupt de şaptesprezece secole.  (în articol se vorbeşte şi de Cuiul dacic neruginit de 2000 de ani şi priceperea dacilor)

Articol Formula AS 2006: Valahii de pe muntele Sinai – Legenda sau adevar pierdut?

24 iunie 2014: Basmul cu lahii din Sinai, de la Sfânta Ecaterina… Un basm adevărat? – avem frați daci în Egipt, în peninsula Sinai?

Valea regilor traci. Tara de dincolo de Dunare – România şi Bulgaria sunt surori ale aceluiaşi neam

Romania, top of the world?  – în engleză despre scris de acu’ 7000 de ani etc

SPAŢIUL CARPATIC – ÎNCEPUTUL CIVILIZAŢIEI EUROPENE ? de Gabriel Gheorghe

Carpaţii, “solniţa” Europei, de Gabriel Gheorghe  – prima civilizaţie a Europei a apărut în Spaţiul Carpatic pentru că acolo existau bogate zăcăminte de sare – chiar la suprafaţa pământului

Video – Imperiul Geto Dacic

ARHIVA întrebărilor despre DACI

Cartea NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, de Dr. Napoleon Săvescu – poate fi citită online

Istoria războaielor de pe teritoriul străvechi al României

Repere ale istoriei românilor (via strabunii.wordpress.com)

2007: Un mister istoric: Dacii Din Roma / Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister. Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri / La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.”

29 aug 2013: Dacia, tărâmul zeilor – recapitulare pe lung

Alte surse de informare privind DACIA şi adevărata noastră istorie aici:

www.napoleonsavescu.wordpress.com  – un doctor român mai mult dacolog decât doctor în New York.

www.dacia.org   – mai ales la Dacian Virtual Museum

http://adevaruldespredaci.ro/

http://getica.go.ro/index.htm

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

www.fara-secrete.ro

http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/

http://www.dacii.ro/index.php

http://www.ariminia.ro/ro/

http://oceanospotamos.wordpress.com/

http://discoverdacia.wordpress.com/

http://dinarhiveledaciei.wordpress.com/

http://spartacus-titanul.blogspot.ro/p/about.html

http://rdcnroman.blogspot.ro

http://www.danais.ro

http://secretelezeilor.wordpress.com

http://www.geto-dacii.ro

CITIŢI, CONVINGEŢI-VĂ şi RĂSPÂNDIŢI INFORMAŢIA!

Urmăriţi şi aceste documentare:

Citiţi şi despre PREZENTUL ROMÂNIEI, de care toată lumea trebuie să fie conştientă, pentru a mai avea o şansă ca stat şi popor: Review on Romania – situatia dezastruoasa a României in prezent, anul 2013, probleme economie, ecologie, politica si societate (pol119) 

Citiţi şi: Cea mai mare problema a omenirii si a poporului român: incapacitatea de a cauta, vedea si constientiza adevarul dur, realitatea inconjuratoare grava (edu35)

Emilian, 7 iunie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!