Laurențiu Barbu
Suntem de foarte multe ori martori ai unor dispute mai mult sau mai puţin sterile pe seama importanţei unor momente din istoria comună a poporului nostru – cel de la nord şi sud de Dunăre. O perspectivă generală asupra a ceea ce s-a întamplat în trecut ne-ar ajuta să înţelegem că fiecare decizie pe care predecesorii noştri au luat-o într-un moment sau altul, a făcut ca noi să fim ceea ce suntem astăzi. Un astfel de episod – emblematic pentru întreaga istorie a Balcanilor – este războiul valahilor şi bulgarilor declanşat împotriva Bizanţului în anul 1185, ca şi constituirea unui stat puternic, având dimensiunile şi importanţa unui imperiu.
Petru şi Ioan Asan, umiliţi de Împărat
În fruntea Imperiului Bizantin se afla atunci imparatul Isaac Anghelos al II-lea. Acesta urma sa se insoare cu fiica regelui ungar Bela al III-lea si nu isi putea imagina o nunta in afara fastului cuvenit celebrarii unei astfel de uniuni imparatesti. Pentru ca visteria bizantina nu putea sustine cheltuielile enorme prevazute de imparat, acesta din urma gaseste solutia cea mai usoara pentru iesirea din criza: marirea birurilor imperiale pe care supusii sai erau datori sa le plateasca Bizantului. Noua dare prevazuta ii afecta in primul rand pe crescatorii de animale, iar printre acestia se numarau vlahii si bulgarii din zona Munţilor Haemus (Balcani). Dintre toate sursele epocii, cronica bizantinului Nicetas Choniates Akominatos este cea care reda destul de exact desfasurarea evenimentelor din acea vreme.
Nicetas consemneaza ca noul bir, introdus abuziv, a adus multa nemultumire vlahilor si bulgarilor care locuiau pe muntele Haemus. Pentru a aduce la cunostinta imparatului nemultumirea lor, acestia trimit doi soli, alesi deloc intamplator. La drum pleaca fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi printre semenii lor. Departe de a fi luati in seama, cei doi sunt palmuiti, umiliti in fata curtii imperiale si trimisi acasa. Intorsi cu apasarea esecului si cu pata rusinii pe obrazul lor, cei doi frati planuiesc o revolta a poporului din acea zona, formata in cea mai mare parte din vlahi si bulgari. La inceput, populatia mixta a intampinat cu scepticism si cu teama propunerea lor, o atitudine deloc exagerata in acele vremuri, cand contestarea unei astfel de puteri echivala cu un act de nebunie. Mai mult decat atat, valahii purtau cu ei amintirea unei alte infrageri dureroase suferita de catre stramosii lor, nu cu mult timp in urma, in timpul miscarii din Tesalia din 1066.
O interesantă lecţie de manipulare a maselor
Nicetas povesteste cum, pentru a-i convinge de necesitatea acestei miscarii, fratii nu s-au dat inapoi de la folosirea unor trucuri menite, nu atat sa pacaleasca populatia, cat sa le inspire o farama de credinta in soarta glorioasa ce le era rezervata. In acest scop, se spune ca cei doi frati ar fi adunat mai multi oameni despre care se credea ca sunt indraciti si stapaniti de duhuri rele (foarte probabil epileptici, dupa cum ne-a revelat medicina moderna), si i-au invatat ca in timpul crizelor lor sa spuna: „Dumnezeul neamului bulgarilor si vlahilor a binevoit si a incuviintat scuturarea jugului celui de demult”, si ca o urmare a acestui semn divin „sa puna mana pe arme si sa porneasca asupra romeilor si pe cei prinsi in razboi sa nu-i crute, ci sa-i injunghie si sa-i omoare fara mila”. Nu se stie daca acest episod este adevarat sau nu, cert este ca populatia de pe muntele Haemus avea destule motive pentru a porni aceasta rascoala, chiar si fara subterfugii.
Contextul istoric şi primele victorii ale Asăneştilor
Momentul nici ca putea fi mai bine ales. Puternicul Imperiu Bizantin trecea printr-o perioada tulbure, in care siguranta sa era amenintata serios de hoardele de unguri care navalisera cu doi ani in urma dinspre nord-vest si care repurtase deja primele succese. Ungurii ocupasera Belgradul, Branicevo, Nisul, ajungand pana la Sofia.
In acelasi an in care vlahii si bulgarii isi pregateau atacul, dinspre Sicilia aparea o noua amenintare: normanzii. Acestia inregistrasera deja cateva victorii de scurta durata, cucerind orasele Durazzo, Serres, Amfipolis si chiar Salonic. Scurtul avant al acestora este potolit in toamna aceluiasi an de catre generalul bizantin Alexios Vranas. Misiunea lui era sa aplice ulterior aceeasi strategie si in cazul valahilor de la Muntele Haemus, insa mana destinului hotaraste ca lucrurile sa se aseze altfel. In loc sa porneasca impotriva vlahilor si bulgarilor, generalul bizantin intoarce armele impotriva imparatului Isaac Anghelos, isi aduna trupele la Adrianopol si se proclama pe sine imparat. Pe acest fond complicat, tesut din lupte interne si amenintari externe, isi pregatesc fratii Asanesti ofensiva. Primele miscari ale acestora inregistreaza cateva victorii notabile. Ametit de succes, Petru chiar indrazneste sa poarte coronita aurie si incaltarile rosii – insemnele imparatesti bizantine.
O înfrângere transformată în victorie
Isaac Anghelos refuza sa se lase intimidat de incercarile celor doi frati vlahi, prin urmare demareaza mai multe campanii impotriva acestora. In prima incercare, trece neobservat Balcanii si ataca din spate armata vlaho-bulgara care este infranta. Cei doi frati reusesc sa fuga insa peste Dunare, refugiindu-se la vecinii cumani. Imbatat de victorie si crezand ca le-a dat o lectie binemeritata moesilor, imparatul bizantin neglijeaza sa isi ia masurile elementare de precautie, multumindu-se sa dea foc granelor.
Dar, cum in politica orice greseala se plateste, Isaac Anghelos avea sa simta curand consecintele erorii sale. Departe de a se lasa intimidati de bizantini, cei doi frati, care acum se bucurau de ajutorul cumanilor, incep o actiune larga de pradare a Traciei. O a doua incercare de oprire a campaniei de cucerire initiata de catre conducatorii vlahi si aliatii lor cumani va demara in primavara anului 1187, fara afecte decisive, de o parte sau de alta. Bizantinii si valahii sunt de acord sa incheie un armistitiu, trimisul Asanestilor la Constantinopol fiind Ionita, cel de-al treilea frate. Ostilitatile reincep, insa, la scurta vreme, Lui Petru Asan ii vine ideea de a se alia cu armata cruciatilor condusa de imparatul german Frederic Barbarossa, care tocmai traversa in acea perioada Peninsula Balcanica. Targul parea avantajos pentru ambele parti: Frederic Barbarossa primea un ajutor de 40.000 de soldati, iar Petru spera sa primeasca mai usor recunoasterea titulaturii de imparat (tar).
Barbarossa nu a apucat sa se bucure de acest avantaj numeric, pentru ca ostilitatile sale cu bizantinii s-au aplanat. Cu toate acestea, Petru si Ioan si-au continuat campania de invadare ale Traciei, fortandu-l pe Isaac Anghelos sa organizeze o contraofensiva impotriva vlahilor dezlantuiti. Soarta nu s-a aratat favorabila bizantinilor, armata lui Isaac fiind surprinsa si infranta intr-o trecatoare. Printre victime era cat pe ce sa se numere chiar imparatul. Aceasta ultima victorie a intarit si mai mult pozitia Asanestilor, ramasi stapani peste tara dintre Dunare si Balcani.
Sursa: certitudinea.ro
