Laurențiu Barbu
În Pantheonul Marilor Filosofi Români Creştini Ortodocşi al cărui studiu destul de elevat îl cercetez, îl elaborez, îl aprofundez sub un ciclul destul de inspirat am ajuns şi la ardeleanul fiu de preot, licenţiat şi în Teologie, Lucian Blaga.
După trecerea rapidă prin apele Academiei Teologice „Andrei Şaguna”-Sibiu, probabil răsfăţat graţie tatălui său care era Protopop la vremea aceea, s-a aruncat în vâltoarea Filosofiei şi Biologiei ştiind că între ele există totuşi contraziceri majore elaborate teoretic de cei ce au voit-o prin prisma raţiunii lor ateo-ştiinţifice şi nu prin apropieri creştin-ortodoxe pe care le-a îmbrăţişat şi expus genial metafizicianul nostru, doctorul Nicolae Paulescu. Lucian Blaga a fost ataşat-consilier de presă la Varşovia, Praga, Berna, subsecretar de stat la Externe, ambasador în Portugalia, profesor la Universitatea din Cluj şi membru al Academiei Române.
Trebuie să precizez însă, încă de la începutul acestui studiu, dar cu destulă mâhnire şi compătimire că Lucian Blaga a fost/ s-a dorit un Filosof creştin, dar a încurcat metafizica filosofiei în sine cu mistica creştinismului ortodox, dând prioritate uneia şi subordonând-o pe cealaltă. „Metafizica e expresia şi afirmarea veşnic reînnoită a unui mod existenţial care ţine constitutiv de fiinţa omenească.” (Lucian Blaga, Trilogia Cosmologică Diferenţialele Divine Aspecte Antropologice Fiinţa Istorică, Ed. Humanitas, Bucureşti-1997, p. 20). Pentru a porni la această înfruntare-confruntare tricosmologică trebuia musai să-l consulte pe anticul dac Sf. Dionisie Areopagitul sau să-l aprofundeze pe neegalatul Vasile Băncilă cu care a avut o elevată corespondenţă epistolară, dar n-a făcut-o nici într-un caz şi nici în celălalt riscând şi greşind totul.
Neînţelegând nici consubstanţialitatea ortodoxiei cu românismul a rămas un gânditor gneseologic, punând în locul Atotcreatorului Dumnezeu, Atotcreatorului Logos, pe Marele Anonim, care prin Censura Sa Transcendendă ne permite doar o cvasi-cunoaştere, iar Taina Hristică, elementul de comuniune harică, de coslujire îl preface în mister. Gânditorul gneseologic nu face un pas spre cunoaşterea apofatică, precum creştinul ortodox mărturisitor, slăvitor şi slujitor, ci rămâne în impas.
Lucian Blaga neavând ca Temelie şi Stâlp al Culturii spiritual religioase cele două elemente fundamentale: dacoromânismul şi ortodoxia care sunt într-o perpetuă comuniune, a riscat mult întrupându-se celor mai mari şi mai absolute naturi sensibile de cercetare: Poezia, Filosofia şi Teologia care au o singură Osie: Ortodoxia Hristică. Poezia, Filosofia şi Teologia de fapt se cercetează ca exerciţiu de stil, de creaţie şi har, dar ele se trăiesc însă cu intensitatea şi plenitudinea marii Iubiri cereşti. Întruparea religiosul în spiritualitatea etnică a unei naţiuni milenare are loc deodată cu naşterea acelei etnii. Dovadă faptul că spiritualitatea protodacă a fost dintru început monoteistă şi ontologic profetic precreştină. Creştinismul ortodox n-a făcut alceva decât să-şi revendice tronul dinastic al spiritualităţii geto-dace care s-a circumscris Evangheliei, Ortodoxiei lui Hristos, ca izvor de existenţă, de trăire, de creaţie, de înomenire, de înălţare, de transcendent.
Tratând lucrarea Religie şi Spirit, poetul, filosof şi teolog Lucian Blaga face o distincţie ilogică afirmând că: „Ortodoxia este o religie care a fost asimilată de spiritualitatea românească, originea ei fiind grecească şi bizantină.” (Lucian Blaga, Religie şi Spirit, p. 181, apud, Dumitru Stăniloae, Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie. Ed. Paideia, Bucureşti, p. 7)
„Fiinţa umană, spune Lucian Blaga, simte o înclinare sau necesitatea de-a participa, într-un fel sau altul, cu toate facultăţile şi aptitudinile sale la ordinea dată odată cu revelarea ultimelor elemente sau coordonate ale misterului existenţei. Metafizica participă, preponderent sau exclusiv pe calea <<cunoaşterii>> la ordinea pe care omul şi-o revelează. Prin religie fiinţa umană se autototalizează în faţa ordinei ce şi-o revelează, adică fiinţa umană participă la ordinea în chestiune cu cunoaşterea, cu afectele, cu voinţa, cu presimţirea, cu intuiţia, cu imaginaţia şi cu tot fondul subconştient al dorinţelor şi speranţelor, al erosului său, mai mult, cu tot felul de a gândi raţional şi iraţional, mai mult chiar, cu tot felul său de-a gândi şi de-a simţi magia.” (Lucian Blaga, Religie şi Spirit, p. 181, apud, Dumitru Stăniloae, Poziţia domnului Lucian Blaga…, p. 11)
Toate cele trei domenii serafice: Poezia, Filosofia, Teologia au natură divină şi aparţin ca spirit religios Creştinismului ortodox, chiar dacă se întrepătrund şi cu Tradiţia monoteistă a spiritului protodac, profetic, sibilin, ca izvor de creaţie arhaic, ca filosofie ancestrală, ca spiritualitate metaautohtonă. Poziţia privind non apartenenţa lui Lucian Blaga la Creştinism, Ortodoxie şi Românesc a făcut-o marele Teolog Părintele Dumitru Stăniloae, cu autoritatea sa copleşitoare care, a remarcat de fapt echivocul consubstanţial al autocontrazicerii filosofului ardelean şi ca atare eu nu voi relua vreo atitudine diferită.
Înzestrat cu talent de scriitor, cu o remarcabilă gândire, fiul de preot ardelean şi-a împovărat creaţia printr-un efort filosofic gnostic, nedefinit ca esenţă, definit ca dilemă, ca o plăsmuire ce iradia din adâncul său lăuntric sbuciumat de mister, făcând din fiecare pas al cunoaşterii un impas al necunoaşterii: „Voinţa Marelui Anonim, ca efort, nu e îndreptată spre creaţie, ci are ca obiectiv tocmai prevenirea unei prea mari amplori generatoare.” (Lucian Blaga, Trilogia Cosmologică Diferenţialele Divine Aspecte Antropologice Fiinţa Istorică…, p. 31)
Citește mai mult: ziarulnatiunea.ro
