Laurențiu Barbu
Emil Racoviță este cel care a creat biospeologia, aceasta din urmă fiind știința care se ocupă de studiul ființelor care populează lumea tainică și tenebroasă a peșterilor. Totodată, ilustrul savant este cel care a înființat cel dintâi institut de studiu al biospeologiei, la nivel mondial.
Cât privește viața marelui savant, există o serie de aspecte interesante, care merită să fie evidențiate. Racoviță s-a născut la 1868, într-o familie cu origini boierești. Tatăl său era judecător iar mama pianistă. Racoviță l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă iar mai apoi pe geologul și paleontologul Grigore Cobălcescu.
Abia intrase în cel de-al douăzecișicincilea an al vieții sale când a devenit membru al societății franceze de biologie. Peste puțină vreme avea să fie cooptat în echipa de exploratori care, la bordul navei „Belgica”, avea să realizeze o faimoasă expediție în Antarctica. Din echipa de cercetători făcea parte și Roald Amundsen – întâiul om ce a reușit să atingă Polul Sud, preformanță realizată cu trei ani înaintea începerii Primului Război Mondial.
În Antarctida, a fost descoperită o strâmtoare ce a fost botezată Belgica, după numele vasului. Una dintre insulele din zonă a fost botezată de către savantul român după numele geologului și paleontologului Cobălcescu, fostul său dascăl. Fie vorba între noi, nu era rău să îi fie atribuit unei insule din îndepărtata Antarctidă și numele lui Ion Creangă.
Alte două regiuni, dintre care o insulă, au căpătat numele de Danco și Wiencke, după doi exploratori care și-au găsit sfârșitul în riscanta expediție, efectuată în cea mai neprimitoare regiune a Terrei. În apropiere de Polul Sud, Racoviță a trăit una dintre cele mai mari aventuri ale vieții sale în momentul în care Belgica a rămas blocată între ghețurile fără de sfârșit, din 1898, luna lui Mărțișor și până-n luna lui Făurar a anului următor.
Pentru alții, captivitatea în țara ghețurilor veșnice ar fi fost o condamnare, o pedeapsă cumplită. Dar nu și pentru Racoviță! Pentru el a fost o oportunitate. Și pentru știință de asemenea. Cercetările realizate și observațiile culese s-au concretizat în nu mai puțin de… șaizeci de volume. Cu acest prilej, Racoviță a studiat cetaceele și a descoperit o nouă specie, balena cu cioc.
Activitatea de explorator și de speolog a lui Racoviță este binecunoscută. Mai puțin știut este că savantul nu s-a dat înapoi nici de la explorarea adâncurilor. În interesanta lucrare „Peșteri Scufundate” (apărută în România anului 1987) se arată că în arhivele stațiunii de cercetări marine de la Banyuls-sur-Mer au fost găsite interesante documente redactate de mâna lui Racoviță. Acolo, savantul român descria acțiunile de scufundare pe care le-a efectuat în Marea Mediterană și rezultatele lor științifice.
Ca scafandru, Racoviță a fost instruit în tehnicile de imersiune de către Louis Boutan (biolog și pionier al fotografiei subacvatice). În scufundările pe care le-a efectuat în vara lui 1895, Racoviță ajungea până la adâncimi de 15 metri, pentru a studia formele de viață marine și a preleva exemplare de faună și floră. Prin acest aspect mai puțin cunoscut al activității sale, Racoviță poate fi numit, după cum se arată și în lucrarea mai sus-amintită, nu doar un pionier al explorării adâncurilor terestre, a formațiunilor carstice, ci și un pionier al explorării abisurilor marine, în interes biologic.
Autor: Tomi Tohăneanu
Surse: „Peșteri Scufundate” (Ed. Academiei RSR, 1987), wikipedia.org, www.cunoastelumea.ro
