De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este de o frumusețe aparte, a cărei valoare fiind dată și de o scenă picturală considerată unică, cea a Sfântului Ierarh Sava Brancovici, cel care a sfințit biserica veche!
- Este în comuna Moisei, județ Maramureș
- Construit în sec. XIV
- Poartă Hramul „Adormirea Maicii Domnului”
- Deschis turiștilor.
Situată în comuna Moisei, la poalele muntelui Pietrosu Rodnei, mănăstirea Moisei își începe istoria în sec. al XVI-lea, când doi părinți credincioși, Moise și Dochia Coman s-au hotărât să ctitorească o biserică în amintirea fiului lor, care plecase în Basarabia pentru a se căsători și de la care nu mai primiseră nicio veste de mult timp. Soarta face ca la biserica ridicată de aceștia să se oprească un monah, care până la urmă se dovedește a fi fiul acestora, care între timp se călugărise și acum era călugăr la mănăstirea Putna, cunoscut sub numele Grigorie. Acesta, la insistențele părinților săi, va rămâne la biserică. La trecerea a două sute de ani, lăcașul de cult ajunge în stare de degradare și va fi necesară ridicarea unei noi biserici și mai încăpătoare. Acest lucru va fi realizat de călugărul Iosif, al cărui nume stă înscris pe o bârnă din peretele sudic al bisericii, astfel „Aceasta biserica noua au ridicat-o calugarul Iosif in anul Domnului 1599”. Biserica este de dimensiuni modeste și ridicată din bârne din lemne de molid, cu pridvor deschis susținut de patru bârne. Interiorul bisericii este împărțit în pronaos, naos și altar. Pronaosul este despărțit de naos printr-un pererte din bârne. Deasupra pronaosului se ridică o turlă cu acoperiș sub formă de coif. Pentru îmbinarea bârnelor s-a folosit tehnica coada de rândunică, la mijloc fiind prise între ele prin cuie de lemn.
În data de 27 august 1672, noua biserică este sfințită de către Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului, și devine metoc al mănăstirii Putna timp de aproape o sută de ani. De-a lungul timpului, lăcașul de cult va trece prin mai multe lucrări de restaurare, una dintre acestea având loc între anii 1928-1929, când i se schimbă temelia, iar în anul 1972 i se reînnoiește acoperișul și turla. În ceea ce privește pictura interioară, aceasta s-a păstrat fragmentar atât din anul 1699, când a fost pictată, cât și din anul 1871, când s-a dat peste pictura originală un strat de gips, peste care s-a realizat o nouă pictură. Între anii 1910-1911 se ridică o nouă biserică, mai mare, în formă de cruce și de data aceasta din zid, în stil neoclasic. Pictura interioară poartă amprenta pictorului Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslănești, județul Argeș și a fost realizată între anii 1982-1985. La exterior, este văruită în alb, cu o pictură pe fronton, care reprezintă hramul bisericii. Interiorul bisericii este împărțit în patru încăperi: pridvor deschis, pronaos, naos și altar. În trecut, în cadrul mănăstirii a funcționat atât o școală de învățătură, cât și o școală de pictură. În prezent, complexul monahal este constituit din biserica veche, biserica nouă, un altar de vară ridicat în stil maramureșean, stăreția, arhondaricul și altele.
Sursa: cesavezi.ro