Laurențiu Barbu
La Ripiceni, în judeţul Botoşani, pe malurile Prutului au loc cercetări arheologice de mare importanţă. Propriu-zis se continuă explorarea arheologică a unei aşezări uriaşe, veche de peste 6.000 de ani şi întinsă pe cel puţin 25 hectare. Totodată, arheologii lucrează la cercetarea unei misterioase mega-structuri, o clădire întinsă pe 1.000 de metri pătraţi, cu etaj şi care păstrează semnele unui sfârşit foarte violent.
Civilizaţia Cucuteni dezvoltată acum aproape 6.000 – 7.000 de ani pe teritoriul de astăzi al României dar şi al Republicii Moldova şi Ucrainei, este una dintre cele mai misterioase şi totodată avansate culturi ale neoliticului european. Această civilizaţie remarcată prin aşezări uriaşe şi o artă ceramică greu de egalat este bine reprezentată în judeţul Botoşani. De altfel, Cucuteniul este un adevărat brand pentru judeţul nord-moldav datorită numărului mare de aşezări şi obiecte aparţinând acestei culturi pe teritoriul său dar mai ales datorită valorii arheologice şi artistice foarte mari a numeroase artefacte.
Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii în România a avut loc în anul 2016, în judeţul Botoşani. Mai precis, la Ripiceni, pe malurile Prutului arheologii au documentat şi descoperit în cadrul unei aşezări uriaşe, aproape un proto-oraş, o megastructură de dimensiuni foarte mari. Iniţial s-a crezut că este vorba despre un templu tribal, reşedinţa unei căpetenii sau a clanului conducător. Anul acesta cercetările au fost reluate iar descoperirile continuă. Noi date fascinante privind această megastructură ies la iveală şi totodată adâncesc misterul funcţionalităţii ei. Totodată s-a descoperit prin diferite metode de lucru că aşezarea era mult mai mare decât s-a crezut iniţial, un adevărat ”oraş” de mari dimensiuni de acum 6.000 de ani.
Misterul megastructurii de acum şase milenii
Prima etapă de săpături la acest obiectiv arheologic a avut loc în anul 2016. Atunci în urma scanării magnetometrice a întregului sit s-a descoperit prezenţa vestigiilor unei clădiri uriaşe, întinsă pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Prin prisma unor prime descoperiri s-au emis ipoteze care ducea cu gândul la un templu uriaş sau reşedinţa unei căpetenii tribale, stăpânul uriaşei aşezări. După o pauză de un an, din cauza lipsei fondurilor, echipa condusă de conferenţiarul universitar doctor Dumitru Boghian de la Universitatea ”Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Suceava în colaborare cu specialiştii de la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, a reluat cercetările încă de săptămâna trecută. În urma studierii vestigiilor şi artefactelor descoperite, ipoteza unui templu nu mai este actualitate. Practic în momentul de faţă nu se ştie cu certitudine la ce servea uriaşa structură. De altfel modul său de organizare ridică semne de întrebare, fiind compusă din mai multe locuinţe, lipite una de cealaltă cu un spaţiu interior, cel mai probabil deschis.
”Continuăm în 2018 cercetările arheologice început în 2016 ale unei structuri de mari dimensiuni care are în jur de 1.000 de metri pătraţi. Este vorba de o grupare foarte interesantă de locuinţe, dispusă într-o megastructură rectangulară, compactă, case perete în perete cu spaţii gospodăreşti fiindcă am găsit în centrul ei trei râşniţe, una în poziţie firească şi două răsturnate şi sparte. Este greu de acceptat în aceste condiţii un rol cultic obligatoriu. Totodată are un sistem de împrejmuire care dă de gândit în ceea ce priveşte funcţionalitatea”, spune Dumitru Boghian. Totodată specialistul de la Universitatea din Suceava spune că cel mai probabil locuinţa avea etaj. ”A fost o locuinţă care probabil a avut etaj şi aş vrea să cred că nu numai ca un pod funcţional.”, adaugă specialistul. Cel mai probabil uriaşa structură avea până la 5 metri înălţime. Structura era făcută din lemn , pereţii fiind unşi cu lut, de o grosime apreciabilă la parter. La partea superioară lutuiala este mai subţire şi mai atent lucrată, cercetătorii descoperind o porţiune dintr-o fereastră, realizată cu multă migală şi artă. Spaţiul de la etaj putea fi pod pentru depozitarea sau pur şi simplu spaţii unde dormeau.
O aşezare uriaşă pe malurile Prutului
Această mega-structură face parte dintr-o aşezare uriaşă. Iniţial prin determinările magnetometrice s-a crezut că este vorba de o întindere de 10 hectare. În urma studiilor amănunţite însă s-a ajuns la concluzia că de fapt aşezarea avea peste 25 de hectare. O mare parte din aşezare se află însă sub apele Prutului, fiind înghiţită odată cu realizarea lacului de acumulare şi a barajului de la Stânca-Costeşti.
” Aici s-a făcut o scanare magnetometrică intregrală şi s-a descoperit o aşezare întinsă pe 10 hectare. Dar având în vedere reconstituirea paleomediului şi a reliefului care a existat altădată, înainte de construirea lacului de acumulare şi a nodului hidroenergetic de la Stânca-Costeşti, era vorba de un sit care mergea până la 25-30 de hectare. Am reuşit să obţinem o serie de materiale cartografice şi fotografice din anii 60. Altădată Prutul avea o lăţime de doar 90 de metri în timp ce astăzi lacul de acumulare în această porţiune are o lăţime de peste un kilometru şi jumătate.”, precizează Dumitru Boghian. Totodată prin determinări radio-carbon s-a ajuns la concluzia că nivelul descoperit de locuire al aşezării avea o vechime de peste 6.000 de ani. Este cea mai mare aşezare cunoscută a civilizaţiei Cucuteni de la vest de Prut. ” Avem acum şi date radio-carbon. Sunt datate în jurul anilor 4200, ani radio-carbon, BC, calibrat. Este vorba deocamdată de cea mai mare aşezare cunoscută în arealul Cucuteni de la vest de Prut în spaţiul carpato-prutian dar ea se leagă de fenomenul acesta al aşezărilor mari care există în spaţiul cucutenian şi spaţiul tripolian”, adaugă specialistul. Cei care au locuit în această uriaşă aşezare erau artişti desăvârşiţi ai eneoliticului şi totodată meşteri foarte buni în prelucrarea silexului. De altfel aşezarea se afla pe un important zăcământ de silex şi este posibil ca după ce-l prelucrau să fi călătorit distanţe impresionante pentru a-l comercializa. Sfârşitul mega-structurii dar şi al întregii aşezări a fost unul deosebit de violent. ”Ca în toate cazurile, sfârşitul aşezărilor cucuteniene şi tropiliene a fost violent. O astfel de megastructură deosebit de compactă a ars câteva zile în şir. Acestui fapt se datorează şi aglomerarea aceasta de lutuieli extraordinar de bine arse care provin de la diferitele elemente componente ale megastructurii”, precizează Boghian.
Deocamdată s-a reuşit cercetarea a doar 400 de metri pătraţi din cele 10 hectare. În mare parte din cauza lipsei fondurilor necesare continuării lucrărilor. Mai mult decât atât sit-ul este ameninţat de eroziunea malurilor sub acţiunea apelor Prutului.
Sursa: vatra-daciei.ro
