in ,

Moș Crăciun este mai bătrân decât Creștinismul. Câte mii de ani să aibă?

Multe dintre sărbătorile, tradițiile și miturile din timpul geto-dacilor sau ale unor vremuri și mai vechi se ascund astăzi sub haina creștinismului care, pentru că nu a putut să le elimine din conștiința oamenilor, le-a adoptat și a căutat să le dea un alt sens. 

Dacă este să privim povestea lui Moș Crăciun prin intermediul studiilor unor specialiști etnologi, aflăm lucruri surprinzătoare.

Astfel, reputatul academician şi etnolog Romulus Vulcănescu ne spune în cartea „Mitologia românească” că Moş Crăciun a fost un zeu forte vechi al popoarelor indo-europene și că ar fi fost venerat și de geto-daci: “Moş Crăciun a apărut în spiritualitatea neolitică a populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre ca un zeu gerontolatric, o divinitate arhaică care marchează pe pământ hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă, la răstimpul dintre doi ani. (…) Moş Crăciun face parte din categoria arhaică a moşilor din calendarul popular unde sunt stabilite sărbătorile pentru cultul morţilor. (…) Imaginea mitică de semizeu a Bătrânului Crăciun oscilează între aceea a unei semidivinităţi arhaice şi semidivinităţi creştinizate. Ca semidivinitate arhaică este înfăţişată printr-un strămoş de o vârstă nedeterminată pe chipul căreia timpul a încremenit o fizinomie de mască milenară. (…) În mitologia geto-dacă este posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoş care simboliza echilibrul elementelor în stadiul facerii lor, al începutului procesului celor necreate şi nedate în vileag. Pe pământ marchează hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă” (Află mai multe AICI)

Prof. Olimpia Cotan Prună: “Sărbătoarea este precreştină şi a fost asimilată în sec.IV î.Hr. şi de către romani”.

Etnologul Ion Ghinoiu: “Crăciunul a apărut ca o sărbătoare solstiţială când oamenii celebrau divinitatea solară cu acest nume. Determinativul de “Moş” indică ziua zeului adorat care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou.”(Dicţionarul obiceiurilor populare de peste an)

Așadar, pentru noi românii, ca urmași ai geto-dacilor, sărbătorile creștine au importanță și pentru faptul că au adus până astăzi, chiar dacă într-o formă ascunsă, tradițiile, sărbătorile și miturile geto-dacilor. Nu ne rămâne decât să le redescoperim!

Sărbători fericite!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/despre-mos-craciun/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!