in , ,

ATRACȚII ȘI OBIECTIVE TURISTICE PRAHOVA (II)

Județul are un relief deosebit de variat, începând de la culmile Carpaților Meridionali (Munții Bucegi) și Orientali (grupa Carpaților Curburii, Munții Baiului, Grohotiș și Ciucaș) în nord, urmate de dealurile subcarpatice în centru, și Câmpia Piemontană a Ploieștilor (parte a Câmpiei Române) în partea de sud. Munții din nord pot fi trecuți pe valea Prahovei către pasul Predeal de pe teritoriul județului vecin Brașov, sau prin Pasul Bratocea, pe Teleajen, ambele drumuri ducând către Brașov.

Cabana Gura Diham din orașul Bușteni, județul Prahova

Cabana Gura Diham se află situată pe unul dintre cele mai vestite trasee ale localității Bușteni.

Popularitatea Cabanei Gura Diham a fost căpătată de-a lungul zecilor de ani care au poposit peste ea.

Cabana Gura Diham se afla situată la o altitudine destul de înaltă, la circa 1982 metri.

Peisajul străbătut până în aceste locuri este cu adevarat mirific, nefiind încă exploatat în totalitate de către om și în acest fel rămânând încă o latură nepoluată.

Pădurile de foioase și conifere care înconjoară Cabana Gura Diham reușesc să transforme peisajul într-unul bine admirat de către turiști.

Cabana Gura Diham a fost construită în anul 1910, având menirea de han. După evenimentele din Primul Război Mondial, Cabana Gura Diham a devenit un frumos loc de pelerinaj, fiind inclusă în lista traseelor montane favorite ale localității Bușteni.

Cascada Caraiman din județul Prahova

Situata in Transilvania, Cascada Caraiman este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Prahovei.

Pe versantul opus al Vaii Jepilor, la altitudinea de circa 1700 m, se afla Cascada Caraiman, care are o cadere de apa spectaculoasa, devenind astfel un adevărat monumentnatural.

Din punctul in care se afla cascada se poate urca spre Cabana Caraiman, aflata la altitudinea de 2.025 metri, loc de unde se deschide o priveliste spectaculoasa asupra intregii vai si asupra Statiunii Busteni.

Un element iesit din comun, care face ca acest varf muntos sa fie atat de cunoscut, si ca un numar impresionant de turisti sa faca excursii acolo, este Crucea Eroilor Neamului.

Acest monument a fost ridicat la initiativa Reginei Maria, in memoria ostasilor romani cazuti in Primul Razboi Mondial. Acesta are o inaltime de 28 metri, putand fi vazut de departe, fiind considerat un simbol al Muntilor Bucegi.

De aici se pot face diferite excursii pana la cabanele Babele, Piatra Arsa, Omul, pana la Crucea Eroilor si spre cantonul Jepi.

Castelul Cantacuzino din orașul Bușteni, județul Prahova

Castelul Cantacuzino este situat in statiunea montana Busteni de pe Valea Prahovei.

Castelul cuprinde patru corpuri – pavilionul central ce cuprinde trei niveluri, pavilion de servicii – doua niveluri, vila administrativa si capela. Interiorul castelului se remarca prin pictura ornamentala si figurativa, tamplaria sculptata, vitraliile, balustradele sculptate in piatra, din fier forjat sau din lemn, plafoanele casetate, pardoselile din dale de gresie decorativa si parchetele cu intarsii.

Castelul este inconjurat de un parc imens, cu alei care duc inspre mici grote, cascade si fantani arteziene. Sala de primire adaposteste o colectie de heraldica unica in Romania, formata din stemele tuturor familiilor boieresti cu care se inrudea familia Cantacuzino si tablourile in marime naturala ale stramosilor Cantacuzinilor, pictate pe piele de Cordoba.

Bine de stiut: In 1927 sotia printului construieste in preajma o frumoasa bisericuta din lemn.

Castelul este o constructie impozanta ridicata in stil neobrancovenesc in 1910 si care a apartinut Printului Gheorghe Grigore Cantacuzino, un om extrem de bogat.

Crucea de pe Caraiman din orașul Bușteni, județul Prahova

Crucea Eroilor Neamului sau Crucea de pe Caraiman, cum mai este numita, de pe Valea Prahovei, a fost construita intre anii 1926 si 1928 prin initiativa Majestatii sale Regina Maria, in cinstea Eroilor cazuti in lupta pentru intrgirea neamului in primul razboi mondial.

Simbolul Orasului Busteni, Crucea Eroilor, a fost amplasata pe creasta Muntilor Caraiman la o altitudine de aproximativ 2.290 de metri, avand inaltimea de 33 de metri si latimea de 14 metri, are la baza o fundatie din beton inalta de 15 metri. Materialele din care a fost construita cea mai inalta Cruce din Europa au fost transportate partial de niste magarusi si partial de funicularul Fabricii de Celuloza din Busteni, ulterior fiind preluate de oameni de la Cantonul Schiel, care este situat la inaltimea de 1960 de metri. Noaptea, Crucea de pe

Caraiman este iluminata de 300 de becuri a cate 500W fiecare, spre deliciul privitorilor de pe Valea Prahovei.

Mănăstirea Caraiman din orașul Bușteni, județul Prahova

Situata in mijlocul muntilor Caraiman, manastirea ce poarta numele locului unde este amplasata este vizitata anual de mii de credinciosi veniti aici pentru a-si inchina rugile lor acestor locuri sfinte, manastirea fiind destul de cunoscuta ca urmare a harului magic pe care il poarta, fiind facatoare de minuni pentru cei nevoiasi sau pentru cei aflati in dificultate.

Atunci cand pasesti inlauntrul manastirii vei primi binecuvantarea parintelui Gherontie Puiu si imediat ce vei ajunge acasa vei putea fi surprins sa afli ca cele pentru care te-ai rugat ti se indeplinesc. Potrivit credinciosilor, nu exista nicio rugaminte adresata Domnului care sa nu se indeplineasca.

Manastirea Caraiman a fost ridicata dupa momente destul de grele, la indrumarea parintelui Gherontie Puiu. Aceasta a fost ridicata in Muntii Caraiman, in statiunea Busteni, in Poiana Palanca. Aici, a fost cladita manastirea pentru calugari, dar si biserica binefacatoare de minuni pe care o conduce in prezent.

In mijlocul bisericii se afla un brad retezat in timpul unei furtuni de vara, ce are forma de policandru. Aici, exista o cruce alba ce sta aprinsa pe toata durata serii, odata cu pornirea iluminatului stradal din statiunea Busteni.

Zilnic, Manastirea primeste circa 600 de turisti, multumiti de harul pe care il poarta parintele ce le da binecuvantarea ceas de ceas, fiind cuprinsi de o liniste deplina in suflet pe toata durata zilei, ca si cand harul divin s-ar fi pogorat in sufletele lor.

Bine de stiut: Parintele Gherontie Puiu a venit sa propovaduiasca cuvintele Domnului in acest loc la rugamintile Maicii Domnului care i s-a aratat in vis de nenumarate ori, indrumandu-l sa vegheze asupra linistii manastirii de la poalele muntilor Caraiman.

Sfinxul din județul Prahova

Sfinxul din Bucegi, destul de asemanator cu cel egiptean infatiseaza un cap uman, fiind situat la o inaltime de 2216 metri.

Acesta s-a format de-a lungul timpului ca urmare a procesului de eroziune a solului si a celei eoliene. Acesta are o dimensiune de-a dreptul impresionanta, ajungand la circa 8 metri inaltime si 12 metri latime.

De-a lungul timpului, deciziile mai marilor statului au avut in vedere si luarea unor hotarari cu privire la viata Sfinxului in aceste locuri. Asa se intampla, ca acesta urma sa fie dinamitat sau chiar mutat in alte locuri intrucat valoarea terenului din aceasta regiune era mai mare decat valoarea spirituala a acestui monument turistic. Asadar, cel mai insemnat monument al tarii urma sa fie distrus punandu-se mai presus interesele financiare.

Legenda Sfinxului spunea ca acesta a fost un loc prielnic pentru intalnirile extraterestre, avand o capacitate energetica mai insemnata decat in alte regiuni ale tarii. Altii sunt de parere ca in acest loc se afla o mina de uraniu parasita imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Atunci cand il privesti nu iti va fi destul de greu sa gasesti asemanari vizibile intre acesta si Sfinxul Egiptean, indiferent de latura in care l-ai privi. De aceea, de-a lungul vremii oamenii au facut o adevarata pasiune din a-l vizita si fotografia, cea mai veche fotografie a sa datand inca din anul 1900.

Castelul Iulia Hasdeu din orașul Câmpina, județul Prahova

Castelul Iulia Hasdeu este situat in Campina, judetul Prahova, acesta fiind cunoscut și sub denumirea populara de “Templul Spiritului”.

Castelul a fost construit intre 1893-1896, de catre scriitorul si istoricul roman Bogdan Petriceicu Hasdeu, in memoria fiicei sale Iulia Hasdeu.

In 1888, la 19 ani, Iulia murise din cauza tuberculozei. Legenda spune ca, Hasdeu se retragea deseori la resedinta sa de la Campina pentru a comunica, prin intermediul spiritismului, cu fiica lui.

Deasupra intrarii principale se afla inscriptia ”E pur si muove” (si totusi se misca), iar in fata intrarii sunt doua tronuri de piatra care semnifica cele sapte reincarnari ale Iuliei, inscriptionate cu cate o pentagrama, 7 cercuri si un sfinx feminin. In mijlocul casei este o statuie de lemn, infatisandu-l pe Iisus, iar in spatele acesteia este bustul Iuliei

Bine de stiut: Bogdan Petriceicu Hasdeu a murit pe data de 25 august 1907.

Grădina zoologică din orașul Ploiești, județul Prahova

Infiintata in urma cu 3 decenii si administrata de Consiliul Local, Gradina zoologică Bucov se afla la iesirea din Ploiesti.

Pe o suprafata de 16 hectare, gradina adaposteste specii dintre cele mai diverse: ursi, lei, jaguari, canguri de talie mica, maimute pavian, sconcsi, ratoni, manguste, cerbi carpatini, caprioare, tapi romanesti, ponei, pekari, porci de apa, lame, wattussi, precum si diferite specii de pasari: rate exotice, ibisi, gaste cu obraji albi, fazani, papagali, pauni, prepelite etc.

In interiorul gradinii se afla Casa Memoriala Constantin Stere, care este deschisa publicului pentru vizita. De asemenea, in interiorul parcului mai exista un lac pe malurile caruia vizitatorii pot sta la un gratar sau pot inchiria barci si hidrobiciclete pentru o plimbare romantica pe lac.

Administratorii Gradinii zoologice din Ploiesti promit sa ofere vizitatorilor de orice varsta o experienta placuta si reconfortanta prin mediul armonios pe l-au creat.

Muzeul „Casa de Târgoveț Hagi Prodan” din orașul Ploieşti, judeţul Prahova

Muzeul „Casa de Târgoveț Hagi Prodan” reprezintă un obiectiv turistic de maximă însemnatate pentru oraşul Ploieşti.

Muzeul „Casa de Târgoveț Hagi Prodan” este unul dintre monumentele istorice vechi ale localităţii, ce datează din anul 1785, încercând să identifice o parte din stilurile ţăraneşti ale regiunii.

Aici putem admira numeroase expozitii si opere de arta. Printre cele mai reprezentative colecţii sunt cele de origine orientală. Narghilele, ciubucele, chilimurile sunt câteva dintre cele mai importante obiecte ale colecţiei. Tot în interiorul său putem admira ţesături vechi cu specific românesc, documente, tipărituri, obiecte de uz casnic ale gospodăriei, dar şi numeroase piese de mobilier, o icoană de la Ierusalim, datată 5 iunie 1819 (ce a aparţinut hagiului Prodan) şi numeroasele piese de mobilier şi obiectele de uz casnic-gospodăresc, realizate în ateliere vieneze sau locale, din alamă, de la graniţa secolelor XVIII – XIX.

Începand cu anul 1985, aici a fost inaugurată Expoziţia dedicată poetului Nichita Stanescu care, deşi temporară, a căpătat caracter permanent începand cu anul 1989.

Din punct de vedere arhitectural, destul de reprezentativă este decoraţiunea în stuc ce datează din anul 1825.

Atunci cand o priveşti nu ai cum să nu îi remarci ornamentele florale, specifice stilului brâncovenesc destul de târziu.

Cu toate ca, iniţial, aceasta a servit trebuintelor unei familii, fiind locuită, ulterior, în secolul XX aceasta a devenit primul muzeu al oraşului. Începand cu anul 1957, aceasta a devenit parte a Muzeului de Istorie.

Muzeul Ceasului din orașul Ploiești, județul Prahova

Unic în Romania, Muzeul Ceasului din Ploiesti si-a deschis portile in anul 1963 si cuprinde o bogata colectie de ceasuri faurite de mesteri vestiti din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de arta.

In prezent, muzeul are o colectie de peste 1000 de piese, printre care: cadran solar, pendul construit din lemn, ceas pus in miscare printr-o cadere de apa, primul ceas de buzunar, orologii de turn, ceasul de mana construit de Courvoisier, piese realizate de maestri londonezi, de ceasornicari francezi, austrieci sau elvetieni.

Colectia mai cuprinde ceasuri cu mecanisme muzicale, care canta „Marseilleza”,

„Desteapta-te, romane!” sau valsurile lui Strauss.

Sunt expuse si ceasuri care au apartinut unor personalitati (Constantin Brancoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogalniceanu, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicatii in afara orelor etc.

Ceasurile bijuterie sunt cele care atrag atentia vizitatorilor Muzeului Ceasului prin eleganta si maiestria executiei. Sunt ceasuri din aur sau argint, cu pietre pretioase si gravuri, cu emailuri de diferite culori si motive florale sau geometrice.

O ultima surpriza pentru vizitatorii Muzeului Ceasului o rezerva cutiile muzicale, care functioneaza cu ajutorul mecanismului de ceasornic.

Muzeul Național al Petrolului din orașul Ploiești, județul Prahova

Adapostit de un edificiu impresionant, in care au fost amenajate sali si o curte ce a fost transformata intr-o expozitie in aer liber, Muzeul National al Petrolului din Ploiesti este unic în Romania.

În muzeu pot fi vazute exponate de mare interes istoric si documentar:

  • o hecna (un fel de galeata mare) actionata de cal;
  • macheta primei instalatii de foraj mecanic folosita in Romania;
  • macheta „fabricii de gaz” din 1856 a fratilor Mehedinteanu de la bariera Rafov;
  • unelte si lampi de miner din secolul al XIX-lea;
  • felinare cu petrol din Bucuresti – primul oras din lume iluminat cu petrol in 1859;
  • utilaje de foraj din lemn sau metalice din secolul al XIX-lea;
  • panouri exemplificand sistemul de solventare selectiva cu dioxid de sulf, inventat de Lazar Edeleanu si aplicat in intreaga lume istoricul fabricarii parafinei, uleiului, benzinelor, harti geologice, mostre mineralogice, diplome, medalii, fotografii apartinand unor personalitati din domeniu:
  • Gregoriu Stefanescu,
  • Grigore Cobalcescu, Ludovic Mrazec, Valeriu Patriciu, Ion Tanasescu, Virgiliu Tacit, Ion Basgan, Andrei Dragulanescu, Lazar Edeleanu, Nicolae Debie.

Incepand cu anul 2004, pe Lista Monumentelor Istorice se gaseste si Muzeul National al Petrolului.

Muzeul National al Petrolului a fost inaugurat la 8 octombrie 1961, ca urmare a sarbatoririi centenarului industriei petroliere romanesti din anul 1957.

Patrimoniul muzeului a crescut de la 800 piese in 1961, la peste 8.000 in 1994.

Casa de Vânătoare Foișor din orașul Sinaia, județul Prahova

Casa de Vânătoare Foișor din Sinaia reprezintă un monument istoric desăvârșit al regiunii.

În prezent, Casa de Vânătoare Foișor aparține statului servind protocolului românesc, aceasta nefiind deschisă spre vizitare publicului.

Având o vechime considerabilă, Casa de Vânătoare Foișor a servit drept locuință pentru Regele Carol I, Regele Carol al II-lea în perioada 1930-1940, dar și pentru Regina Elisabeta în perioada în care Castelul Peles se afla încă în constructie. Tot aici au locuit și Regele Ferdinand împreună cu Regina Maria întrucât reședința lor – Pelișorul – era încă un proiect nefinalizat.

Casa de Vânătoare Foișor a trecut prin numeroase încercări ale vremii. În perioada domniei lui Carol al II-lea, aceasta a fost cuprinsă de flăcări într-un puternic incendiu declanșat din cauze necunoscute. Întrucât atât așezarea, cât și arhitectura Casei de Vânătoare Foișor erau îndrăgite de simbolurile monarhiei românești, aceasta a fost reconstruită în perioada 1932-1933.

În perioada comunismului, Casa de Vânătoare Foișor a fost completată cu alte aripi de clădire, devenind mult mai sofisticată decât era în trecut. În prezent, locuința are o serie de saloane, camere elegante, sală de teatru, dar și multe birouri. Arhitectură exterioară a împrumutat câte ceva din stilul baroc al timpului, fiind destul de sofisticată. În curtea sa interioara autoritățile au construit un lac, creând astfel o imagine mult mai placută.

Casa Memorială George Enescu din orașul Sinaia, județul Prahova

Situata intr-o localitate destul de cunoscuta si de populata de turisti in orice sezon al anului, Casa Memoriala George Enescu incearca sa dea un rasunet destul de important statiunii Sinaia.

George Enescu a poposit aici si si-a stabilit resedinta intrucat Regina Elisabeta a fost cea care i-a intins o mana de ajutor in clipele cele mai grele ale carierei.

Iubitoare de arta si cultura, Regina Elisabeta i-a oferit adapost in anumite perioade ale vietii sale chiar in interiorul Castelului Peles, loc ce devine punctul sau de plecare in cariera sa internationala destul de cunoscuta.

De aceea, cu banii castigati in primul sau turneu a reusit sa construiasca intre anii 1923-1926 o vila situata chiar in apropiere de Castel, numita de el Vila Luminis.

Ori de cate ori avea nevoie se intorcea de peste hotare sau din diferitele locuri ale lumii in care se afla in orasul Sinaia, in vila sa pentru a-si putea regasi inspiratia muzicala.

Bine de stiut: Incepand cu anul 1995, Casa Memoriala „George Enescu”ramane in administrarea Centrului European de Cultura situat in localitatea Sinaia.

Castelul Peleș din orașul Sinaia, județul Prahova

O capodopera de arta, un monument istoric – Castelul Peles… Cu o arhitectura destul de sofisticata, castelul a fost considerat a fi unul dintre cele mai importante destinatii turistice din Romania si Europa. Construirea acestuia s-a impus pentru a constitui un loc de ralaxare a regelui Carol I si ulterior pentru descendentii acestuia.

Istoria Castelului este intr-adevar una destul de sinuoasa, temelia sa fiind pusa in anul 1873 si finalizat in anul 1914. Daca ii analizam arhitectura interioara si cea exterioara vom putea observa bun-gust si eleganta necesara dinastiilor monarhice.

Situat in Sinaia, la aproximativ 44 kilometri de Brasov, Castelul Peles a fost construit avandu-i ca arhitecti pe Johannes Schultz si Karel Liman. Locul amplasarii sale marcheaza un peisaj de basm, fiind inconjurate de paduri si de creste muntoase. Se spune ca in 1866, principele Carol I se afla in vizita in regiunile ce inconjurau Brasovul si, vazand frumusetile locului, s-a hotarat sa il construiasca in aceste regiuni desprinse parca din Rai.

Constructia nu a fost una usoara intrucat albiile raurilor, alunecarile de teren si vitregiile vremii pare ca s-au pus drept obstacol. Daca ne gandim la amplasament vom putea sa ne imaginam cat efort s-a putut depune pentru ridicarea fundatiei, tinand cont de terenul nu tocmai neted. In acelasi timp cu demararea lucrarilor s-a trecut si la construirea unui castel mai mic ca dimensiuni, Pelisor, in imediata apropiere, pastrand acelasi stil arhitectural ca si al castelului mai mare. Nu trebuie sa uitam ca Pelisorul a devenit resedinta lui Ferdinand I si a reginei Maria de Romania.

Pentru construire s-a avut nevoie de circa 16 milioane lei in aur, o suma exorbitanta daca tinem cont de realitatile vremii. Cu toate acestea, din suma acordata constructiei s-au putut cladi 170 de camere, toate dotate cu incalzire centrala si lift.

Salonul Florentin, Sala Maura, Salile de arme, Sala de Teatru, Sala Coloanelor, Sala de Consilii, Salonul Turcesc, Sufrageria, Cabinetul de Lucru, cat si Sala de Concerte impresioneaza prin lux si bun-gust, impunandu-se in fata vizitatorilor inca de la intrare.

Trebuie remarcata, insa frumusetea Dormitorului Imperial, decorat cu un candelabru din cristal si foarte multe artefacte, inestimate ca valoare.

Dupa revolutia din decembrie 1989, Castelul a fost retrocedat regelui Mihai, personalitate marcanta a regalitatii romanesti.

Castelul Pelișor din orașul Sinaia, județul Prahova

Construit in perioada 1899-1903, castelul Pelisor se afla situat chiar la cativa zeci de metri de Castelul Peles.

Castelul Pelisor imita perfect stilul „art nouveau” în Romania, fiinc cladit sub indrumarea arhitectului de origine ceha Karel Liman. In interior, mbilierul castelului este de cea mai inalta calitate pentru a evidentia ideea de resedinta monarhala.

Regina Maria a incercat sa puna in evidenta fiecare piesa de mobilier si fiecare pictura ce se regaseste astazi in castel, fiind toate cumparate dupa gustul sau destul de fin. La intrare, holul este imbracat in lambriu de stejar, fiind un loc pe cat de simplu, pe atat de elegant.

Nici biroul unde lucra pana tarziu regele Ferdinand nu este de trecut fara a fi admirat de catre fiecare vizitator, impunand o atmosfera destul de placuta care reflecta ca intr-adevar, acolo era un loc unde se punea la cale toate problemele importante ale tarii din acele timpuri.

In interiorul dormitorului reginei Maria se regaseste un element destul de important pentru aceasta – capela. Placata cu marmura de cea mai buna calitate, cu vitralii destul de frumos decorate, se potriveste aproape perfect cu piesele aurite ale mobilierului de dormitor.

Peretii dormitorului incearca sa se identifice cu piesele de mobilier, pastrand aceleasi nuante aurite si respectand stilul arhitectural al intregului castel – art nouveau.

Acesta a fost ridicat din dorinta lui Carol I pentru a stabili resedinta regelui Ferdinand in aceste locuri.

Gările regale din orașul Sinaia, județul Prahova

Garile regale din Sinaia fac parte din categoria celor mai însemnate obiective strategice ale orașului, amintind de epoca regalității românești.

Sinaia este unicul oraș din țară care adăpoștește două gări regale de o vechime destul de mare.

Prima Gară regală a fost construită în Sinaia în anul 1886, fiind dedicată trebuințelor regelui Carol I. Această Gară regală se mândrește și astăzi cu faptul ca unul dintre cele mai importante trenuri ale Europei – Orient Expressul – se oprea vreme de câteva ore aici pentru ca turiștii să poată admira frumusețile Sinaei.

A doua Gară regală din Sinaia a fost construită între anii 1938-1940 la ordinal regelui Carol II. La construcția sa, constructorii s-au folosit de planurile arhitectului Duiliu Marcu. Aceasta Gară regală strălucește și astăzi prin însemnele regelui Carol II. Gara regală din Sinaia a avut ca destinație servirea intereselor familiei și musafirilor familiei regale, aici fiind adăpostit trenul regal al țării.

Obiective principale de vizitat la Gările regale din Sinaia:

În Prima Gară regală mai putem admira și astăzi inscripția închinată în cinstea lui Ion Gheorghe Duca, prim ministru român, dar și unul dintre inițiatorii români ai acestei gări de lux din Sinaia.

A doua Gară regală din Sinaia prezintă o importanță deosebită prin fresca realizată de Dimitrie Stiubei, dar și prin picturile sale murale. Cu toate acestea, anumite săli din cadrul Gării regale nu sunt lăsate spre vizitare publicului.

Muzeul de trenulețele din Sinaia, Muzeul Rezervației Naturale Bucegi, parcul Dimitrie Ghica, Castelul Peleș, Pelișorul, Casa Memorială George Enescu  (vila Luminis din cartierul Cumpătu), Casa Nicolae Iorga, Casinoul din Sinaia.

Mănăstirea Sinaia din orașul Sinaia, județul Prahova

Cu o vechime demna de luat in seama, Manastirea Sinaia reprezinta o adevarata bijuterie arhitecturala a muntilor Bucegi.

Ctitoria lui Spatarul Mihail Cantacuzino, aceasta are un trecut pe adesea destul de sangeros. Cu toate acestea, manastirea a ramas in picioare, fiind admirata si astazi de catre turistii ce vin a vizita statiunea Sinaia.

Stilul arhitectural brancovenesc, dar si pictura murala reprezinta puncte de atractie pentru turisti si transforma Manastirea intr-o adevarata opera de arta, dar si intr-un veritabil monument istoric.

Spatarul Mihail Cantacuzino a facut o vizita la Ierusalim, fiind insotit de catre familia sa. In calatorie, acesta a ajuns la Muntele Sinai, unde a admirat manastirea ortodoxa cu hramul Sfintei Caterina, ce vegheaza la locurile sfinte din acele tinuturi. Impresionat de ceea ce a vazut, ctitorul s-a hotarat sa construiasca in tara, la intoarcere, o manastire purtand numele Muntelui Sinai. In vizitele sale prin aceste locuri, acesta a observata terenul pe care este amplasata manastirea si a hotarat sa o amplaseze in aceste tinuturi, fiind fascinat de natura atat de ocrotitoare. Constructia a durat cinci ani, incepand in anul 1690 si terminand in anul 1695. Manastirea trebuia sa fie un adevarat loc de refugiu pentru pustnicii ce poposeau in Muntii Bucegi, dar si o adevarata fortareata pentru drumul comercial Bucurest- Brasov. La inceput, Manastirea a adapostit 12 calugari, urmand astfel exemplul biblic al apostolilor lui Hristos. Cu timpul, numarul calugarilor s-a marit, ceea ce a determinat construirea „Curtii Noi”, ridicata in perioada 1843 – 1846.

Bine de stiut: In prezent, Manastirea poarta hramul Sfintei Fecioare Maria.

Salina Slănic Prahova din orașul Slănic, județul Prahova

Situata in statiunea Slanic Prahova, salina cu acelasi nume este considerata a fi una dintre cele mai mari saline din Europa. De aceea, numarul de turisti care o viziteaza anual este destul de mare.

Amplasamentul salinei se regaseste într-o statiune balneoclimaterica destul de celebra prin proprietatile sale in Romania, situata intre Valea Prahovei si Valea Teleajenului, la o inaltime de 400 metri si o distanta fata de Bucuresti de circa 80 kilometri.

Salina Slanic Prahova are in alcatuire un numar de 14 camere, avand o forma de trapez. In total suprafata salinei cuprinde circa 80.000 metri patrati. Se poate spune ca din salina s-au scos pana acum aproximativ trei milioane metri cubi de sare. Pentru a putea patrunde in mina va trebui sa folositi doua lifturi ce va va asigura transportul in subteran, la aproximativ 208 metri adancime, intregul drum fiind parcurs in circa 3 minute de la urcare.

Temperatura in salina este destul de constanta, de 12 grade Celsius pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Aerisirea in mina este una naturala, aerul fiind bogat in ioni de natriu, foarte bun in tratarea afectiunilor respiratorii severe. In interiorul salinei este amenajat un sanatoriu ce cuprinde un numar de 50 de paturi, oferind tratamentul pe o durata de circa doua saptamani. Tot in interior au fost amenajate o sala de sport, o sale de mese, un bufet, o sala de biliard si câteva locuri de joaca.

Bine de stiut:Turistii pot admira in regiune statuile lui Traian si Decebal, sculptate in sare de catre sculptorul Iustin Nastase.

In mina, pacientii pot beneficia de servicii ginecologice, electroterapie, bai cu namol cald, bai reci in lac si bai calde cu ape minerale. De asemenea ca urmare a aerarii, pacientii pot beneficia de tratarea afectiunilor pneumologice grave.

In statiune posibilitatile de cazare sunt multiple, proprietarii pensiunilor oferind turistilor cele mai inalte servicii, dar si drumetii in locul de amplasare a lacului Miresei.

Potrivit atestarilor documentare prima exploatare a regiunii a avut loc de-abia in anii 1688, pe Valea Verde. In anul 1914 s-a format lacul Miresei sau Grota Miresei, avand o adancime de circa 20 metri care a aparut ca urmare a prabusirii unei mine de sare.

Conacul Bellu din orașul Urlați, județul Prahova

Monument reprezentativ pentru arhitectura veche romaneasca, Conacul Bellu din Urlati face parte dintr-un complex arhitectonic ce dateaza de la jumatatea secolului al XIX-lea.

Domeniul si conacul au apartinut celebrului colectionar de arta Alexandru Bellu (1850-1921), recunoscut in epoca ca un reputat artist-fotograf, numismat si om de cultura.

Muzeul adaposteste un patrimoniu mixt de arta plastica si decorativa, etnografie, coloane si capiteluri, chenare de usi si ferestre sculptate in piatra, carti rare in editii de lux, picturi din sec. al XIX-lea, faianta, mobilier stil din diverse epoci, arta orientala si extrem-orientala (vase si stampe japoneze, vase de arama, mobilier), icoane si arme din secolele XVIII-XIX.

Mobilierul a apartinut aproape in totalitate familiei Bellu.Tot din colectia Bellu sunt tablourile: Portret de barbat de Pavel Dincovici, Taranca de Eugen Maximovici, Batran cersetor de Theodor Aman, icoane, candelabre, sfesnice, stampe japoneze si vasele orientale, statueta de bronz Venus din Milo (copie), un cap de copil din lut, precum si valoroase litografii realizate de Carol Papp de Szathmary.

Din 1953, in cladire a fost organizat un muzeu. Expozitia muzeala prezinta mobilier sculptat din lemn masiv, tablouri, icoane, arme, ceramica, portelan, metal, arta orientala si o valoroasa biblioteca.

In anul 1926, familia Bellu a donat Academiei Romane intreg complexul de cladiri aflat la Urlati, iar în 1953 complexul a intrat in patrimoniul muzeal.


Sursa: locuridinromania.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!