Puţină lume ştie că Râmnicu Vâlcea a fost unul din cele mai mari oraşe de la începutul primului mileniu. Despre ce este vorba? Este vorba de Buridava romană, un port uriaş pe râul Alutus (Olt), aflat în prezent sub pământ în cartierul Stolniceni din Râmnic.
Vorbim de un oraş cu aproape 10.000 de locuitori, respectând proporţiile cam 1.000 000 în zilele noastre. Acest oraş avea pe lângă nu mai puţin de 10 dane, adică zone unde se încărca sarea, spaţii de depozitare, un centru de comandă, fortificaţii. Era un oraş care avea şi un guveranator, clădiri militare, fortificaţii şi un amfiteatru care azi se întinde în curţile a nu mai puţin de 10 case.
Sarea era cel mai de preţ produs al Imperiului Roman, (salariu fiind o parte din solda la romani) aceasta era încărcată pe ambarcaţiuni uşoare, transportată pe Istru (Dunăre) şi de aici în tot imperiul. Această cetate era legată direct de vechea Buridavă dacică, de fapt capitala dacilor buri, despre care se ştie că nu erau tocmai loaili conducerii de la Sarmisegetuza, dacii buri avînd afaceri cu Roma încă de dinainte de anii 100. De aceea în timpul războaielor daco-romane, cetatea Buridava nu a suferit, nu există urme de asediu, dacii buri neparticipând la război.
Urme în Ocnele Mari există în zona de jos, acolo unde locuiau minerii care în urma unei revolte care s-a transformat într-un veritabil război, aceştia au rămas fără case, acestea fiind mistuite într-un incendiu uriaş.
Revenind la Buridava romană, din păcate prea puţin se vorbeşte despre această cetate, care era cea mai mare la acea oră din Dacia Felix, mai mare decât oraşele aurifere din Transilvania.
Buridava deci avea port la Olt, terme romane, un castru imens, un amfiteatru, sute de locuinţe, clădiri administrative. Azi se poate vedea doar zidul termelor şi o parte din amfiteatru. Restul se presupune a fi exact sub tot cartierul Stolniceni. Buridava devine oraş după anul 103, crescând în doar 100 de ani la o populaţie care depăşeşte de exemplu populaţia pe care o avea Râmnicul de la 1900.
Partea proastă este că ruinele au început să se degradeze, situl este islaz comunal, piatra romană dispare fiind folosită de localnici la case, coteţe sau grajduri. Ce înseamnă asta? Lipsă de respect faţă de unul din cele mai vechi oraşe ale antichităţii…
Sursa: ramnicuvalceaweek.ro