Laurențiu Barbu
Constanta – fostă Kustenge, Kostendge (turcă otomană), Kostence (turcă modernă), Constanza (latină) sau Tomis, cum au numit-o grecii din Milet acum mai bine de 2 milenii şi jumătate, când au întemeiat colonia de pe ţărmul Pontului Euxin.
Care este însă originea numelui Constanţa şi cum s-a produs practic trecerea de la forma Tomis?
Cei mai mulţi dintre specialişti sunt de acord că această schimbare de nume s-a produs cel mai devreme în secolul IV d.H. Milenarul Tomis era în acele timpuri un oraş extrem de dezvoltat, “strălucită metropolă a Pontului Stâng” şi capitală a provinciei Sciţia Minor.
În sud-vestul oraşului se dezvoltă un nou cartier, lipit de edificiile şi locuinţele vechiului oraş. Acest cartier se va numi Constantia (Constantiana) iar în următoarele veacuri acest nume va fi folosit pentru a denumi întreaga cetate, vechiul termen Tomis fiind tot mai puţin consemnat şi într-un final, dat uitării. Un caz similar e cel al cetăţii Parthenope, care a luat treptat numele cartierului nou Neapolis (azi Napoli)
Noul cartier, populat de numeroşi creştini, este extrem de înfloritor iar aici se va ridica o basilică ce va deveni sediu de episcopie.
Cert este că termenul Constantia apare după anul 330, când Constantinopole devine capitală a Imperiului Roman de Răsărit. Numele nou coexistă cu cel vechi, dovadă stând inscripţii de sec.V-VI, descoperite la Constanta
Una dintre variante este că numele Constantia vine de la Flavia Iulia Constantia, sora vitregă a lui Constantin cel Mare (306 – 337) (fraţi după tatăl Constantin Chlorus, mame diferite). Această Constantia a fost şi soţia lui Licinius, co-împărat, pe care l-a luat în căsătorie chiar la Mediolanum (Milano), acolo unde în 313, împăratul Constantin, prin celebrul său Edict a declarat creştinismul religie de stat.
Licinius (308 – 324) şi Constantin domnesc împreună dar apoi intră în conflict. Constantin iese victorios dar cumnatul său nu îşi pierde capul în această luptă pentru putere, întrucât soţia sa intervine pe lângă împăratul învingător. Flavia Constantia rămâne la curtea lui Constantin, chiar şi după ce acesta ordonă uciderea fiului ei Valerius.
Flavia Iulia Constantia era sora favorită a lui Constantin cel Mare, dovadă în acest sens fiind titlurile ce îi erau acordate, de “nobilissima femina” şi mai ales “Constantia Soror Constantini AVG – Augustus”. Flavia Iulia era creştină dar, în comparaţie cu fratele ei vitreg, era adeptă a sectei lui Arie (arianism), doctrină condamnată de Biserică în 325 la Sinodul Ecumenic de la Niceea.
A doua variantă privind originea numelui este legată de o altă femeie nobilă din dinastia Constantinilor. Vorbim despre Flavia Maxima Constantia, fiica postumă lui Constantius II (337 -361) şi nepoată a lui Constantin cel Mare, soţie a împăratului Graţian.
Alte ipoteze spun că numele Constanţei ar veni de la diverşi împăraţi romano-bizantini şi bizantini cu nume de Constantin, care de-a lungul veacurilor au efectuat lucrări edilitare importante în cetatea tomitană. Cel mai important dintre ei ar fi chiar Constantius II, care este văyut de unii specialişti ca fiind cel care ar fi putut da numele cartierului din Sciţia Minor (varianta a 3-a)
Foarte probabil însă, numele Constanţa se datorează uneia dintre cele două femei sus-menţionate. Numele a fost dat de unul din cei doi împăraţi, fie în cinstea surorii favorite, fie în cinstea fiicei preferate.
Sursa: http://www.black-sea.travel
