Laurențiu Barbu
Viitorul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie 1912. fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru şi Ana Ilie. În primele luni de viață era mereu bolnav, iar mama sa a apelat la ajutorul unui duhovnic de la Schitul Cozancea care a sfătuit-o să îl dăruiască Maicii Domnului.
Se spune că s-a închinat la icoana Fecioarei, iar acesta a mai fost bolnav doar la sfârșitul vieții. Constantin, acesta era numele de botez, avea să meargă, asemeni altor frați, la mănăstire.
Nu a fost acceptat imediat, ba chiar a trebuit să stea la poarta Sihăstriei 3 zile, abia apoi a fost primit în obște, unde a avut sarcina de a păzi oile câțiva ani la rând. Abia în anul 1937 a devenit monahul Cleopa, iar în 1949 a fost numit starețul Mănăstirii Slatina și a plecat spre județul Suceava împreună cu alți 23 de părinți. Aici avea să formeze o obște numeroasă, de peste 80 de suflete, chiar dacă inițial găsise în acest loc doar șapte monahi bătrâni. În scurt timp avea să formeze şi o școală monahală.
Pe lângă Mănăstirea Slatina, ctitorită de Alexandru Lăpușneanu, și Sihăstria, cu schiturile lor Rarău și Sihla, Părintele Cleopa Ilie mai avea acum sub supraveghere alte mănăstiri: Putna, Orata, Cămârzani, Râșca și Moldovița.
Regimul comunist a presupus și reținerea unor deținuți politic, urmărit fiind chiar și Părintele Cleopa, care a ales să se retragă în munți. În anul 1954 a revenit la mănăstire, însă nu pentru mult timp deoarece regimul comunist nu oferea liniștea de care ar fi avut nevoie, s-a retras din nou în munți. Odată cu eliberarea tuturor deținuților, în 1964, Părintele Cleopa a fost rugat de obștea mănăstirii să revină la Sihăstria. Acesta nu a luat decizia imediat, o lună a mai rămas în munți, s-a rugat și abia apoi s-a reîntors definitiv la mănăstirea din ținutul Neamțului.
Despre Părintele Cleopa s-au scris și se vor scrie multe rânduri și asta pentru că prin harul său i-a călăuzit pe cei întâlniţi de-a lungul vieții și continuă să facă acest lucru prin predicile și lucrările duhovnicești ce au fost publicate de diverse edituri.
Pelerinajul monahal nu înseamnă numai să vizitezi și să te rogi la mănăstirile monumente-istorice, sau alte lăcașe de cult, ci mai înseamnă să pășești și în locuri în care nu te-ai fi gândit că ai să ajungi. Un astfel de exemplu pot fi ascunzătorile în care au stat la un moment dat părinți cunoscuți ai bisericii. În județul Suceava, undeva în Munții Stânișoarei, localnicii cunosc astfel de adăposturi în care Părintele Cleopa se refugia în vremea comunistă.
Se spune că prin munți, acesta își crease un traseu pentru a merge de la Mănăstirea Slatina spre Mănăstirea Sihăstria și invers, ca nu cumva să îi se poată da de urmă. A stat ascuns pe acest traseu și undeva la întâlnirea a trei pâraie, avea un bordei care a devenit loc de pelerinaj.
Din zonă fiind, am ajuns la una dintre ascunzătorile ce se află pe teritoriul comunei sucevene Stulpicani. Bordeiul se spune că era făcut de un pădurar credincios, care îi și aducea Părintelui, o dată pe lună, pâine și cartofi. Nu este singurul adăpost din acea zonă și cu siguranță este prea mult spus adăpost¸ în condițiile în care este vorba despre o construcție săpată în pământ, nu mai mult de 3/3 metri și înălțimea în jur de un metru. Acum era acoperită cu folie de celofan și mărginită de leațuri și se poate pătrunde în locul în care a trăit și s-a rugat Părintele. În interior sunt candele, icoane și imagini cu Părintele Ilie Cleopa. Lângă a fost construită o troiță și chiar o băncuță menită să ofere câteva clipe de odihnă celor care ajung acolo. Sunt lumânări și chibrituri pe care le găsești tocmai pentru ca oricine ajunge acolo, poate chiar și neintenționat, să aibă posibilitatea să îi cinstească memoria.
Adăpostul nu este situat departe de Crucea Talienilor din Baltagul lui Sadoveanu, o bună parte din drumul de pe munte putând fi parcursă chiar și cu mașina și din când în când, pe câte un copac, se vede sculptată o cruce, semn că ești pe calea cea bună. E drept că nu prea des ajung pelerinii prin acele locuri. Însă de Sfântul Ilie sau ziua în care Părintele Cleopa a trecut la cele sfinte, în fața troiței se oficiază slujbe. În rest, cel mai adesea lumânările sunt aprinse de ciobanii care stau vara întreagă pe munte.
Nu s-ar cuveni să închei aceste rânduri decât prin binecuvântarea Părintelui „Mânca-v-ar Raiul!“
După reîntoarcerea la mănăstire, Părintele mai povestea din când în când pățanii de pe vremea când era pustnic, adesea erau istorisiri hazlii, lăsând la o parte adevărate greutăți prin care a trecut. „Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau «prietenii» mei, care erau aceștia: Moș Martin și vicleana vulpe. Cu «moșul» scăpam mai ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof și pleca, dar cu vulpea nu era tot așa. Ea venea noaptea până la ușa bordeiului și dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea ea grijă! Odată am uitat ceaunul în care făceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fără nicio rușine și a început să mănânce. Eu am văzut-o pe ferestruică și am ieșit afară. Ea, când m-a văzut, a dat să fugă, dar toarta ceaunului i-a căzut după cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi părea rău de ceaun, că nu mai aveam în ce să fac mâncare.“
Loredana Larissa Sofron
Sursa: lumeasatului.ro
