Laurențiu Barbu
După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea, executată de generalul Basta prin soldații valoni conduși de un oarecare Iacobus Beaurius, avem suficiente mărturii documentare prin care să putem reconstitui odiseea osemintelor lui Mihai Viteazu.
Capul a fost luat de un credincios al său (Postelnicul Turturea, conform unei însemnări de la 7 decembrie 1612 a lui Radu Mihnea, domn al Țării Românești), iar trupul a rămas timp de trei zile acolo, batjocorit de oameni și de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se știe pentru cât timp.
În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650: „După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca, în cele din urmă, pcu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia, unde a fost înmormântat în biserica sfântă şi apoi, după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină”.
De atunci și până în 2010, nu a mai existat niciun indiciu referitor la trupul sau osemintele lui Mihai Viteazu.
În 2013, câțiva voluntari inimoși au ridicat aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, lângă locul în care a fost găsit misteriosul schelet fără cap, o statuie insolită, reprezentând capul lui Mihai Viteazu din ceramică arsă, aşezat pe un trunchi de stejar secular, tăiat în secţiune oblică… Este, de fapt, asocierea a două elemente primare (lutul și lemnul) ce transmit, împreună, un mesaj tulburător de „luaţi aminte!”. Privirea „voievodului” este necruţătoare, inevitabilă și plină de reproş. E imposibil s-o ocoleşti… Autorul lucrării se numește Aurelian Bădulescu.
Miron Manega
2 Comments