Laurențiu Barbu
Câți dintre noi nu am ajuns prin Gara de Nord din București? Fostă Gară a Târgoviștei era gara modernă a Bucureștiului inițiată pe vremea regelui Carol I, conectată cu prima gară, cea de la Filaret, și avea să devină mai târziu principala gară a țării. I s-a schimbat aspectul de câteva ori, inclusiv după ce fost bombardată în cel de-al doilea război mondial.
Vă spun aici povești mai puțin știute în zona Gării de Nord din București: Grivița, Grant, Giulești, dar și istorii despre greve muncitorești, bombardamente, englezi care au dat numele unor cartiere și străzi, fabrici și politicieni faimoși.
Dacă aici am ajuns, câți am fost în Muzeul CFR? Dacă ajungem în gară, măcar o dată trebuie să intrăm și în Muzeul CFR.
Aici aflăm istoria căilor ferate de la noi, o mulțime de detalii despre locomotive și vagoanele care au rulat în România ultimilor aproape 150 de ani, dar putem vedea și cea mai mare dioramă cu trenuri din părțile astea de Europă. Ba mai mult, zilele acestea vedem și o expoziție temporară dedicată Regelui Mihai și familiei regale.
Ieșind din clădirea gării, istoria cartierului este cel puțin la fel de interesantă și ascunde câteva secrete mai puțin știute. O parte dintre ele vi le dezvălui în continuare.
La 4 aprilie 1944, o flotă aeriană anglo-americană s-a ridicat din sudul Italiei şi a lovit Bucureştiul înainte de prânz. Rezultatul, aproape 3000 de morți și tot atîţia răniţi. Cea mai mare parte au fost pusi in 4 gropi comune in Cimitirul Calvin de pe Calea Giulesti.
Conform domnului Adrian Cioroianu, profesor doctor în istorie, am fost bombardați pe 4 aprilie de 220 bombardiere americane B17 și de 93 bombardiere britanice (ei foloseau aici modelul B24). Așadar 313 bombardiere în total au lansat 860 de tone de bombe la primul mare astfel eveniment nefast din România.
Mii de case au fost rase de pe fața pământului. Cartierele Gara de Nord, pînă în Calea Victoriei, Grant, Grivița, Giulești, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut.
Dar să vedeți solidaritatea omului la nevoie: la 13 la prânz au fost bombardamentele, iar seara la 7 deja erau 2 linii funcționale. În Gara de Nord, trenuri intrau și ieșeau.
Continuăm pe Calea Griviței, trecem pe sub pasajul Basarab și imediat vedem și Podul Grant. Poartă numele lui Effingham Grant, diplomat englez din urmă cu două veacuri. El a deținut multe terenuri din zonă. Trebuie să vă spun că 2 traverse de metal de la primul pod Grant au fost aduse de la un pod dezafectat din județul Vrancea.
În acestă parte mărginașă a orașului, Effingham Grant, secretar la consulatul britanic, va ridica pe mosia sa, o fabrică de fontă, apoi în 1864 a facut și Atelierele pentru manufactura de tutun „Belvedere”.
Mai târziu s-au făcut case, luînd naștere cartierul Regie. Se pare că de la numele Regiei de Tutun s-a dat mai târziu numele cartierului Regie.
Ca idee, astăzi din uzine a rămas doar castelul de apa, e lângă magazinul Bricostore.
La puțin timp după sosirea lui în România, a venit și sora sa mai mică. Numele ei de fată a fost Marie Grant. Ea s-a maritat cu faimosul politician revoluționar C.A. Rosetti (au făcut nuntă în stil anglican în Anglia și ortodox în Viena).
Probabil ați auzit de pictorul Rosenthal. Când a primit cerere sa faca tabloul „România revoluționară”, a ales-o pe soția lui Rosetti drept model. Țăranca oacheșă, îmbrăcată în ie, purtând maramă pe cap și tricolor pe umăr este văzută drept imaginea României revoluționare de la 1848. Simbol al luptei pentru libertate, egalitate și fraternitate a fost românca get-beget… Marie Grant.
Dar ca să vedeți cât de bine s-au potrivit lucrurile și cât a crezut Maria Rosetti în cauza Românilor din revoluția de la 1848, vă zic doar că prima fiică a fost botezată Liberté Rosetti, în română ar fi „Libertatea Rosetti”.
Atât de faimos era fratele ei, acest Grant, încât numele său a fost folosit multă vreme de cei care se refereau la cartier.
Soseaua Orhideelor își are și ea numele tot de la Grant, mai precis de la sera unde cultiva Grant flori. El și-a adus orhidee din coloniile britanice. Acestea au devenit un brand, iar cand s-a sistematizat orasul au dat numele strazii.
În aceeași zonă, la marginea orașului, Erhard Luther, ridică în 1869 o fabrică de bere. Prin această manufactură a devenit principalul producător de bere din țară pentru vreo 20 de ani (1870-1890). Cea mai cunoscută bere creată de Luther purta numele Gambrinus, nume care mult mai târziu a fost dat fabricii. Fabrica Luther era de fapt un complex cu depozite, anexe, dar și o gradină de vară pentru angajați numită Elizeul Luther. De la această grădină de vară vine numele Străzii Elizeu.
El moare, văduva se marită cu principalul lui concurent. În 1905 o vinde fraților Czell, cei care aveau fabrica Aurora de la Brașov. Astfel, după alte investiții și extinderi, fabrica de lângă Gara de Nord trăiește încă o perioadă de succes, fiind iarăși principalul producător al țării. Povestea a continuat și pe timpul comunismului, dar sub alte nume, iar din 1970 se va numi Fabrica Gambrinus.
In 2007 o iau Heineken, după șase ani opresc producția și o vând unor investitori imobiliari care voiau sa faca proiect cu 35 de etaje. Planul nu se aproba, unele devin clădiri de patrimoniu; în acest fel fabrica de bere a rămas în picioare la locul ei.
Pe lângă fabrica Gambrinus, cam pe unde e trotuarul de langa clădire, între ea si Kaufland, era calea ferată care traversa locul unde e actualul pasaj Basarab.
Doar să vă faceți o idee despre schimbările din timpul ocupației germane a primului Război Mondial, în fabrica de bere au făcut sos de tomate și conserve pentru armată.
Tot în acele timpuri, pe locul unde e astăzi Opera Comica pentru Copii erau grădini de zarzavaturi.
Începuturile comunismului în România și zona noastră
Atelierele CFR Grivița au rămas în timpul comunismului drept un loc simbolic. CFR-iștii au făcut o grevă care, probabil pentru că Gheorghe Gheorghiu Dej a fost și el implicat, a fost transformată în primii ani ai regimului comunist în exemplu al luptei muncitorești. În realitate Greva de la Atelierele CFR Grivița a fost o simplă grevă a muncitorilor feroviari care a avut loc la Atelierele Grivița din București, la 16 februarie 1933. Greva s-a datorat condițiilor din ce în ce mai precare de lucru ale ceferiștilor, în contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat România în mod semnificativ. Ea s-a transformat repede într-o revoltă și a dus la ciocniri între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a 7 persoane, între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită ulterior de către propaganda regimului comunist timpuriu.
Singurul semn rămas din vremurile propagandei comuniste se găsește pe marginea gardului, parțial descoperit de tencuială.
Pe cealată parte a liniilor găsim Calea Plevnei continuată de Calea Giulești. Astăzi cel mai cunoscut obiectiv al giuleștiului este probabil stadionul Giulești (Rapid), clubul Rapid fiind cândva al CFR-ului. În 1939 erau 2 sali ale muzeului CFR chiar sub tribuna de la stadionul Giulești; am spus anul fiindcă atunci a fost o mare sărbătoare ca aniversare a 70 de ani de la prima cale ferată din Regat. Vine cel de-al doilea război mondial, zona e bombardată, din muzeu a scăpat doar o machetă.
Ca să vă faceți o idee, partea dinspre linii era deschisa, iar în 1939 la manifestații, CFR-iștii au putut sa salute tribuna si viceversa.
Stadionul a fost refăcut după război, iar mult mai tâziu, în anii 1980 s-a făcut peluza 2, închizând complet stadionul și vederea spre liniile de tren.
Principala metodă de a călători și de a transporta marfă în țară era cu trenul, așadar căile ferate erau o ramură esențială a economiei. În 1920 cfr-iștii au înfiintat Casa Muncii CFR, sub egida Reginei Maria. Această instituție a făcut spitale – ex. fosta maternitate de pe Grivitei, biserici, cam 3500 de locuinte ale cfr-iștilor (inclusiv obiective din jurul gării din Chitila); mai tarziu a devenit ca o societate stătătoare; Ca idee, CFR-ul avea mare grija de angajatii lor.
Lângă stadion, în dreapta găsim Teatrul Giulesti (azi Opera Comica pentru Copii). E făcut între 1927-1929 de Horia Creangă, nepotul faimosului Creangă. În 1919 el a plecat la Paris și avea să studieze arhitectura. A mai conceput Blocul Patria de pe Magheru, clădirea Malaxa-Burileanu de pe Magheru (intersecție cu Rosetti), Corpul Vechi Aro Palace din Brașov, va concepe 2 trenuri (sa zicem strămoșul săgeții albastre care urma să meargă cu 120 kmph).
În stânga și dreapta sunt 2 statui cu muncitori (doi tineri atletici) realizate de Ion Jalea, cel pe care il puteți descoperi și în Constanța.
Vă mai zic trei lucruri la final:
- Pe unde e IDM-ul era o cale ferata care unea Gara de Nord facuta in 1872 spre Gara Filaret.
- În 2018 avem încă o aniversare: se sărbătoresc 90 de ani de la prima locomotivă făcută la Uzinele Malaxa din București. Desigur, asta e mult mai târziu decât ce se făcea la Reșița.
- Dacă vă întrebați ce e turnul de lângă gară, el aparținea de fabrica de lifturi. Acolo se testau lifturi, dar nu mai e folosit; voiau sa il darame prin implozie; se pare ca era cam scump si acum e cam al nimanui.
Sursa: drumliber.ro
