Laurențiu Barbu
În orice comunitate sătească, oamenii sunt permanent în relaţii directe unii cu alţii, îşi cunosc foarte bine genealogia, calităţile şi defectele, obiceiurile, metehnele, ticurile sau apucăturile.
Cum e şi firesc, oamenii îşi atribuie diverse apelative care scot în evidenţă anumite trăsături, fiind catalogaţi prin diverse porecle.
Pe Valea Someşului, în Ţara Năsăudului, multe porecle sunt legate de însuşirile şi defecte fizice sau morale: Ştiopu sau Ştioapa, Mutu, Lungu, Cracu, dar şi de agilitatea, adică cei care ştiu să se învârtă, descurcăreţii, cum ar fi: Sfârnarul.
Sub aspect zeflemitor este folosită porecla de ,,Bogatu’’ care nu are nicidecum acest sens.
De asemenea, în satele năsăudene există câteva porecle care provin de la numele unor animale: a Lupului, a Ursului, a Leului ,a Ţapului, a Mâţocului, a Hulpii, ascunzând trăsăturile caracteristice ale animalelor respective: lacom şi crud ca lupul, greoi în mişcări ca ursul ori şiret ca vulpea.
Şi aspectul profesional şi-a lăsat amprenta în lumea satului năsăudean. Sunt cunoscute poreclele: a Fierarului, a Morarului, a Dăscăliţei, a Popei, a Boldaşului, a Fătului.
Nici poreclele cu caracter religios nu sunt evitate: Pocăitul ori Sătana.
Totuşi cele mai multe porecle derivă din numele defamilie sau de botez: Bambu, Liuchi, Cozma, Brica, Ţânca, Bucioaia, Ciricoaia.
Diminutivele completează sfera ridiculizării unor trăsături fizice ale oamenilor, numai că aceasta este mai blândă, mai apropiată de suflet cum ar fi de exemplu: Mâţâţălu, Botăşălu, Negruţa, Biluţa, Pâţâloaia, Botoaia.
Este firesc ca aceste porecle să aibă şi alte nuanţe, multe dintre ele cu o corespondenţă foarte îndepărtată: Gioga, Becea, Ciuciuş, Cârţa, Prăjânca, Toaca, Hârza.
Multe sate din jurul Năsăudului sunt cunoscute din cele mai străvechi timpuri după „ciufulitură”, adică poreclele sunt general valabile pentru o întreagă aşezare rurală.
Măierenii sunt cunoscuţi ca fiind ,,coţobrei’’ fiindcă e satul cu cei mai mulţi copii din ţară şi, de forma lor sunt oameni mai mărunţi, nu foarte voinici, însă harnici cum nu sunt alţii.
Locuitorii comunei Şanţ sunt denumiţi ,,frijeţi napcii voi şănţeni’’ pentru că, sat de munte, alte bucate nu se fac datorită reliefului montan, decât cartofii.
Cei din Prislop, actualul cartier al Năsăudului denumit ,,LiviuRebreanu”, sunt cunoscuţi ca fiind ,,fansularii prislopeni’’. Se pare că aceştia aduceau la târgul săptămânal din Năsăud spre vânzare legume.
Cele mai multe fasole, după cum reiese din poreclă. Rebrenii şi părvenii sunt denumiţi ,,guşalăii de rebreni’’ pentru că sunt oameni mai voinici, şi ,,răşinarii de părveni’’ pentru că, sat de munte fiind cu multe păduri, părvenii veneau la târg cu cherestea pentru construcţii. Şi cei din Mocod au o poreclă, anume aceea de ,,hurlupcii de mocodeni’’ .
Ei sunt numiţi aşa pentru că nu lasă nici măcar un metru pătrat de teren nesăpat şi neproductiv. Sapă chiar şi răzvoarele pentru a pune cine ştie ce porumb ori cartofi în pământ.
Motivul apariţiei poreclelor poate fi căutat în faptul că poporul român s-a născut cu simţul umorului pe care şi la manifestat şi îl manifestă în toate împrejurările. În al doilea rând acest lucru este reclamat de necesitatea stringentă de a deosebi indivizii cu acelaşi nume şi prenume.
Chiar dacă la început porecla poate fi privită ca o atitudine duşmănoasă, treptat ea este acceptată şi va rămâne moştenire altor generaţii graţie personalităţii acesteia în mediul sătesc.
Un material consistent pe această temă a ,,poreclelor” a realizat profesorul Mircea Daroşi în anul 2004, inspirat fiind de o viaţă de om trăită în mijlocul sătenilor.
Sunt sigur că peste ani şi ani scrierile profesorului Daroşi vor fi o sursă de inspiraţie pentru generaţiile ce vor veni aşa cum este şi pentru mine, autorul acestui text cu preluări din materialul ,,Porecla, un mijloc de cunoaştere a vieţii satului” .
Autor: Viorel Grosu
Sursa: antenasatelor.ro
