„Era în anii revoluţiei, 1847, 1848. Începuseră frământările în Europa. Muntenia şi Moldova fierbeau, iar în Ardeal românii se pregăteau să apuce armele, spune Coşbuc. La noi, dincoace de munţi nu aveam, nu puteam să avem, o gazetă care să vorbească verde şi să îndrăznească a-şi spune focul”, relatează Coşbuc. „Însă, în Ardeal exista o astfel de gazetă, după datele lui Coşbuc, gazeta săptămânală a ardelenilor : “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” redactată de George Bariţiu. Goerge Bariţiu a simţit nevoia unui cântec războinic, unei “Marsellieze” a românilor, în Ardeal.

Pentru că nu avea pe nimeni cui să se adreseze, el i-a scris lui Eliade şi apoi s-a adresat tuturor poeţilor din principate să facă un cântec, o ” Marsellieză” a românilor. Eliade, pentru că nu avea nimic gata, i-a trimis lui Bariţiu poezia scrisă de Cârlova, prin 1834, care purta titlul “Marşul lui Cârlova”. Lui Eliade, această poezie i se păru cea mai potrivită, şi era într-adevăr singura cu caracter eroic, din acea vreme (Poezia a fost publicată la 5 ianuarie). După puţin timp, Eliade i-a trimis lui Bariţiu un cânt de cinci strofe semnat “Un român”, şi intitulat ”Hora Ardealului“, publicat la 14 iunie. Acest cântec s-a cântat multă vreme în Ardeal, pe o melodie veche de doină, dar acest cântec nu era nici războinic, nici eroic şi, în afară de versurile “a sosit ziua dreptăţii, ziua sfânt-a libertăţii“, nu are nimic din ceea ce îi trebuie unui cântec naţional. Marşul lui Cârlova, a devenit un fel de crez al românilor din Ardeal. A făcut lucruri mari în Ardeal. Dar el nu spunea ceea ce le trebuia românilor.

Era clar, trebuia să vină şi alţi poeţi să îşi încerce forţele şi norocul. Primul a fost Alecsandri, care, publică la 24 mai poezia, deja publicată sub cenzură în Moldova, “Cătră Români”Aceasta a fost cu mult mai puternică decât a lui Cârlova, dar nu cea potrivită pentru a deveni o “Marsellieză” a ardelenilor şi a întregului neam românesc, pentru că era prea parţială în cereri şi revendicări, prea teoretică fără să expună nimic practic şi să pună degetul pe rană”.

După Alecsandri, a încercat Andrei Mureşanu care, după cum spune Coşbuc “şi-a publicat al său “Răsunet”. Acesta a fost publicat la 21 iunie tot în aceeaşi foaie, în care publicase şi Alecsandri. Dintre cele cinci poezii, numai una mai trăieşte azi şi se mai recită. Aceasta nu e a celui mai bun poet, ci a celui mai slab poet. Mureşanu a devenit mare, cu siguranţă prin faptul că a scris această poezie.

“Fără îndoială, Mureşanu, ca ardelean, ştia cel mai bine ce are şi ce trebuie spus ardelenilor; a priceput însă, să spună păsurile neamului întreg”, spune Coşbuc. Începând cu anul 1840 în toate “Principatele Române” s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea Domnitorul ţării. În anul 1848, poetul Andrei Mureşanu a rugat pe cântăreţul Gh. Ucenescu de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, să-i “potrivească” o melodie pe versurile revoluţionarei poezii, intitulată “Un răsunet”. Gh. Ucenescu a adaptat melodia “Din sânul maicii mele” scrisă de Anton Pann la strofele 1, 2 si 4 din poezia “Răsunet” şi i-a dat titlul primului vers – “Deşteaptă-te, române!”. Acest cântec s-a intonat pe stradă pentru prima oară în 1848 de către studenţii revoluţionari.”

 

POETUL ŞI COMPOZITORUL

Andrei Mureşanu (16 noiembrie 1816 – 12 octombrie 1863) a fost un poet transilvănean, un patriot român ce a participat la Revoluţia din 1848-1849 din Transilvania. S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”. A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj, din mai 1848. Poemul său „Un răsunet„, scris la Braşov, pe melodia unui vechi imn religios, a devenit imn revoluţionar şi a fost numit de Nicolae Bălcescu -„Marseilleza” românilor. După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista „Telegraful Român”, operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit la Braşov în anul 1863.

Antonie Pantaleon – scriitor, muzician şi folclorist. Cel care în cărţile sale ”se citeşte Anton Pann” s-a născut în târgul bulgăresc Sliven din Balcani, tatăl său fiind căldărar: Pantaleon Petrov. La adolescenţă, îi moare părintele şi călătoreşte cu mama sa, Tomaida, la nordul Dunării, iar cei doi fraţi pier în război, la Brăila. Tomaida şi Anton ajung la Chişinău, apoi la Bucureşti, unde se stabilesc, în 1812, când băiatul avea 16 ani. Vorbea turceşte, greceşte, ruseşte şi româneşte. Cânta frumos acompaniindu-se cu chitara. E paracliser la biserica Olari, cântăreţ de strană şi profesor de muzică. S-a afirmat apoi ca scriitor, traducător, editor (avea tipografie proprie) şi culegător de folclor. A publicat cărţi bisericeşti de muzică. În toamna lui 1854, după o obositoare călătorie pentru plasarea cărţilor editate de profesorul-tipograf, se îmbolnăveşte de pneumonie, apoi de tifos şi moare, fiind înmormântat în apropierea casei, la biserica Lucaci. A fost supranumit de Mihai Eminescu-„finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Operele principale sunt: „Fabule şi istorioare” (1841), „Culegere de proverburi sau Povestea vorbii” (1847), „O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu” (1851- 52) şi „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea” (1853).

MESAJUL IMNULUI

Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată„, prezent în toate imnurile naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Maraton şi Salamina pâna la „Marseilleza” Revoluţiei franceze. Invocaţia destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum.

 

ZIUA IMNULUI NAŢIONAL

Parlamentul României a adoptat prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998 proclamarea Zilei Imnului Naţional al României .Textul actului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 198/28 mai. 1998. Legea stipulează la Art. 1. – (1): Se proclamã ziua de 29 iulie, Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te, române, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848. Sursa, pe baza căreia s-a adoptat inclusiv legea “Zilei Imnului Naţional al României”, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că “ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat “într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest “pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.

Imnul Naţional al României se cântă şi se publică oficial numai în limba română. Imnul Naţional al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional împreună cu Imnul Naţional al României, înaintea acestuia.


Sursa articol: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/07/povestea-imnului-desteapta-te-romane-relatata-de-george-cosbuc/

 

Anunțuri publicitare

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!