Laurențiu Barbu
După revoluția de la 1821 alungarea domnilor fanarioți s-a declanșat lupta de emancipare națională. Un prim pas a fost cea dintâi utilizare a drapelului românesc. Tricolorul a fost adoptat în Ţara Românească la 1834, când domnitorul Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă.
Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.
La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele: „Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”
În 1834 s-a lansat la apă, la Giurgiu, velierul Mariţa, prima navă sub pavilion românesc. Ambarcațiunea avea o capacitate de 115 tone și-l avea ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, semnatar ale memoriilor care cereau emanciparea Ţării Româneşti de sub otomani. Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată în cinstea Mariei Ghica, soţia viitorului domnitor Gheorghe Bibescu.
În ziua în care „această corabie, acum, cu blagoslovenia Înălţimii Voastre, s-a aruncat în apele Dunării, să desăvârşeşte din toate trebuincioasele, să împodobeşte şi cu bandiera cea privilegiată, hărăzită românilor prin făcătoarele de bine mijlociri ale Măriei Voastre şi, în puţinele zile, va fi în stare ca să facă şi o plutire pe mare“. Aşa se adresa în data de 10 septembrie 1834 Alexandru Vilara domnitorului Alexandru Ghica. Iniţial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roşu fiind în partea de sus a pavilionului.
Momentul lansării la apă a fost un motiv de inspiraţie pentru poetul Cezar Bolliac, care a spus: „Mergi, corabie, mergi de arată Europei culorile României: mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere luminile sale, mergi de vizitează Italia, Francia şi Ispania şi spune popoarelor lor că sunt încă Români de la Dunăre la Nistru, de la Tibiscu la muntele Emul. Când vei trece înaintea Italiei, ridică-ţi toate pavilioanele tale, aceasta este muma ta; când vei trece în largul coastei Franciei, salut-o cu strigăte de bucurie, ea este ţara libertăţei. Şi dacă tu atingi Ispania, şi trebuie a atinge, tu ne vei spune la întoarcerea ta cât de multă virtute a trebuit acestei mândre naţiuni a se regenera. Tu vei saluta în ea pe sora ta cea mai mare, patria lui Traian“. Cu acelaşi prilej, Cezar Bolliac a scris poezia „La cea dintâi corabie românească“. Iată o strofă: „Corabie frumoasă! Te du, te du, grăbeşte/ Pe ţărmuri depărtate aleargă, povesteşte/ Că lesne-aşa nu moare un neam ce a trăit/ Că tirania poate un om să prăpădească,/ Dar viaţa unei naţii nu poate să sleiască“.
Mariţa a plecat în primul voiaj în afara graniţelor ţării pe 7 decembrie 1834, pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu. Corabia era încărcată cu 300 kilograme de grâu. Ambarcațiunea a fost grav avariată, trecând prin două furtuni, ultima la întoarcerea în ţară, când echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura peste bord (butii de vin). La 5 iunie 1835, cu velele rupte şi trosnind din toate încheieturile, Mariţa a ajuns în ţară. Voiajul ei a avut însă un puternic răsunet în ţară. De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi Jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în Arhiva ţării. Documentele vremii consemnează că Mariţa a fost primul vas care, după secole de suzeranitate otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.
sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/povestea-primei-corabii-cu-tricolor-romanesc/
