Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice.

În încercările de unificare a legislaţiilor celor două principate, Comisia de la Focşani, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, lucrează încă din iunie 1859 la elaborarea unui astfel mde proiect de lege. La 12 iulie 1860 avem deja un prim Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite. Acestui proiect avea să îi urmeze la numai câteva luni un altul, cu acelaşi nume, întocmit de Vasile Boerescu (în octombrie 1860).

Lucrarea de unificare legislativă era însă întârziată de starea de provizorat a instituţiilor nou-create. Situaţia se schimbă fundamental la 4 octombrie 1861, când un decret domnesc crea o comisie mixtă (cu câte opt membri din fiecare principat) pentru a trece imediat la unificarea legilor şi a regulamentelor administrative ale Principatelor Unite.

În 11 decembrie 1861 se proclamă unirea definitivă a celor două principate, Moldova şi Muntenia, sub numele de Principatele Române Unite (până atunci fusese doar o uniune personală, sub Alexandru Ioan Cuza). În noile condiţii, în domeniul învăţământului se organizează şi funcţionează Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii (4 iunie 1862). La 20 martie fusese publicat Proiectul de lege pentru administraţia instrucţiei publice din Principatele Unite, care înfiinţa Consiliul superior al Instrucţiunii publice, în locul Eforiei Şcoalelor din Bucureşti şi al Consiliului Şcolar din Iaşi.

La 2 august 1862, consiliul îşi începe activitatea. La cererea consiliului, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare.

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul. Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare.

Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice.

O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat o dezvoltare deosebită a învățământului românesc. În 1860 s-a înființat Universitatea din Iași, cea mai veche instituție românească de acest gen, iar în 1864 Universitatea din București. Se vor constitui tot în vremea lui Cuza Conservatoarele din Iași și București, școli de belle-arte, școala de silvicultură la Târgu-Neamț, o școală comercială în București și alta în Galați. Sporește numărul ”gimnaziilor”, adică al școlilor medii de cultură generală. Cel din Botoșani datează din 1859, iar în București iau naștere trei astfel de școli: ”Gheorghe Lazăr”, ”Matei Basarab” și ”Mihai cel Mare”, devenit apoi ”Mihai Viteazul”. La Ploiești se fondează gimnaziul ”Petru și Pavel”, la Focșani ”Unirea”. Și Craiova primește o astfel de instituție. Un spor asemănător constatăm la școlile normale unde se pregăteau învățătorii. În Moldova, în 1860, sub guvernul Kogălniceanu, numărul lor se ridicase la 4 (Botoșani, Ismail, Tecuci, Bacău). La Paris erau aproape 500 de studenți români, dintre care 82 de bursieri ai statului.

sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/prima-lege-moderna-a-invatamantului-romanesc-legea-instructiunii-publice-din-1864/