in

Proverbe românești – vorbe de aur din bătrâni

Proverbele și zicătorile formează o extraordinară imagine a vieții poporului, a atitudinilor lui de bază și a obiceiurilor sale (prin interacțiunea reciprocă dintre oameni și prin deprinderile pe care le-au acumulat pe parcursul vieții lor).

Unele forme dialectale sau regionale s-au păstrat de-a lungul timpului și au fost transcrise potrivit normelor ortografice curente.

Astfel, am adunat câteva dintre cele mai cunoscute proverbe pentru a ne aminti de înțelesul lor și de importanța pe care o au în viața satului românesc.

Proverbele sunt giuvaierele popoarelor.

„Cele bune să se-adune, cele rele să se spele.”

Cine reușește să ierte răul la care a fost supus, cu siguranță a ajuns la un echilibru spiritual deosebit, cine nu reușește să treacă peste aceste încercări, are drum deschis către întunecime.

Cele bune să se adune, că vor fi și ele, acolo, preț de o bucurie, două, suficiente pentru a ne oferi prilejul unic să dăruim lumea cu harul nostru divin cu care ne încărcăm doar după ce am spălat relele în mijlocul cărora, să recunoaștem în fața noastră, nu ne-am simțit bine niciodată!

”Când muierea-i mută şi bărbatul surd, toate merg bine în casă.”

Visul oricărui bărbat de modă veche este ca femeia să fie mută. La fel, visul oricărei femei de acelaşi tip pare a fi cel cu bărbatul surd. Vechimea proverbului se pierde în negura vremii şi totuşi, se pare că majoritatea femeilor şi bărbaţilor cad în păcatul nerespectării regulei de bază din căsnicie, aceea în care se spune că muierea mai trebuie să fie şi mută, din când în când, cum, la fel, şi bărbatul, puţin surd!

Este nevoie de multă educaţie la amândoi să se poată stăpâni fenomenul şi nu s-a pomenit până acum căsnicie care să nu fi trecut printr-un asemenea taifun. Numai cei cu umorul la ei sau cu toţi creierii acasă reuşesc să iasă onorabil din furtună.

„Brânză bună, în burduf de câine!”

În înțelepciunea populară, nu-i deloc onorabil să fii brânză bună în burduf de câine. Cu toate că cel care este blagoslovit cu o asemenea expresie are deja calitatea de a fi totuși… „brânză bună” ajunsă, printr-un concurs de împrejurări, regretabil, într-un burduf de câine, motiv pentru care brânza de burduf rezultată nu mai este bună de mâncat. Unii nu dau doi bani pe vorba asta, dacă au dovedit că au ceva în felul de a fi, de a acționa demn de interesul celor care îi observă și îi cataloghează.

Proverbele nu greşesc.

„Cu o floare nu se face primăvară”

Sigur că nu putem obține un bun rezultat într-o întreprindere personală, fără să facem mai mulți pași spre dezvoltarea proiectului cu mai multe etape sau, ca să vorbim pe limba proverbului, fără să cultivăm mai multe flori pe câmpul pe care îl dorim desprimăvărat.

„Nu-i păcat ce bagi în gură, e păcat ce scoţi din ea!”

Iată un proverb menit să ne înveţe că nu ştim să ţinem post cum trebuie şi când trebuie. Ne înfrânăm corpul de la tot felul de mâncăruri mai mult sau mai puţin încărcate de carne, ouă, brânză.

Mâncăruri de frupt – cum li se mai spune în popor. Dar nu ştim să ne înfrânăm gura cea plină, până la refuz, de vorbe nu tocmai pe placul celor care le aud.

Proverbul nu poate minţi.

„Mi-am răcit gura de pomană.”

Sau, ți-ai răcit gura degeaba, sau și-a răcit gura de pomană, iată vorbe rostite de cei ce vor constata de-a lungul timpului că tot efortul lor, de a sfătui pe cineva, de a îndruma pe cei nepricepuți, va fi degeaba sau de ….pomană. Nimeni nu va învăța nimic, pentru că nu vor dori asta, nu vor fi interesați de învățătura cu pricina, nu se vor dovedi vrednici de înaintașii lor.

Alte proverbe care se regăsesc foarte des pe buzele românilor sunt redate mai jos.

„Rău cu rău dar mai rău fără rău.”

„De ce ți-este frică, nu scapi.”

„Bine faci, bine găsești.”

„Dar din dar se face rai.”

„Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum.”

Vezi colecția de proverbe românești aici: www.proverbe.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.