Laurențiu Barbu
Răscoala din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.
La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi al românilor, ceea ce i-a conferit un caracter naţional. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi.
Cauzele răscoalei
Situația ionagilor era una apăsătoare. Numărul zilelor de muncă ajunsese la patru pe săptămână cu braţele, trei cu animalele şi două pentru jeleri. Asupra ţăranilor apăsau şi o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor.
Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului, ca şi la plata unor impozite. Deşi împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate.
Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat 19.000 de petiţii la fel întâmplându-se şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptăţile la care sunt supuşi ţăranii români din Transilvania, ultima audienţă fiind în aprilie 1784.
În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripţie militară, în cadrul regimentelor de graniţă; cei înrolaţi urmau să primească arme şi să nu mai facă slujbe iobăgeşti, iar pământurile şi casele pe care le aveau în folosinţă vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depăşit însă cu mult aşteptările autorităţilor. Conscripţia a fost anulată de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care îşi simţeau ameninţate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulţumit şi mai mult pe ţărani.
Izbucnirea răscoalei
Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, sau cel puţin 4- 5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia. La 2 noiembrie Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, ţăranii fiind speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii.
Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. În jurul orei 15, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă.
Desfăşurarea
Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Iosica din Brabişca, pe valea Mureşului, iar în cele 2 zile următoare ţăranii distruseg şi ard toate curţile nobililor. O mulţime de nobili şi preoţi unguri fură executaţi şi pe aici. Ţăranii veniţi din Zarand îi pun în mişcare şi pe iobagii de pe Valea Streiului şi din Ţara Haţegului, unde deasemenea mulţimea ţăranilor răsculaţi devastează şi dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la graniţa Ţării Româneşti.
La 5 noiembrie răscoala ajunge la Deva, dar eşuează în încercarea de a cuceri oraşul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraş un ultimatum, care rezuma ideile politice şi sociale ale răscoalei: „Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Programul cerea şi eliberarea ţăranilor arestaţi, preconiza eliberarea naţională şi organizarea, după planurile lui Horea, a unei “republici populare”. Răscoala s-a întins, ajungând şi în părţile Aradului, Maramureşului şi Sibiului, la ea participând şi ţărani saşi şi maghiari. Pentru a câştiga timp, autorităţile militare şi civile au semnat armistiţii cu răsculaţii. Au avut loc lupte grele între răsculaţi şi trupele imperiale, succesul favorizându-i pe ţărani. La 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.
Înfrângerea răscoalei şi execuţia
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia.S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia. Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată la 28 februarie 1785.
Urmările şi ecourile răscoalei
Conform ordinului împăratului, ca “toţi românii care vor fi neîndoios cunoscuţi că au comis maltratări, să fie mutaţi cu vitele şi ustensilele lor”, sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina. Moţilor li se acordă libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură. Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broşuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură şi filosofi au apărat şi explicat acţiunea ţăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.
Sursa: istorie-pe-scurt.ro
