„Reformatorii” au decis să treacă la ştergerea identităţii naţionale şi transformarea românilor într-o populaţie fără coloană vertebrală, fără trecut şi, evident, fără viitor

Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Preşedintele Secţiei de Știinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Oamenilor de Știinţă din România

Stimate Domnule Profesor, sunteţi la curent, desigur, cu variantele de planuri-cadru pentru gimnaziu şi cu locul care i se rezervă istoriei ca disciplină de studiu în procesul de învăţământ. Istoriei i se menţine regimul umilitor de o oră pe săptămână, Latina este eliminată, disciplina Limba şi literatura română este redusă, şi ea, cu o oră. Într-o a patra variantă de plan-cadru, întocmită de „experţi”, Istoria este exmatriculată de tot din şcoală, ca să nu mai existe dubii. Care este opinia Dvs. despre „filosofia” şi logica acestor planuri?

Nu mă miră ofensiva împotriva materiilor şcolare prin care se asigură formarea culturii generale şi educaţia patriotică a elevilor din România.

De fapt, se repetă situaţia din anii 1948-1958 (perioada ocupaţiei sovietice), când din învăţământul mediu (nu se mai zicea liceu, acesta era socotit o instituţie burgheză) s-a eliminat limba latină, istoria românilor a devenit istoria RPR, iar geografia României a fost înlocuită cu geografia URSS. În istoria literaturii române erau menţinuţi doar scriitorii care au exprimat interesele ţărănimii şi muncitorimii (Mihai Eminescu era prezent doar prin poezia Împărat şi proletar, iar Mihail Sadoveanu prin romanul Mitrea Cocor).

Atunci se spunea că „lumina vine de la Răsărit”, adică din Uniunea Sovietică, „ţara socialismului victorios”.

Acum s-au schimbat punctele cardinale, „lumina” vine de la Apus, de la UE şi SUA, unde există o adevărată democraţie, libertate, siguranţa persoanei şi a statului.

În aceste condiţii, este pretenţios spus că ar exista o „filosofie” a celor care au lansat noile planuri de învăţământ, deoarece ar însemna să credem în vorbăria despre „reformă”, „spirit civic”, „democraţie participativă” cu care iniţiatorii urmăresc să „învăluie” realitatea într-o perdea de fum.

Adevărul este că, de această dată, „reformatorii” au decis să treacă direct la ceea ce se urmărea imediat după decembrie 1989, şi anume ştergerea identităţii naţionale şi transformarea românilor într-o populaţie fără coloană vertebrală, fără trecut şi, evident, fără viitor.

Ca urmare, ei au pornit pe „singura cale”, cea care le-a fost trasată, în condiţiile în care guvernanţii noştri au devenit simple „piese” într-un joc la scară mondială.

Evident, nu li s-a spus explicit: scoateţi latina, istoria românilor, reduceţi drastic limba română, pentru a dovedi că sunteţi cu adevărat europeni, democraţi, demni de UE şi NATO. Dar aşa au înţeles liderii noştri politici că „trebuie”, pentru a arăta „frumos”.

S-a acţionat metodic, prin distrugerea economiei naţionale, aducerea românilor în situaţia de a-şi părăsi ţara în căutarea unui „codru de pâine”, vinderea la preţuri de nimic a bogăţiilor naturale etc. etc. Învăţământul a fost supus unor repetate „reforme”, dar s-a constatat că încă mai păstrează unele materii prin care se cultivă conştiinţa şi demnitatea naţională. Ca urmare, au decis că se impune o „reformă radicală” (comparabilă cu cea din 1948).

Istoria este redusă la o oră pe săptămână, minimalizată, ca materie lipsită de importanţă, în timp ce sunt introduse alte discipline, artificiale, fără rădăcini într-un teritoriu epistemologic, precum „Educaţie pentru cetăţenie democratică”, „Educaţie interculturală”, „Educaţie pentru drepturile copilului” etc. De ce această minimalizare a Istoriei?

Este un plan – acela de a dezagrega şi compromite materiile fundamentale prin introducerea unor discipline înguste, cu titulaturi „civice”. Astfel, pe de o parte se limitează posibilitatea elevilor de a înţelege realitatea în ansamblul ei, iar pe de altă parte, se poate afirma că orarul este încărcat, copiii sunt supuşi unui efort prea mare, drept pentru care se impune descongestionarea acestuia. Și atunci soluţia preconizată este eliminarea sau reducerea unor materii de bază.

„Experţii” se prefac a nu şti că istoria este o ştiinţă globală, care se referă la toate aspectele vieţii umane – de la cele materiale la cele spirituale, de la viaţa de familie la cea în colectivităţi mari, inclusiv naţionale, de la patriarhat la democraţie sau dictatură, de la independenţă la dominaţia străină etc.

În fond, aceşti „experţi” urmăresc ca, prin golirea istoriei de conţinut, aceasta să apară ca o materie aridă, o succesiune de date greu de reţinut, care încarcă memoria elevilor. Ca urmare, să fie eliminată, sau măcar redusă.

Nu este aici o „filosofie”, ci o diversiune, propagată cu insistenţă de cei care urmăresc să şteargă memoria poporului român.

Guvernanţii noştri nu se străduiesc să dezvolte o viziune proprie asupra viitorului României, să elaboreze un „proiect de ţară”, ci aşteaptă să primească „directive” de la UE pe care să le aplice cât mai conştiincios, pentru a primi calificativul de „bună purtare”.

Această atitudine servilă nu numai că nu generează aprecierea „celor mari”, ci mai curând dispreţul acestora. Aşa se explică faptul că, deşi România este membru cu „drepturi depline” în UE, continuă să fie „monitorizată” şi nu este primită în spaţiul Schengen. Tot astfel, deşi militarii români au luptat (şi mulţi s-au jertfit) în Afganistan şi în alte zone indicate de la Washington, românii nu pot intra fără viză în SUA.

În cei 30 de ani care au trecut de la revoluţie, România nu a avut nici măcar o iniţiativă semnificativă de politică externă, ci s-a comportat ca o anexă a UE şi a NATO.

Cunoscând istoria, elevii ar putea să afle că un Ion I.C. Brătianu sau un Nicolae Titulescu nu ezitau să se confrunte cu liderii politici ai vremii, atunci când încercau să nu respecte drepturile şi demnitatea ţării lor. Ion I.C. Brătianu se adresa astfel parlamentarilor români în noiembrie 1919: „Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă o mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume, fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”.

Astăzi se consideră că asemenea cuvinte memorabile nu trebuie cunoscute de elevii României şi de aceea se propune diminuarea sau chiar eliminarea istoriei din învăţământ.

Deranjează istoria? Pe cine şi de ce? Ce fel de pericole prezintă studiul istoriei şi pentru cine?

Pentru guvernanţi istoria este un „pericol”, pentru că elevii, românii în general, vor şti de unde vin, ce au făcut şi ce au reprezentat de-a lungul timpului, şi pot face comparaţii cu situaţia de astăzi.

Este un fapt că, prin cunoaşterea istoriei, oamenii învaţă din experienţa înaintaşilor, pentru a evita greşelile şi fructifica mai bine şansele de reuşită.

Lipsirea tineretului de cunoaşterea trecutului înseamnă ţinerea lui `n ignoranţă, ştergerea orizontului propriu şi promovarea unei stări de incertitudine, de teamă pentru ziua de mâine. Ca urmare, el trebuie să lase în seama altora problemele mari ale ţării, de care se ocupă politicienii, care, la rândul lor, fac „ceea ce trebuie” (adică ce li se cere). Se cultivă astfel înstrăinarea, abandonarea, dezinteresul pentru soarta propriei naţiuni. De aici până la dezintegrare nu mai este decât un pas.

Care este importanţa Istoriei ca materie de studiu în formarea intelectuală, morală şi spirituală a unui elev de gimnaziu şi, mai departe, de liceu?

1. Iorga spunea: „Istoria, care se putea crede până acum că este o materie pe lângă celelalte, se învederează din ce în ce mai mult că este o necesitate. Da, cunoştinţa ei este o necesitate pentru conştiinţa umană; şi pentru chibzuirea împrejurărilor, şi pentru tragerea concluziilor şi pentru îndemnuri şi pentru mângâieri”. Aceste cuvinte, rostite în urmă cu opt decenii, sunt pe deplin valabile şi astăzi.

Prin istorie se cultivă demnitatea naţională. Cunoscând ce au făcut alte popoare, se stimulează dorinţa de afirmare proprie, de a construi şi de a pune în valoare capacităţile native şi dobândite prin studiu.

Românii pot fi mândri că au construit mănăstirile de la Voroneţ, Curtea de Argeş şi Sâmbăta, podul de la Cernavodă şi Transfăgărăşanul, că au dat lumii personalităţi precum Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu Spătarul, Nicolae Iorga, Victor Babeş, Ioan Cantacuzino, Mircea Eliade, George Emil Palade etc. etc.

Din istorie ei pot să ştie că, în momente de cumpănă, românii nu au ezitat să lupte, chiar cu preţul vieţii, pentru neatârnarea şi demnitatea patriei. Au făcut-o la Rovine, la Plevna, la Mărăşeşti, la Oarba de Mureş etc. etc.

Prin sacrificiul lor, la nivelul masei active şi conştiente, s-a asigurat dăinuirea Principatelor Române şi Marea Unire din 1918. Dar şi prin inteligenţa şi patriotismul unor personalităţi, precum Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand I, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Pan Halippa, Iancu Flondor etc., care au ştiut să conducă poporul la izbândă.

Guvernanţii noştri nu vor poporul român să-şi cunoască înaintaşii şi să fie conştient de menirea lui. Se doreşte un „spirit de turmă”, un popor ascultător, care să-i urmeze, fără a-şi pune întrebări şi a cere explicaţii. Fiecare român să privească numai la munca lui, îngrijorat că mâine ar putea deveni şomer, sau că i se va scoate casa la mezat că nu are cu ce-şi plăti ratele la bancă.

Cum se împacă ideea de manifestare a identităţii şi conştiinţei naţionale în concertul naţiunilor din Uniunea Europeană, în paradigma „unitate în diversitate”, cu statutul derizoriu care i se rezervă Istoriei în şcoală?

În cadrul UE există o dezbatere privind rolul statelor naţionale în procesul de integrare. Unii – cei mai puternici – au dorit ca Europa să fie o entitate care să impună membrilor voinţa (hotărârile) de la centru. Alţii au pus accentul pe contribuţia fiecărui stat la promovarea unei politici comune. S-a adoptat calea de mijloc – aceea a Uniunii Europene ca „unitate în diversitate” , în care fiecare stat vine cu zestrea sa materială şi spirituală.

Evenimentele din ultimul an arată că UE se „clatină” serios. Pedepsirea cetăţenilor unui stat mic precum Grecia, cărora nu li s-a permis să-şi scoată propriii bani din bănci; valul de emigranţi pornit la chemarea „umanitară” a Angelei Merkel, care au invadat Europa fără să se prevadă consecinţele, şi apoi introducerea de restricţii draconice la graniţe; solicitarea Marii Britanii, cu caracter de şantaj – ori i se acceptă condiţiile, ori se retrage – arată că UE, impusă de sus, are grave probleme de existenţă. Grăitor este faptul că, de fiecare dată când au loc alegeri, partidele din toate statele pun accentul pe interesul naţional, pentru a câştiga votul cetăţenilor.

Liderii politici români nu s-au străduit să elaboreze o conduită proprie în cadrul UE, ei fiind preocupaţi să câştige bunăvoinţa celor mari, să stea cuminţi în colţul mesei, acceptând cu anticipaţie tor ce li se cere.

Este de înţeles că pe ei istoria îi jenează şi de aceea urmăresc ca aceasta să fie eliminată din conştiinţa cetăţenilor români. În primul rând a tinerilor, prin scoaterea ei din învăţământ.

Cum priviţi eliminarea Latinei ca materie de studiu din gimnaziu? Cui îi face rău studierea limbii, culturii şi civilizaţiei latine? Este rău să ştim cine suntem, de unde venim, în această lume din ce în ce mai amestecată şi masificată în cadrul procesului de globalizare?

Când în 1948 s-a eliminat latina din şcoală, a fost urmărit un scop politic precis: români să nu mai ştie că „de la Râm se trag”, adică de la romani, creatorii uneia dintre cele mai prestigioase civilizaţii din istoria omenirii. S-a introdus în schimb limba rusă, începând cu clasa a IV-a, acreditându-se ideea că românii au evoluat în sfera de influenţă slavă (rusească).

Astăzi nu se dă o explicaţie, dar în esenţă obiectivul este aceeaşi: românii să nu-şi cunoască rădăcinile, strămoşii, rudele. Să creadă că sunt „singuri pe lume”, fără trecut şi fără viitor.

Noroc cu engleza, cu internetul şi cu televizorul că mai pot şi ei afla ce se întâmplă pe mapamond şi mai ales în ţară: câte amante are Putin, ce grozăvii au mai făcut nord-coreenii, cine şi-a pus cele mai spectaculoase silicoane, cine a mai fost în „vizită” la DNA şi alte asemenea veşti, menite să atragă atenţia românilor. Ca nu cumva ei să reflecteze la halul în care a ajuns ţara lor şi, eventual, să se revolte.

Să nu ştie că, totuşi, se mai realizează câte ceva în această ţară, că se fac descoperiri ştiinţifice impor­tante, că se publică lucrări fundamentale, că sunt artişti români care se bucură de o largă recunoaştere internaţională. Asemenea realităţi sunt trecute cu vedere, pentru ca nu cumva să fim acuzaţi de naţionalism.

Conştiinţa şi identitatea naţională, patriotismul, mândria de a aparţine unei naţiuni, unei civilizaţii, unei limbi, unei culturi şi unei religii sunt astăzi ceva perimat, care nu concordă cu valorile lumii contemporane?

Aceste elemente definitorii pentru un popor nu sunt şi nu pot fi nici perimate şi nici lipsite de concordanţă cu valorile lumii contemporane. Dovada cea mai clară este faptul că ele sunt cultivate, prin toate mijloacele, în SUA, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Grecia, Italia, Spania şi toate celelalte state civilizate. Drapelul şi Imnul naţional sunt socotite sacre, iar cine îndrăzneşte să nu le respecte este pedepsit pe loc, neacceptându-se niciun fel de explicaţii.

Nu la fel stau lucrurile în România. Aici, drapelul românesc poate fi ars în stradă, Avram Iancu spânzurat în efigie, iar patriotismul este blamat de „societatea civilă”, ca fiind o expresie a naţionalis­mului şi comunismului, de care trebuie să ne scuturăm cu indignare.

Realitatea a dovedit că sunt persoane bine „instruite”, cu misiunea clară de a acţiona pentru ştergerea conştiinţei naţionale a românilor, a istoriei şi culturii lor. Chiar recent s-a aflat că o societate „academică”, prezentată ca expresia cea mai pură a „societăţii civile”, este sponsorizată din afara ţării pentru a difuza mesaje ostile la adresa celor care promovează interesele unor cetăţeni români, cărora li s-au răpit copiii într-o ţară nordică, acreditându-se ideea că cei care cer ca aceştia să fie restituiţi familiilor fac „jocul ruşilor”.

Eliminarea sau diminuarea orelor de istorie, de limba şi literatura română, scoaterea limbii latine din şcoală fac parte din „reforma” preconizată de acea „societatea civilă” care urmăreşte să coboare poporul român în subsolul Europei, de unde să nu mai poată ieşi la lumină.

Sper că nu vor reuşi dacă românii, mai ales profesorii, care sunt direct vizaţi de o asemenea politică, îşi vor spune răspicat punctul de vedere. Altfel, după cum s-a putut constat în cei 30 de ani de după decembrie 1989, laşitate se plăteşte scump. Și este păcat.

Prof. univ. dr. Sorin IVAN,
Director Tribuna Învăţământului

Sursa: http://www.tribunainvatamantului.ro/reformatorii-au-decis-sa-treaca-la-stergerea-identitatii-nationale-si-transformarea-romanilor-intr-o-populatie-fara-coloana-vertebrala-fara-trecut-si-evident-fara-viitor/