România devine regat – Un copil din Sigmaringen – un rege!

Fixată iniţial pentru 10 mai 1881, proclamarea Regatului Român a fost devansată, la insistenţele membrilor guvernului, pentru 8 aprilie. Brătianu i-a invocat regelui şi greutăţi din partea străinătăţii, dacă nu se grăbeau.

Dar, aşa cum rezultă din memoriile lui Carol I, mai mult au contat certurile interne. „Ieri [14 martie] au fost în Cameră dezbateri violente […] în urma cărora s-au hotărât, atât guvernul, cât şi majoritatea Corpurilor Legiuitoare, ca să proclame îndată Regatul. Partidul Conservator, prin unul din cei mai buni oratori ai săi, T. Maiorescu, s-a încercat să probeze că guvernul liberal şi partizanii săi nutresc în fundul inimii idealuri republicane şi că niciodată nu vor putea să fie un partid de ordine şi un sprijin al Dinastiei. […] În urma acestor dezbateri, emoţia este aşa de mare, încât azi, dis-de-dimineaţă, toţi miniştrii au venit la principe şi l-au rugat să le dea permisiunea să facă a se proclama chiar azi Regatul, de către Camere; majoritatea e aşa revoltată de acuzările ce i s-au adus ieri, încât nu mai vrea să aştepte nicio zi. “În ziua următoare, la propunerea generalului Lecca, „Camera Deputaţilor, în puterea dreptului de suveranitate a naţiunii, proclamă de rege al României pe Alteţa Sa Regală principele Carol I.“ Se elaborează de îndată şi legea: „Art. I România este proclamată Regat. Principele Carol I primeşte pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României; Art. II Moştenitorul tronului va purta titlul de principe de coroană al României.“

C.A. Rosetti, preşedintele Camerei, „încărunţit în idei republicane“, ia cuvântul: dacă România a dobândit azi ceea ce alte popoare nu au dobândit în sute de ani, aceasta se datorează numai unirii strânse a poporului în toate chestiunile naţionale, în faţa cărora au dispărut toate deosebirile de vederi şi de sentimente.

Proiectul de lege este dus la Palat pentru a fi semnat de rege şi a putea apoi să fie prezentat Senatului. La ora 16.00 se deschide şedinţa Senatului. După terminarea discursurilor, toţi senatorii şi toţi deputaţii pleacă la palat pentru a prezenta omagii regelui. Marea veste s-a şi răspândit ca fulgerul în tot oraşul şi un fel de beţie i-a cuprins pe locuitori. Când senatorii şi deputaţii se apropie de palat, având în cap pe mitropoliţi şi episcopi, şi zăresc la fereastră pe principele şi principesa, izbucnesc în urale puternice.Preşedintele Senatului, Dimitrie Ghica, citeşte legea şi toţi strigă: „Trăiască Regele! Trăiască Regina!“.

Manifestările de bucurie provoacă vestea încoronării şi în oraşul natal al lui Carol. „Un copil din Sigmaringen – un rege! Aceasta încă n-a fost înregistrat, nici în istoria Casei Princiare hohenzollerniene, nici în orăşelul acesta şvab modest“ – îi scrie tatăl lui Carol.

Guvernul vine cu propunerea unor coroane foarte scumpe şi pompoase. Regele se declară cu hotărâre contra acestei idei, deoarece însemne scumpe regale nu corespund tradiţiilor ţării şi se potrivesc numai acolo unde ele au o valoare istorică, fiind rămase ca moştenire a secolelor trecute. El cere ca pentru sine să se facă la Arsenal o coroană de oţel, dintr-unul dintre tunurile cucerite la Plevna, iar pentru regină o coroană simplă de aur. În final, coroana regelui are forma unui cerc asupra căruia se ridică opt emisfere care susţin globul regal cu „Crucea Dunării“; înăuntru coroana este îmbrăcată cu catifea roşie, ce pune foarte bine în evidenţă strălucitorul oţel.

Zorii zilei de 10 mai sunt anunţaţi Capitalei prin 24 lovituri de tun. La ora 10.15 regele şi regina pleacă de la Cotroceni, pe linia de centură, spre Gara de Nord. La sosirea acolo se formează cortegiul: regele călare, regina într-o trăsură cu opt cai. Cortegiul pleacă în următoarea formaţie: un pluton de jandarmi, prefectul de Poliţie, alt pluton de jandarmi, escadron de Roşiori, doi furieri de Curte, mareşalul Curţii cu doi adjutanţi regali, 62 de steaguri ale armatei cu muzica Roşiorilor, regele, Marele Stat Major şi Casa militară a regelui, trăsura reginei, pe lângă care călăresc generalul comandant al Diviziei teritoriale şi generalul inspector al Gărzii Naţionale, un mare grup de ofiţeri de cavalerie şi un escadron de Roşiori. Trupe din garnizoană sunt înşirate de o parte şi alta a traseului până la Mitropolie şi dau onorul.

La ora 12.00 cortegiul ajunge la Mitropolie. Urcă pe jos Dealul Mitropoliei, în sunetul clopotelor şi al corurilor. Pe ambele părţi ale drumului sunt înşirate delegaţiile districtelor şi comunelor, 6.000 de persoane, care salută cu urale. Serviciul divin se celebrează afară. Patru generali, însoţiţi de purtătorii steagurilor Regimentelor 4 şi 6 de Infanterie şi 9 şi 12 Dorobanţi, aduc coroanele în faţa maiestăţilor lor. Mitropolitul primat şi cel al Moldovei dau binecuvântarea, moment salutat cu 101 salve de tun. Premierul prezintă spre iscălire un pergament pe care este consemnat evenimentul. Actul este apoi dat ministrului Cultelor pentru a fi păstrat la Arhivele Statului.

Se reface cortegiul şi porneşte spre Palat, unde ajungela ora 14.00. Coroanele vin la palat cu un alt cortegiu, la fel de impunător. În Sala Tronului sunt predate maiestăţilor lor. Regele ţine un discurs: „Cu mândrie primesc dar această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca un simbol al independenţei şi puterii României! Ea va fi o mărturie despre timpurile grele şi glorioase prin care împreună am trecut şi va aminti generaţiilor viitoare despre eroismul părinţilor lor şi despre unirea ce a domnit între principe şi popor.“

Sursa: eualegromania.ro