Laurențiu Barbu
În România mea de 10 (zece) sunt oameni care din pasiune schimbă lumea, care din plăcere duc tradiții înainte, care prin puterea lor interioară impresionează trecătorii, care prin încăpățânare nu s-au lăsat chiar dacă vremurile le-au fost potrivnice. Am fost provocat să vă prezint ce înseamnă pentru mine România de 10 (zece) și exact asta voi face, prin intermediul unor oameni deosebiți: vă voi arăta 10 oameni pe care eu îi admir, 10 personaje, unul mai pitoresc ca altul.
Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că gândim la fel, cu toții credem în România de zece (10), credem în oamenii care lasă ceva bun în urma lor, în locurile care schimbă stări, în lucruri create de om cu multă osteneală și pricepere. Înainte de a începe, vreau să spun că m-am înhămat la o sarcină imposibilă. Am cunoscut foarte mulți oameni deosebiți, în multe domenii de activitate. Am ales 10 români de 10, conștient fiind că am lăsat pe dinafară o mulțime de alți români la fel de buni. Acestora, le cer iertare și îi asigur că aici e o listă, nu un top, iar ordinea este aleatorie.
Pentru cei 10 români aleși de mine vom parcurge țara în lung și lat, din Maramureș în Slatina, din Suceava în Sibiu, din Vâlcea în Mureș, din Constanța în Brașov. Probabil am mai povestit despre acești oameni și o voi mai face și pe viitor, sunt sigur de asta. Fiecare dintre ei merită acest lucru!
1. Doamna Maria de la Muzeul Țărăncii Române Maramureșene (Dragomirești, Maramureș)
Pe doamna Maria am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani, când îi treceam pentru prima dată pragul muzeului. A fost o încântare să aflu mersul vieții unei femei din Maramureș, să văd cum funcționa o gospodărie în acele locuri. Graiul dulce, cald, m-a cucerit. Ce să mai zic de poveștile ei? Cea care rămâne în mințile tuturor este cea a fusului cu țurgalău (a se citi cu accent maramureșean): „Se făcea șezătoare. Seara veneau feciorii la fete în șezătoare. Când intra în casă își alegea de-o fată care îi placea. Când se duce acasă, trebuia fata să îl conducă până în tindă. La fată nu i-o fost drag de el, nu l-o condus. Nu se săruta nimeni în casă, numai în tindă. O mai venit feciorul și-a doilea seară. Tot așă, nu l-o condus. S-o gândit el cu ce să îi atragă atenția. Când o venit el al treilea seara i-a adus un fus cu țurgalău. Ce maiastră o fost fata când i l-o dat, nimeni în sezătoare nu avea un fus cu țurgalău. Dar i-o zis feciorul că i-o dat fusul, atuncea să se despartă ei când s-o desface fusul. O piesă dacă iei din el se desface tăt, dar care e piesa? Na, la fată i-o dat de gândit. S-o uitat la fus, n-o știut să-l desfacă, n-o aflat piesa. Până la capăt i-o fost drag și de fecior și de fus. Or rămas împreună. Niciodată nu s-o desfăcut nici fusul, dar nici ei nu s-or despărțit. Vedeți ce băiat inteligent, cum și-o cucerit fata?”
2. Domnul muzeograf de la Muzeul Arta Lemnului (Câmpulung Moldovenesc, Suceava)
Cum ar fi să vedem un om trecut printr-un accident, aproape paralizat? Un om care nu mai poate să se miște prea bine, nu mai poate vorbi? Dar dacă v-aș spune că acest om nu s-a lăsat bătut, a primit sprijin pentru a reînvăța să vorbească, iar acum spune povestea lemnului, într-un muzeu bucovinean? L-am descoperit în Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, într-un loc aparent banal, dar care, prin pasiunea acestui luptător, transmite un optimism rar întâlnit. În acel muzeu am descoperit cum un material pe care nu îl băgăm în seamnă are o istorie a sa și cum se pot scrie cărți întregi despre lemn și utilizarea sa.
3. Dumitru Grumăzescu, anticar de mare valoare (Iași)
Pe domnul Grumăzescu l-am văzut ultima dată prin primăvara acestui an și parcă a trecut prea mult timp de atunci. Cine este el? Imaginați-vă un subțirel trecut de 70 de ani, sprinten și ager la minte, o enciclopedie umană, un iubitor fără pereche al marelui Eminescu. Îl găsiți pe strada Lăpușneanu, lângă Piața Unirii, în bătrânul anticariat unde își face veacul, unde invită tineri să studieze, să îl asculte și să învețe din experiența sa. Să vă spun și o povestioară: Din când în când, ne auzim la telefon. Într-una dintre vizite, îmi mărturisea o întâmplare amuzantă în care cineva l-a sunat noaptea în glumă, iar el în loc de a se supăra, a continuat gluma. Am fost curios dacă așa face mereu, sau a fost doar o întâmplare, moment în care m-a provocat să îl testez. Așa am făcut, iar în vară, pe la 3-4 noaptea, cine îl sună pe domnul Grumăzescu? Florin, evident. Și după câteva glume, personajul de poveste Grumăzescu ne recită din Eminescu. Voi, cei care îi veți trece pragul, să aveți aminte un lucru: odată intrați acolo, cu greu veți mai vrea să plecați! PS: el are și colecția cu cele mai mici cărți din România. Domnul Grumăzescu merită cu siguranță să fie pe lista cu România mea de 10 (zece)!
4. Gemal și întreaga familie Memish de la Atletul Albanez (Slatina, Olt)
Cei care mă cunosc știu că am început „meseria” de călător mergând cu autostopul. Am mers atât de mult încât am ajuns să știu unele drumuri poate la fel de bine ca șoferii profesioniști care le străbat frecvent. Ei bine, într-una dintre peripețiile mele, am mers cu Gemal. Da, așa am cunoscut pe unul dintre cei cuprinși în această mărturisire. Dar să trec la subiect. În Slatina, în urmă cu aproximativ 300 de ani, familia Memish își începea activitatea de cofetari, iar trei veacuri mai târziu, îi găsim tot la Slatina. Mica lor afacere de familie a răzbit de-a lungul mai multor războaie, dar și în timpul comunismului. Știu din povestea lor că la un colț de stradă stătea Ceaușescu și repara pantofi. Trec anii, iar președintele Ceaușescu trece cu o coloană oficială prin Slatina și oprește neprogramat în Slatina, să își încânte musafirul cu produsele albaneze. De treceți prin Slatina, faceți un popaș și în centru, la vechea cofetărie numită Atletul Albanez, vă garantez că nu vă va părea rău!
5. Lucia Condrea, huțulă care a trimis ouă încondeiate în 54 de țări (Moldovița, Suceava)
La Moldoviţa avem mai multe obiective turistice de mare interes: o mânăstire de nota 10 aflată în patrimoniul universal UNESCO, o mocăniță pe nume „Huțulca” şi… un muzeu al oului încondeiat creat de marea artistă Lucia Condrea. În 2015 se vor face vreo 3 ani de când am ajuns prima dată în casa-expoziție a familiei Condrea, iar minunățiile descoperite în acel colț de rai mi-au rămas în minte de atunci. În anul 2014 se poate lăuda cu un palmares expozițional bogat: expoziții în 11 țări, bifate de-a lungul a 22 de ani de activitate. A participat la aproape 120 de expoziții internaționale. Nu există expoziție mare internațională la care să participe și să nu fie premiată. A inventat încă 7 tehnici care nu sunt tradiționale, dar sunt la fel de valoroase iar ouăle create de dânsa au ajuns în 54 de țări ale lumii. Cu mare plăcere schimb din când în când o vorbă cu doamna Lucia și sper să îi trec pragul de multe ori și pe viitor.
6. Doamna Ildiko, cea care transformă turta dulce în artă (Boarta, Sibiu)
O femeie blândă, harnică și cu mult simț artistic veți găsi în satul Boarta din județul Sibiu. Se numește Ildiko și eu am zis că face cea mai bună turtă dulce din județul Sibiu. Cel puțin. I-am călcat pragul anul trecut și de fiecare dată când mă uit la noile modele create rămân încântat. Știu că turta dulce nu e tocmai ușor de realizat, iar când truda este împlinită printr-un desen scos din cărți, arta este desăvârșită. Această femeie îmi transmite o căldură sufletească grozavă, parcă nici nu ar putea să facă o turtă dulce așa bună și frumoasă, în același timp.
7. Familia Pietraru (Horezu, Vâlcea)
Un tânăr se căsătorește cu o domnișoară dintr-o veche familie de olari din Horezu și se apucă și el de olărit. Încet, dar sigur, învață meșteșugul olăritului și după ce îi înțelege dedesubturile, vede problemele și vine cu o nouă viziune: e nevoie de îmbinarea tradiției cu inovația. Am văzut multe farfurii crăpate, dar niciuna la familia Pietraru – ei aduc lut barbotat, fără „defecte” ascunse. Dincolo de latura tehnică, la Pietraru veți găsi artă la un înalt nivel artistic, dovadă și participările la expoziții și târguri internaționale ale doamnei Pietraru. Tot o dovadă a priceperii și calității operei lor este faptul că fostul Patriarh al BOR-ului a comandat farfurii uriașe tocmai la meșterii de care vă povestesc acum. Iată cum arată noul magazin-expoziție a familiei Pietraru, la intrarea în Horezu dinspre Vâlcea:
8. Istvan Antal, Herghelia din Mangalia (Mangalia, Constanța)
Am cunoscut doi oameni care știu totul despre cai: unul e un dac din Cluj și duce călăria la nivel de artă, altul e la Mangalia și conduce o herghelie deosebită. Cea mai mare herghelie de cai pur sânge arab este pe litoral, iar domnul Istvan se ocupă de bunul mers al lucrurilor în acel loc. Încă de la prima vizită m-a impresionat prin atitudine și cunoștințe. Omul acesta știt TOTUL despre cai, despre istoria lor, despre organizarea hergheliilor din România. Tot ce pot spune e că vă doresc să îl cunoașteți în acțiune, în jurul cailor săi mult iubiți.
9. Vasile Oltean, Prima Școală Românească (Brașov)
E preot, e istoric, e lingvist, e profesor doctor și îl găsiți în cartierul Șchei din Brașov. Cândva, Șcheii erau un sat românesc aflat dincolo de poarta cetății săsești Kronstadt. În acel sat, în urmă cu mai multe secole, s-a format o școală românească, prima școală românească de pe teritoriul țării noastre de astăzi. Am mai zis că în fața pasiunii sale trebuie să ne facem mici, mici și chiar așa e. Cu greu îl veți opri din povestit, cu greu vă veți despărți de domnul Oltean. Acest personaj are un farmec și face câteva legături la care nici nu v-ați fi gândit.
10. Caroline Fernolend, Fundația Mihai Eminescu Trust (Viscri/Sighișoara, Mureș)
România mea de 10 (zece) are la final, dar nu în cele din urmă, o persoană deosebită care a schimbat satele din Transilvania. O săsoaică din Viscri vorbește câteva limbi străine, râde și glumește, muncește și revoluționează felul în care turismul rural se face în România. Caroline a pus accentul pe viața sătească, pe patrimoniul unic în lume al sașilor, maghiarilor și românilor din satele ardelene din zona sa, iar rezultatele încep să se vadă: de câțiva ani avem turiști străini care locuiesc în casele vechi de sute de ani, iar sate total necunoscute precum Viscri ori Mălâncrav au apărut pe hărțile turistice. Faptul că Prințul Charles vine în România se datorează și fundației de care se ocupă în România energica săsoaică. Ce se întâmplă de câțiva ani în aceste sate, în urmă cu 25 de ani nu ar fi avut sens; nu în România. Dar astăzi e o realitate în creștere.
La final, să vă arăt și poza cu care am participat eu. Aș fi putut intra în joc cu oricare dintre pozele de mai sus, dar cum nu am acceptul celor din listă, nu voi pune fotografia lor pe un site extern, așa că, particip cu o foarte frumoasă poză din Sighișoara pe care am adaptat un 10:
Pot spune că scrierea acestui articol a fost în același timp o provocare și o încântare. Provocare pentru a mă limita la doar 10 persoane deosebite, încântare să îmi amintesc întâlnirile cu cei din lista de mai sus.
Hai să mărim lista: voi ce oameni cu totul deosebiți ați cunoscut în călătoriile voastre?
Sursa: drumliber.ro
