Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar acum aproape 1900 de ani. Numele localităţii Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată pe tăbliţă cerată datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în minele de la Roşia Montană, reprezintă unul dintre izvoarele dreptului roman.

Tablele cerate sunt o invenţie grecească. Ele serveau pentru însemnarea de scurte notiţe, scrisori, bilete etc. Începând din timpul lui Pericle (sec. V î.Hr), uzul tablelor cerate se generalizează din ce în ce mai mult în Grecia. Utilizarea tablelor cerate o aflăm pomenită şi în Herodot, Demarat, Aristofan etc. De la greci această invenţiune a trecut şi la Romani. În afară de tablele cerate din Ardeal, găsite la Roşia-Montană, s-a mai aflat şi la Pompei, lângă Neapole, abia în anul 1875, o colecţie întreagă de table cerate, aproape identice cu cele din Ardeal. Toate însă sunt în stare de carbonizaţiune. Tablele din Pompei au fost descoperite, graţie săpăturilor făcute, într-un cufăr, în care s-a găsit “portofelul” bancherului Cecilius Jucundus. Cufărul era aşezat deasupra uşei uneia din odăi. Aceste table sunt nişte chitanţe, scrisul din ele este cursiv ca şi în tablele de la Roşia-Montană. Toate tablele cerate găsite la Roşia-Montană datează din timpul domniei împăraţilor Antonius Pius (138-161) şi Marcus Aurelius Filosoful (161-180), afară de una singură din epoca lui Hdrian(117-138).

Pe 6 februarie 131 un “notar”, Valerius Firmus, a redactat pe o tăbliţă cerată cu dimensiunile de 13,7 pe 6,8 centimetri un contract de închiriere a forţei de muncă într-o mină de aur din Roşia Montană. Acest documentul reprezintă prima atestare a localității.

Ce conțineau mai exact tăblițele cerate găsite la Roșia Montană?

Una dintre ele scrisă la data de 20 mai 164 este un contract de arendă. Textul ei a putut fi descifrat aproape în întregime de către specialişti, iar acesta ne spune că fiul lui Memmius Asclepius arendează lui Aurelius, fiul lui Adiutor, din 20 mai 164 până la 13 noiembrie acelaşi an, o mină de aur pentru 70 denari. Arendaşul se obligă să plătească preţul arendei în rate egale, iar proprietarul îşi ia angajamentul să dea arendaşului o despăgubire de 5 sesterţi pe zi în cazul când ar strica târgul fără învoirea arendaşului, aceeaşi sumă urmând a fi plătită de arendaş faţă de proprietar dacă nu ar plăti arenda la termenul prevăzut.

O alta ne arată cheltuielile făcute pentru un banchet:

În ajunul calendelor lui mai (30 aprilie)……………………………….denari 176
5 miei……………………………………………………………… 18
1 purcel…………………………………………………………….. 5
pâine albă…………………………………………………………… 2
tămâie de prima calitate, 1 sextariu (0g, 547)……………… ……………3
vin bun, 3 hemine(01, 822)………………………………………………2
vin de rând, 3 congii (01, 5818)……………………………………….. 97
verdeţuri (legume)……………………………………………………. 1 şi o semiuncie
bacşiş………………………………………………………………. 13/14
oţet, o hemina (0,524) ……………………………………………….. ?
sare şi ceapă……………………………………………………… 15/24
? …………………………………………………………………….. 2
? …………………………………………………………………….. 2
apoi (poate ca totaluri?) ………………………………… …………….150 şi apoi 160

Un alt exemplu este cea a unei tăblițe care reprezintă un contract de împrumut. “Suma de denari 140 capital şi cu cuvenitele dobânzi din acea zi câte o centesima (12%) pe timpul ca îi va fi reţinut, ambele acele sume în bani buni, după lege, va trebui să-i restituie pe buna sa credinţă a cerut Anduenna a lui Bato; a promis că va da pe buna sa credinţă Iulius Alexander; această sumă va trebui să o dea în ziua când îi va cere, împreună cu cametele respective. Ambele sume: capetele şi dobânzile însemnate mai sus, în monedă bună, legal, a cerut pe buna sa credinţă Anduenna mai sus scrisă, pe buna sa credinţă a promis (că va da)”.

Motivul pentru care tăbliţele cerate au fost ascunse în minele de aur nu se cunoaşte, se presupune doar că ele ar fi fost depozitate acolo în urma invaziei marcomanilor. Faptul că ele rămas ascunse în mine timp de mai bine 1.600 ani sugerează că proprietarii lor ori au murit în timpul invaziei marcomanilor, ori că nu s-au mai întors niciodată din refugiul spre care plecaseră din calea atacatorilor. Peisajul cultural de la Roşia Montană este compus dintr‐o concentrare extraordinară de vestigii care atestă evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – 2 000 de ani – din perioadă pre‐romană până în epocă contemporană.

Situl Alburnus Maior este reprezentat, în lumina cercetărilor din ultimii ani, de un sistem de exploatare roman excepţional care conservă mai mult de 7 km de galerii, la care se adaugă peste 80 km de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială şi un peisaj presărat de multe urme ale activităţii miniere dintre care excepţionale sunt lucrările hidrotehnice datând din prima jumătate a secolului al XVIII‐lea. Patrimoniul cultural de la Roşia Montană este recunoscut în mod deosebit, monumentele sale fiind desemnate ca posedând valoare naţională excepţională – 7 dintre ele având şi însemnătate universală.

Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!