in ,

Sadu, așezarea de basm din Mărginimea Sibiului

Așezat la poalele Munților Cindrel, Sadu este o veritabilă perlă din salba de sate minunate înșiruite în Mărginimea Sibiului.  Aici, oamenii încă se mai îmbracă „românește”, practică transhumanța, pun pe masă roadele pământului și bucatele la care au trudit și se roagă în biserici monumentale. Totul în sat este legat de vechile tradiții moștenite de la străbuni, chiar dacă modernitatea a ajuns și aici.

Sadu este atestat documentar la 1383, însă cu siguranță oamenii s-au așezat aici cu mult timp îna­inte. Munții, apele, pădurile, frumusețea naturii au atras din vechime locuitori pe aceste meleaguri, unde își duceau traiul tihnit și se bucurau de darurile oferite de Dumnezeu acestei părți de Ardeal. Satul poartă frumusețea unică în lume a așezărilor din Mărginimea Sibiului: case vechi și trainice adăpostesc familii harnice, bărbați care cutreieră munții, dealurile și văile cu turmele de oi sau în carele pline de lemne, femei gospodine care duc mai departe vechi îndeletniciri și copii zburdalnici ce merg pe ulițe în drumul lor spre școală sau spre locurile de joacă.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Un popas la Sadu obligă la vizitarea celor mai importante obiective. La loc de frunte între acestea se află Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric despre care nu se știe exact când a fost ridicat, unii cercetători menționând secolul al XV-lea, alții chiar secolul al XIV-lea. Este cea mai veche biserică ortodoxă cu zid înconjurător din județul Sibiu, documentele indicând secolul al XVIII-lea pentru ridicarea acestui zid de piatră, care îi oferă locașului de cult o imagine aparte, de cetate medievală.

Pictura interioară a bisericii este unică, o parte din aceasta fiind opera celebrilor pictori din Transilvania de Sus, frații Grecu. „Avem trei zone de pictură total distincte. În zona centrală, al doilea strat de pictură se pare că este opera fraților Grecu, restauratorii descoperind sub aceasta un strat și mai vechi. În partea dinspre Altar este o pictură ceva mai nouă, făcută în jurul anului 1800, restaurată într-o altă formă, iar în partea din spate se păstrează două seturi de pictură total distincte una de cealaltă, balconul cu pronaosul istoric al bisericii a fost restaurat mai modern, iar partea din spate a fost pictată recent”, afirmă preotul Adrian Drăgușin, paroh la Sadu I.

O catedrală a Mărginimii

În Sadu s-a ridicat, în ultimii ani, și o nouă biserică, o adevărată catedrală a Mărginimii Sibiului, având în vedere dimensiunea sa. Locașul este închinat Sfintei Treimi, iar lucrările au început în 1996, când a fost așezată piatra de temelie, sub păstorirea preotului Gheorghe Boorel. Lucrările de zidire au început în 1999, au fost continuate, din 2005, de actualul paroh de la Sadu II, părintele Liviu Moisiu, și s-au finalizat în 2012. Locașul de cult a fost sfințit în 2013. Locul pe care s-a ridicat această nouă biserică în Sadu este unul binecuvântat. Aici a existat o bisericuță de lemn, datată secolul al XVI-lea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, locaș care a fost strămutat în altă parte a satului.

Biserica nouă din Sadu nu este doar loc de rugăciune. Tinerii, adulții și bătrânii găsesc aici tot ceea ce au nevoie pentru sufletul lor. De o perioadă bună, de exemplu, cei mici învață primele acorduri la chitară, în cadrul unor cursuri gratuite și sub îndrumarea preotului Liviu Moisiu.

Satul unor mari personalități

Spuneam că Sadu păstrează încă farmecul satului de odinioară. Prin eforturi susținute ale comunității, tradițiile și obiceiurile, portul popular autentic sunt păstrate până astăzi. Născut în Sadu, primarul acestei comune, domnul Valentin Ivan, licențiat în Teologie, vorbește cu mândrie de fiecare dată despre localitatea sa natală. „Mari personalități ale istoriei neamului românesc au văzut lumina zilei la Sadu și au așezat comunitatea la loc de cinste în scrierile istorice. Și vorbim aici de Episcopul Ioan-Ino­cențiu Micu Klein, de Samuel Micu-Klein, corifeu al Școlii Ardelene, de medicul oculist Ioan Piuariu-Molnar și de preotul profesor Ioan Hannia”, exemplifică Valentin Ivan.

Nunta tradițională

Domnul primar ne-a vorbit și despre provocările modernității pentru satele românești. Vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, domnul Valentin Ivan subliniază de fiecare dată când are prilejul nevoia de a salva tradițiile, obiceiurile străbune, pe care le consideră parte esențială a identității noastre. Sadu este cel mai bun exemplu, în opinia domniei sale, de așezare profund legată de tradițiile moștenite de la strămoși, păstrate încă vii în sânul comunității: „Agenda culturală a comunității din Sadu răspunde strict cerințelor de respect pentru tradiții și pentru forma de întărire a autenticului. Ne bucurăm de sprijinul necondiționat al comunității și cel mai recent exemplu este participarea noastră la «Povestea lânii», care este, din punctul meu de vedere, emblematic la nivel național. Nu este sădean care să nu îmbrace costumul popular măcar o dată pe an, pentru că într-un an, agenda culturală cuprinde «Fiii satului», sărbătorirea celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar cel mai important obicei străvechi și iubit este nunta tradițională. Dacă la celelalte activități sădeanul nu a apucat să îmbrace costumul popular, cu siguranță la nunta tradițională îl îmbracă fie direct, în calitate de mire sau de socru, ori prieten sau fin al celor care se căsătoresc. Sunt peste 100 de oameni care la fiecare nuntă îmbracă costumul tradițional și fac ritualul de nuntă așa cum l-au moștenit din bătrâni”.

Școala „Samuil Micu”

Școala gimnazială din Sadu poartă numele lui Samuil Micu, unul dintre marii sădeni rămași în istorie, un corifeu al Școlii Ardelene. Clădirea a aparținut până recent Parohiei Sadu I, iar acum se află în proprietatea Primăriei Sadu. Peste 240 de copii din clasele I-VIII învață aici în condiții excelente și participă la diferite activități extrașcolare. În cadrul unui proiect al Parohiei Sadu I, intitulat „Povești și cântece pentru copii”, elevii ascultă povești spuse de una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Sibiu, Mirona-Ioana Tatu, numită și „Doamna de povești”. Dar acest proiect nu reprezintă singura activitate în care este implicată Parohia Sadu I. „Avem cateheze duminicale. Aducem copiii la biserica noastră în fiecare duminică după-amiază și avem un cerc de lectură. Suntem în curs de formare a unui cor de copii și sperăm că la Crăciun vom merge să colindăm, iar de Ziua Națională a României vom interpreta cântece patriotice. De mare folos ne este cercul de chitară al părintelui Liviu Moisiu, care de ani de zile îi învață pe copii să cânte la chitară”, ne-a mai spus părintele Adrian Drăgușin.

Am stat de vorbă și cu directorul școlii, domnul profesor Ioan Perju, de la care am aflat că 99% din absolvenții școlii urmează cursurile unui liceu din Sibiu. „Cei mai mulți dintre elevi vor să se întoarcă la Sadu după absolvire, însă locurile de muncă sunt limitate. Am avut un post vacant de îngrijitor și s-au înscris la concurs trei tinere din Sadu cu studii superioare, iar anul acesta am avut un post vacant de secretară și situația a fost similară”, spune prof. Ioan Perju.

„Uzina”

Încheiem vizita la Sadu cu un altfel de obiectiv: Muzeul Energetic Sadu I sau „Uzina”, cum este numit de săteni. Deși este un muzeu vizitat anual de mii de turiști, hidrocentrala de la Sadu este încă funcțională. Este prima centrală hidroelectrică de pe teritoriul României, pusă în funcțiune la 16 decembrie 1896 de proiectantul Oskar von Miller. Sadu a devenit, astfel, primul sat electrificat din țară, iar mai apoi rețeaua s-a extins în Cisnădie și Sibiu.

Un articol de: Ștefan Mărculeţ


Sursa: ziarullumina.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!