V-aţi întrebat vreodată cum trăiau străbunicii noştri sau cum arătau cândva satele româneşti? Sau poate cum reuşeau oamenii de atunci să îşi ducă traiul de zi cu zi, fără condiţiile de care se bucură azi omul modern, fără agitaţia urbană şi fără tehnologiile de ultimă oră. Răspunsurile se găsesc într-un sat din România, unde timpul s-a oprit în loc.

Şi nimic din prezent nu şi-a pus amprenta peste acest aşezământ. Este vorba despre Firijba, satul mic şi vechi de dinaintea lumii, cu locuinţe cu acoperiş posac, cu lilieci la gard şi cu aerul vremurilor demult apuse. Un sat din poveste, pe care nu-l găseşti nicăieri în lume.

Firijba, satul tăietorilor de lemne

În judeţul Vâlcea, bine ascuns în mijlocul pădurii care desparte localităţile Popeşti şi Frânceşti, se află satul Firijba. A apărut pe hartă în urmă cu aproape 500 de ani, fiind întemeiat de tăietorii de lemne care foloseau ca unelte, la acea vreme, “firejuri” sau fierăstraie. De aici şi numele locului care a stat ascuns, pur, departe de civilizatie. Satul are câteva case mici, care nu au mai mult de două odăi. Aceste locuinţe sunt mărturia vie că localnicii au lucrat cu lemnul, iar cei care l-au prelucrat au fost adevăraţi meşteri. Puţină lume ştie de existenţa lui. Până acum trei ani, aici se ajungea doar pe o potecă de cal. Potrivit datelor furnizate de Primăria Popeşti, vechimea satului este atestată şi de faptul că primele biserici de lemn din judeţul Vâlcea (peste 70 la număr-n.r.) au fost construite cu lemn extras din Pădurea Firijba. În 1900, satul număra peste 150 de locuitori. În prezent, mai trăiesc aici 38 de localnici, majoritatea cu vârsta de peste 60 de ani. Cel mai tânăr localnic are acum 39 de ani.

Din Firijba, până-n Austria

Recent, Firijba a ajuns în atenţia unor investitori din Austria care au venit în România special pentru a vedea satul unic în lume. Au auzit de existenţa lui după ce primarul localităţii Popeşti a vrut să transforme cătunul dintre dealuri într-o staţiune unde oamenii să uite de stres şi de agitaţia cotidiană. După ce au vizitat Firijba, austriecii au rămas impresionaţi de frumuseţea şi autenticitatea locului şi au făcut planuri mari. Vor să ridice alte căsuţe de lemn în stil tradiţional, iar pe cele părăsite vor să le recondiţioneze pentru a dezvolta un turism curat, ecologic, pentru cei dispuşi să meargă pe jos, prin pădure, pentru a ajunge aici. “Cei care au venit aici au mâncat mămăliga noastră, ne-au iubit pădurile şi ne-au respectat tradiţiile şi istoria. Este vorba de un grup de investitori din Austria care vor să creeze aici o minune, un sat de vacanţă unic, o Românie de acum 300 de ani, în mijloc de pădure”, a declarat primarul Constantin Şerban.

Proiect pentru dezvoltarea agro-turismului

Planurile măreţe pentru Firijba au fost demarate în urmă cu aproximativ doi ani. Atunci, Primăria Popeşti a pus la punct un proiect turistic finanțat din fonduri europene menit a atrage iubitorii de natură în zonă pentru a afla poveştile create în jurul tăietorilor de lemne. Proiectul prevedea dezvoltarea unor trasee turistice – drumul lemnului care leagă bisericile de lemn din zonă cu Mănăstirea dintr-un Lemn din Frânceşti, punerea bazelor dezvoltării agro-turismului şi unele activităţi de promovare. De asemenea, consiliului local a votat ca locuinţele bătrâneşti să intre în patrimoniul localităţii, să fie transformate într-un muzeu al satului şi proprietarii să nu aibă voie să le demoleze sau să le modifice. “Satul tăietorilor de lemne, cum i se mai spune satului Firijba, vine din negura timpului, fiind un sat medieval românesc, printre puţinele care s-au conservat în timp datorită izolării şi a faptului că această comunitate avea o legătură atât de strânsă, încât foarte greu a reuşit să se integreze cu restul lumii” mai spune primarul din Popeşti.

Copil sărac din sat, ajuns cercetător la NASA

În Firijba, începe ş ipovestea lui Alexandru Chimba, unul dintre românii care au ajuns cercetători la NASA. S-a născut într-o familie numeroasă, cu șapte fraţi. Tatăl era tăietor de lemne, iar mama, o femeie care nu se dădea la o parte să ia în cârcă un buştean cât omul de gros. De mic iubea stelele, iar învăţătorul din Firijba a înţeles repede asta. Alexandru, care avea atunci 11 ani, a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, unde a terminat primul şcoala gimnazială. Ajutat de un profesor de matematică, a ajuns la Bucureşti.

În clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii şi era deja considerat un geniu. Însă din anul doi de facultate, copilul din Firijba dispare fără urmă. Securitatea acelor vremuri l-a căutat peste tot, fără succes. A reapărut în primăvara anului 1990, când a uimit tot satul cu povestea lui. În anii în care nimeni nu a ştiut nimic despre el, Alexandru reuşise să îşi vadă împlinit visul de copil. Se stabilise în SUA şi era cercetător la NASA. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti. Spunea atunci că ar dori să realizeze un sat de vacanţă în stil american, în Firijba. “Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

Satul încremenit de 600 de ani

Firijba nu este singurul sat medieval din judeţul Vâlcea. La doar 10 kilometri de drumul E 81, şoseaua care străbate Valea Oltului şi leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu, pe Valea Călineştiului, în regiunea Brezoi, se află singurul sat medieval din România locuit, conservat exact aşa cum era şi înainte de anii 1500. Drumul până la primele case urmează valea spectaculoasă a pârâului Călineşti, paralel cu meandrele şi cascadele pe care acesta le face până la vărsarea în râul Olt. Apoi, în dreptul unei stâne sezoniere, o punte improvizată din doi buşteni, se deschide o potecă de munte, abia vizibilă, care duce spre cătunul care nu apare pe nicio hartă. Aici nu există curent electric, nu există drumuri de niciun fel, doar un muzeu al satului în aer liber, care a păstrat nealterat, mai bine de 600 de ani, locul amenajat de oameni. Satul a fost întemeiat ca refugiu din calea repetatelor năvăliri de pe Valea Oltului. Atât de umblat fuse locul acesta încât o legendă spune că până şi Mihai Viteazul şi l-a ales pentru a-şi lega cununiile cu Doamna Stânca, la mica bisericuţă de din jos. Acum, din cele o sută de odăi, mai puţin de 20 mai sunt locuite, dar şi acestea de o populaţie care are, în medie, 60 de ani. Din păcate, oraşul Brezoi, pe teritoriul căruia se află Odăile, este unul dintre cele mai sărace din judeţul Vâlcea şi din România. Există însă speranţa că, odată cu finanţarea proiectelor de turism de pe Valea Lotrului din zona Voineasa – Vidra, oraşul Brezoi va intra şi el în atenţia autorităţilor. Includerea în circuitul turistic a acestui cătun, dotarea locuinţelor cu standard minime de locuit şi desemnarea Odăilor ca făcând parte din patrimoniul UNESCO ar putea atrage în regiune orice turist care vrea să facă o călătorie în timp pentru a vedea cum trăiau românii înainte de anii 1600.


Sursa: antenasatelor.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!