E mult spus că a fost cândva măreț. Străzile, mărimea, forma caselor… inspiră aerul unei comunităţi modeste cândva. Astăzi, doar urma ei! Gherdealul este primul sat de după Cincu, ce excede județului Brașov din punct de vedere teritorial. Se află în județul Sibiu, aparține de comuna Bruiu și de o perioadă de timp este atracţia presei. Este satul în care mai trăiesc doar 7 oameni, deși pe vremuri erau 112 familii, dacă e să ne luăm după numărul de case. Este satul-antiteză, în care poți să vezi de la ruine la măreție, și este satul în care tranzacțiile imobiliare se fac pe mai nimic. O casă costă cât un salariu mediu!

Satul cu 7 oameni

Sunt 37 km de la Făgăraș până acolo. Drumul dintre Cincu şi Gherdeal este o frumuseţe. Am plecat cu gândul unui om care se duce unde n-a mai fost. Știam că ar mai trăi totuşi 12 oameni în sat, ştiam că peisajul face toţi bani…

În primele două ore noi, echipa care a plecat la colindat, n-am găsit nici țipenie de suflet în Gherdeal.

Primul om țintit a fost Victor Ponta. Cam spălăcit la faţă, de la soare și ploi, râdea pe o poartă părăsită. Semn că cineva s-a încumetat să umble cu politica și pe la Gherdeal… În afară de Victor Ponta, în sat mai vine doar poștașul.

După două ore de bătut la porţi şi de fotografiat ruinele care au fost cândva casele sașilor, ne îndreptăm spre partea de sus a localității, cea a românilor și a țiganilor. Ultimii, cât sunt ei de buni la capitolul natalitate, n-au rezistat aici.

Auzim un televizor dat la maxim într-o casă. Bat la poartă, strig la geam… iese un cap de femeie. Maria Tiuţ, 78 de ani, este primul suflet al Gherdealului cu care fac cunoștință.

Întreb unde-s oamenii, de ce-i pustiu. ,,Au plecat, mânca-i-ar amarul, toți. Mai suntem trei sași și patru români. Eu locuiesc cu băiatul meu… Mai e o femeie cu băiatul ei, uitați, la poarta aia…”, spune femeia cu capul ieșit pe geam.

Ne povesteşte că pe vremuri în sat erau mai mulți sași ca români. De la ei a rămas moștenire biserica fortificată săsească și stilul caselor din partea de jos a satului.

Cum în Gherdeal gălăgia e lucru rar, îşi face apariția la discuții și Caterina Costea, 90 de ani. De la femei aflu că în sat nu există magazin (asta ar fi extravaganță), iar dacă vreunul din ei se duce la Cincu sau Bruiu după alimente, cumpără pentru tot satul.

Am cunoscut jumate de sat

Femeile şi cu fiii lor stau aproape, pe aceeași stradă. Sunt în partea românească a Gherdealului. Bărbaţii ies și eu la povești și uite aşa apuc să cunosc după 15 minute de discuţii mai bine de jumătate de sat. 4 din cei 7 băştinaşi ai Gherdealului!

Satul are aerul lui aparte. Deşi toate casele sunt în ruină, te îmbie să te muți la Gherdeal. ,,Cam 22-25 de milioane de lei vechi e o casă la noi”, îmi spune una dintre locuitoare. E drept că din cele mai multe case au mai rămas doar pereții. Şcoala este la un pas să cadă în ea însăşi, adică în propriul beci; magazinul sătesc este loc de cucuvele, iar bisericile sunt închise. Şi cea românească, şi cea săsească!

Şi totuși, la o aruncătură de băţ de şezătoarea noastră ad-hoc de duminică se înalță falnică cea mai frumoasă pensiune pe care mi-a fost dat s-o văd vreodată.

A început cu o plimbare pe două roţi

Povestea, care va deveni cândva legendă (adevărată), spune că un sas din orașul Victoria acum șase ani a ieșit la plimbare cu motorul. A ajuns cumva în Gherdeal și a știut că aici avea să facă afacerea vieții sale. De șase ani se lucrează la Pensiunea ,,La tei” şi în iunie va fi deschisă publicului.

Proprietarul ei trăiește în Germania, are o firmă de canalizări, iar ca își ducă la cap visul a cumpărat la propriu jumate de sat. Pe locul a șapte vechi case a făcut unitatea turistică, iar în mod individual a achiziționat alte multe case din sat.

Tot ce pare cât de cât renovat în sat, e clar că este proprietatea ,,sasului”. Oamenii îl cunosc drept ,,sasul”, nimeni nu ştie a-mi spune cum îl cheamă pe sas, cert este că era aşteptat la Gherdeal mai ceva ca Mesia. Urma să ajungă zilele viitoare pentru mult anunţata deschidere a pensiunii.

Saşii s-au întors, dar au plecat iar

În ultima perioadă muncitorii pensiunii depăşeau ca şi număr locuitorii. Ultimul om din sat a murit toamna trecută, dovadă stau florile de pe locul de veci din cimitir.

Gherdealul este la 6 km de Bruiu și la 12 km de Cincu. Drumul nu este extraordinar până aici, aşa că dacă cineva ar vrea să cheme ambulanța de la cel mai apropiat spital, pacientul ar avea mai multe şanse de deces decât de vindecare.

După anii ’90 saşii au luat calea Germaniei. Românii s-au mutat, iar satul s-a golit. De pildă, în ultimul sfert de secol nu a mai existat nicio nuntă aici.

În 14 august 2014 Gherdealul s-a repopulat. Pentru foarte scurt timp. Sașii din Germania lui Merkel s-au reîntâlnit aici. A fost petrecere mare. S-a ţinut la pensiunea cu pricina, iar foştii locuitori abia au mai recunoscut locul de unde plecaseră. Acum era cătunul cu un om la 16 case. La origini, Gherdealul a aparţinut călugărilor cistercieni care aveau o mănăstire fortificată la Cârţa.

Fiii satului au recunoscut în schimb verdele de Gherdeal, precum albastrul de Voroneţ, pentru că în ciuda timpului, localitatea s-a încăpăţânat să rămână verde. Un verde crud. Chiar mai verde ca altădată. Cătunul este în mijlocul unor dealuri, drumurile n-au văzut asfaltul niciodată, iar acoperişul caselor începe să devină istorie pe multe dintre ele. Aşa încât orice culoare pierde teren în faţa verdelui.

Am plecat din Gherdeal odată cu apusul; nu înainte de a ne promite nouă celor care am fost că vom reveni. Gherdealul mai are poveştile lui încă nespuse, mai are iederă pe ruine de fotografiat și fântâni cu cumpănă de văzut, mai are trei oameni pe care încă nu i-am cunoscut și, mai presus de toate, mai are o investiție măreață în pustietate. E musai de văzut reţeta proprietarului și de scris un ghid despre cum reuşeşti în pustiu.