Se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Deși a debutat într-o atmosferă extrem de sumbră pentru România, anul 1918 avea să devină cel mai important din istoria acestei țări. „Mama România” i-a primit la sânul său pe cei aflați sub dominație străină: basarabeni, bucovineni și transilvăneni. În fapt, în anul 1918 încununa o întreagă evoluție istorică, ce se înscria în ansamblul general european, caracterizat prin constituirea de state naționale, ca urmare a aplicării principiului de autodeterminare. Acest proces s-a derulat pe parcursul secolului XIX- numit și cel al naționalităților- și s-a încheiat la sfârșitul primului război mondial.

În 1916 România intrase în război pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei, iar documentele atestă că trecerea Carpaților s-a făcut într-un entuziasm colectiv. După câteva săptămâni însă a venit șocul înfrângerilor și al retragerii. În vara lui 1917 armata română a zăgăzuit planurile inamicului, dar victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz nu au putut fi valorificate datorită situației din Rusia. Revoluția din 25 octombrie 1917 a avut ca rezultat dezagregarea Imperiului Rus, afirmarea dreptului popoarelor la autodeterminare fapt ce a permis românilor din Basarabia să acționeze în direcția unirii cu România. A fost ales un organism reprezentativ- Sfatul Țării, care și-a început lucrările la Chișinău pe data de 21 noiembrie 1917, sub președinția lui Ion Inculeț. Pe 2 decembrie Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească.

În Declarația adoptată cu acel prilej se preciza că Republica Democrată Moldovenească ”va intra în alcătuirea republicii federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi. Cinci zile mai târziu s-a constituit Consiliul Directorilor Generali, în fapt un guvern condus de Pantelimon Erhan. Existența Sfatului Țării și a Consiliului Directorilor Generali era amenințată de trupe bolșevizate care se retrăgeau de pe frontul din Moldova. Deoarece noile autorități nu aveau o armată propie la dispoziție, a apelat la sprijinul guvernului de la Iași. În ziua de 22 decembrie, Pantelimon Erhan, împreună cu Ion Pelivan (director general la Externe) și Vladimir Cristi(director general la Interne) au adresat ministrului de război al României cererea de a trimite la Chișinău un regiment ardelenesc care să stea la dispoziția Consiliului Directorilor Generali.

Pe 24 decembrie 1917, generalul Iancovescu, ministrul de război, a aprobat această cerere, dar ea nu a fost urmată de punerea în aplicare, fapt ce a determinat deplasarea lui Ion Pelivan la Iași pe 6 ianuarie 1918. România însăși nu era într-o situație bună. Un raport al marelui cartier general din 1 decembrie 1917 preciza: ”Regele, guvernul și poporul trăiesc sub teroare. Provocatorii și conducătorii anarhiei ruse fac toate eforturile pentru a antrena și această țară în starea în care a aruncat pe soldatul și țăranul rus. Moldova a fost și continuă să fie devastată de soldații ruși, care, izolați sau chiar organizați în bande, fură, omoară și distrug fără rușine și fără teamă de răspunderi”. ”Suntem înconjurați din toate părțile de inamici. Dintre toți, cei mai de temeut sunt rușii, fiindcă deși aliați, se poartă cu noi mai rău ca inamicii, și nu pot fi tratați ca inamici, fiindcă sunt încă aliații noștri”.

După discuții între rege, guvern și comandanții militari s-a decis să se dea curs cererii Consiliului General al Directorilor. Armata română a trecut Prutul sub comanda generalului Broșteanu, care la 13 ianuarie 1918 a intrat în Chișinău, alungându-i pe bolșevici peste Nistru. Această acțiune a primit aprobarea fie tacită, fie deschisă, atât din partea Antantei cât și a Puterilor Centrale. De altfel, generalul Șerbacev, comandantul trupelor rusești de pe forntul din Moldova, s-a pronunțat pentru intervenția armatei române în scopul restabilirii ordinii în Basarabia. Astfel, pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești față de Rusia. În funcția de președinte al republicii a fost ales Ion Inculeț. Noul stat era într-o situație foarte delicată.

Solicitările sale de participare la păcile de la Brest-Litovsk și Buftea nu au fost luate în considerație, iar structurile administrative nu se puteau închega pe cuprinsul Basarabiei. Liderii politici au apreciat că singura soluție rezonabilă era unirea cu România. Pe 26-28 februarie Ion Inculeț și primul-ministru Daniel Ciugureanu s-au deplasat la Iași unde au avut discuții cu regele Ferdinand și alți oameni politici. ”Regele împărtășește pe deplin principiile noastre în privința dreptului țărănimii de a căpăta pământul pe care-l muncește, dar, firește, nu împărtășeșete acele păreri sociale extreme, care își fac loc în frământările noastre”, aprecia organul central de presă al Sfatului Țării. Prezența armatei române dădea un sentiment de siguranță. Pe 6 martie 1918 propietarii agricoli din Basarabia au înaintat un memoriu în care se exprima: ”în numele păturilor culte și producătoare ale populației din Basarabia, recunoștința noastră adâncă pentru apărarea vieții noastre și avutului nostru, care în mare parte a fost deja nimicit de anarhia revoluționară bolșevică”…”Suntem fericiți a exprima Majestății Voastre dorința tuturor păturilor din Basarabia, ce sunt pentru ordine, liniște și muncă productivă, de a fi totdeauna sub scepturul Majestății Voastre, care dorință este a întregului neam românesc și prin urmare a poporului românesc din Basarabia”.

Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-100-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-3/