Începuturile militare ale zonei Branului se află sub stindardul Cavalerilor teutoni, „Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolimitanorum“, ordin religios înfiinţat de cruciaţii germani în Palestina, ei primind de la regele Andrei al II-lea al Ungariei(1205-1235) Țara Bârsei (Terra Borza ori Burzenland – un district denumit astfel după tribul cuman al burcilor). Darul urmărește stabilirea în regiune a teutonilor și apărarea graniței de sud-est a Transilvaniei de cumani și pecenegi.

Teutonii ridică o fortăreaţă la Bran dar în 1226 ei sunt izgoniţi din regiune. La 19 noiembrie 1377 cancelaria regelui maghiar Ludovic de Anjou – emite un act prin care acordă locuitorilor Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. Acest document îndeamnă sașii (Sachsen – populație de origine germană venită în Transilvania în secolul al XII-lea) din întreaga regiune a Brașovului să participe la construcția castelului Bran, inițial denumit Dietrichstein sau Törzburg în limba germană, Törcsvár în maghiară și Turciu în română. În 1388 se încheie construcţia castelului. Acesta este ridicat pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii şi dispune de o vedere excepţională spre dealurile învecinate, spre valea Moeciu şi Ţara Bârsei. Castelul are atât rolul de vamă – reţine 3% din valoarea mărfii care intră şi iese din Transilvania, cât şi cel de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman. El este locuit de soldaţi, de profesie mercenari. Cronicarul Ioan de Tîrnava amintește și de „briganții și balistarii englezi” din secolul al XV-lea. Castelanul Branului este ales de către rege, de regulă din rândul sașilor. În istoria Transilvaniei rolul său va fi din ce în ce mai important, astfel încât la sfârșit de veac XV comandantul castelului ajunge să dețină și titlul de vice-voievod al Transilvaniei.

Sigismund de Luxemburg dă castelul ca feudă în 1407 (proprietate oferită în schimbul loialităţii) aliatului său, Mircea cel Bătrân, pentru a se putea retrage aici în caz de atac al turcilor. În 1419, după încetarea din viață a voivodului, instabilitatea politică din Țara Românească îl determină pe Sigismund să preia castelul și să îl încredinţeze principilor Transilvaniei. Turcii întreprind o incursiune în Transilvania, dar Iancu de Hunedoara îi înfrânge la Bran în 1441. Iancu are nevoie de sprijinul sașilor la graniță și reîntărește privilegiile acordate locuitorilor Brașovului de Mircea cel Bătrân și de Sigismund. Vlad Ţepeş, aliat cu principii Transilvaniei cu rezistența antiotomană la graniță, este aliat cu Branul și Brașovul în timpul primei sale domnii (1436 – 1442) și în perioada de până la cea de-a doua domnie. Cu toate acestea la începutul anului 1459, în timpul celei de-a doua domnii (1456 – 1462), armata sa trece prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict dintre domnitorul Ţării Româneşti şi saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros.

Castelul Bran

La 1 ianuarie 1498 sașii din Brașov dau 1000 de florini și cumpără de la regele Vladislav al II-lea Jagello, care are visteria golită de războaie, dreptul de folosință pe 10 ani al castelului. Brașovenii preiau și bănoasa vamă a castelului.Pe 25 aprilie 1651, după ce prelungiseră deja de căteva ori cu principii Transilvaniei (chiar și ulterior cuceririi otomane a regatului ungar din anul 1541) contractele de folosință a castelului Bran, brașovenii reușesc să încheie cu principele Gheorghe Rackoczi al II-lea un act de vânzare-cumpărare a castelului. Cu toate că Transilvania devine încă din 1687 parte a Imperiului Habsburgic, Diploma Leopoldină reconfirmă privilegiile oferite de principii Transilvaniei, inclusiv vânzarea castelului din 1651. Se încheie, așa cum este menționat într-o inscripție, renovarea turnului nordic al castelului. Construcția suferise de-a lungul timpului mai multe deteriorări provocate adesea de asedii, dar și de neglijență ori de fenomene ale naturii. Astfel istoria consemnează în 1593 o explozie a pulberăriei, iar în 1617 o furtună puternică, care a distrus acoperișurile. Lucrări de reconstrucție s-au executat și în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613 – 1629), atunci când s-au refăcut turnul porții, turnul rotund și donjonul.

După ce granița dintre Transilvania și Valahia se mută în munți, la Pajura, castelul Bran își pierde importanța militară și comercială. Branul încetează să fie punct de graniță și vamal al Austro-Ungariei, cetatea continuă să îndeplinească o funcţie administrativă.Autoritățile imperiale acceptă la insistențele brașovenilor să repare între 1883 și 1886 stricăciunile făcute de-a lungul timpului și efectuează ample lucrări de restaurare. Administrația brașoveană cedează castelul ocolului silvic regional. Timp de 30 de ani prestigiul castelului scade. Până în 1918 el este locuit de brigadieri silvici, de pădurari și de inspectori silvici veniți din Brașov.

În 1918 Transilvania devine parte a României Mari. La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României, descrisă în document ca o „mare regină, care ( …) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației țării întregi.” Castelul devine reședința favorită a Reginei Maria, ea îl va restaura și amenaja pentru a putea fi folosit ca reședință a familiei regale.Din 1920 și până în acest an castelul este transformat în reședință regală de vară. Lucrările sunt coordonate de arhitectul ceh Karel Liman, același care proiectase castelele Peleș și Pelișor. Fântâna castelulului, adâncă de 57 de metri nu asigură suficientă apă, astfel încât ea este obținută prin aducțiune din izvoare naturale situate de-a lungul văii. În anul 1932 pe cursul pârâului Turcu se construiește o centrală hidroelectrică, care permite iluminarea castelului. La ea sunt conectate și localitățile Bran, Şimon şi Moeciu. Locuitorii recunoscători îi mulțumesc Reginei Maria, la care ea face referire:

„Comune sărace, pur românești și care într-un viitor apropiat n-ar fi putut avea acest avantaj”.

Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje.Regina Maria se stinge din viață la 18 iulie. Conform testamentului redactat pe 29 iunie 1933 la Balcic, castelul Bran este lăsat moștenire fiicei favorite a reginei, Principesei Ileana, din 1931 căsătorită cu Arhiducele Anton de Austria. Arhiducesa Ileana continuă planurile de amenajare a castelului. După Dictatul de la Viena și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene inima Reginei Maria este adusă din capela Stella Maris a castelulului Balcic, situat pe ţărmul Mării Negre, la Bran. Sarcofagul conținând inima reginei se depune în cripta unei capele săpate în stâncă dincolo de valea castelului. De la moartea reginei inima ei a fost păstrată într-o casetă de argint, aflată la rândul ei într-o casetă ornată cu pietre preţioase, înfășurată în drapelele României și al Angliei natale și așezată într-un sarcofag de marmură.

Principesa Ileana construiește la Bran un spital, pe care îl numește „Inima Reginei”. El este destinat îngrijirii militarilor răniți din Brașov. Spitalul de aici al Crucii Roșii fusese bombardat de aviația americană. După 1945 spitalul continuă să trateze persoane rănite și mutilate în timpul războiului și populația din regiune. Principesa Ileana însăși, ca infirmieră, îngrijește pacienți. Ea își continuă această activitate, cu mari eforturi, până în ianuarie 1948. Guvernul comunist nou instalat o silește pe Principesa Ileana să părăsească țara împreună cu familia ei. Autoritățile transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel. În septembrie 1990 Principesa Ileana, care din 1961 se dedică vieții monahale și devine Maica Alexandra, vizitează castelul Bran. Aici constată deteriorarea clădirilor și dispariția unora dintre construcțiile interbelice.

Se stinge din viață la scurt timp după aceea, la 21 ianuarie 1991, și este înmormântată în mânăstirea ortodoxă pe care o ctitorise și căreia îi fusese stareță – the Orthodox Monastery of Transfiguration – din orașul american Elwood. În mormântul ei se află și o cutiuța cu țărână luată la exilare de la poalele castelului Bran. În 1993 se încheie lucrările de restaurare a castelului începute în anul 1987. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!