in

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuți și onorați sfinți ai creștinismului. Cu toate acestea istoria vieții sale este foarte puțin cunoscută și multe legende avându-l ca erou, au apărut de-a lungul timpului. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea Romano Catolică (fiind totodată patronul Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credința în biserica creștină până la sacrificiu suprem.

Traditia ortodoxa este ca Sfantul Mare Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia intr-o familie crestina, tatal sau fiind general roman, iar la varsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la randul sau general in armata lui Diocletian. De numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe a fost legata o intreaga istorisire care dovedeste cat de puternica a fost credinta Mucenicului, atat de pusa la incercare prin nenumarate si groaznice torturi fizice si psihice.

Dupa anul 303, imparatul Diocletian, pagan, incurajat de cumnatul sau Galeriu, a pornit prigoana impotriva crestinilor. Pana la Edictul de la Milan, cand imparatul Constantin avea sa confere legalitate crestinismului, credinciosii au fost supusi la multe cazne daca nu voiau sa-l lepede pe Hristos pentru idoli si o viata inchinata idolatriei.

Demn de viata unui Mucenic, Sfantul Gheorghe a aratat fatis imparatului Diocletian ca nu va abandona credinta in Dumnezeu, fapt pentru care imparatul l-a aruncat in temnita. Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta, a fost trecut prin furcile caudine, slujitorii lui Diocletian batandu-l fie cu sulita, fie la talpi, presandu-i pietre mari pe piept, tragandu-l pe roata, aruncandu-l in groapa cu var sau punandu-l sa alerge cu incaltaminte ce aveau cuiele scoase catre talpa. Supliciile la care a fost supus Mucenicul Gheorghe sunt multe. Numai credinta, spre mirarea chiar si a celor ce-l bateau fara mila, l-au pastrat integru pe Mucenic. In timpul intemnitarii sale, Sfantul Gheorghe a inviat un mort, fapt ce a intors-o la credinta pe imparateasa Alexandra. Minunile Sfantul Gheorghe sunt multe. A murit ca un martir, imparatul poruncind sa i se taie capul.

Viata desavarsita a Sfantului Gheorghe, durerile prin care a trecut l-au transformat, peste secole, in unul dintre cei mai populari sfinti.

O popularitate imensa a capatat Sfantul Gheorghe in Anglia dupa traducerea „Faptelor” sale in anglo-saxona in secolul VIII, devenind totodata protectorul armatei. In timpul cruciadelor importanta sa a crescut si mai mult, existand relatari cum ca Sfantul Gheorge a asistat la lupta de la Antioh din 1098.

Insemnele Sfantului Gheorghe au fost introduse de Richard Inima de Leu, iar crucea Sf. Gheorghe (rosie pe fond alb) a aparut pentru prima data ca steag al corabiei „Lyme Regis” in 1284. Steagul actual al Angliei (Union Jack) are la origine crucea Sfantului Gheorghe.

In credinta populara Sfantul Gheorghe este asociat adesea cu omorirea balaurului. Aceasta legenda dateaza din secolul XII si una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povesteste cum un balaur imens si feroce a aparut langa orasul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau sa-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar cand nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata imparatului. Atunci a aparut un viteaz crestin care s-a oferit sa rapuna balaurul. In unele icoane timpurii fata imparatului este infatisata in gura balaurului, in timp ce un viteaz cu o sulita se lupta cu acesta. Dupa ce a strapuns balaurul cu sulita tinarul a dus-o pe printesa la palatul imparatului, care i-a oferit mana ei si jumatate din imparatie. Viteazul a refuzat spunand ca mai are multe alte lucruri de indeplinit in lupta sa pentru apararea bisericii si ajutorul saracilor si nedreptatitilor; apoi le-a spus ca numele lui este Gheorghe si a plecat.

Misterul si legenda care invaluie pe Sfantul Gheorghe nu vor dispare niciodata, la fel cum cauza sa nobila va genera intotdeauna admiratie si respect. Poate cea mai corecta afirmatie despre el este aceea facuta de un ierarh din secolul V: „Numele Sfantului Gheorghe este onorat de credinciosii de pretutindeni, dar adevaratele sale fapte sunt stiute numai de Dumnezeu”.

Membrii fondatori ai fundatiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta” au optat pentru aceasta denumire a fundatiei deoarece Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual al Fortelor Terestre Române (ziua Fortelor Terestre este pe 23 aprilie când credinciosii îl sarbatoresc pe acest sfânt). Desi fundatia se doreste a fi reprezentativa la nivelul Ministerului Apararii Nationale, „sufletul acesteia” îl reprezinta personalul din FORTELE TERESTRE, cei care prin donatiile lor au acordat un ajutor substantial camarazilor aflati în suferinta si au facut posibila înfiintarea acestei fundatii.


Sursa: fundatiasfantulgheorghe2008.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!