Raluca Ada Popa este născută la Sibiu și a fost desemnată revelația anului printre studenții români care studiază peste hotare. Sibianca a primit premiul ”Studentul român al anului în străinătate” și a absolvit ”Massachusetts Institute of Technology” (MIT) în Statele Unite ale Americii.

Raluca Ada Popa a primit, joi seara, la Palatul Parlamentului, premiul Studentul român al anului în străinătate. . Născută la Sibiu, Raluca Ada Popa a absolvit prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite ale Americii şi a spus că premiul obţinut reflectă „valoarea studenţilor români din străinătate”.
În opinia sa, studenţii români din străinătate sunt ambasadori valoroşi ai României. Ea a mărturisit că la MIT a avut parte de „o educaţie excepţională”.
Îmi doresc enorm ca şi România să ajungă la un nivel comparabil. Este foarte important ca cei de acasă să urmeze exemplul de succes al celor din afară”, a declarat Raluca Popa, care a precizat că, deocamdată, nu se gândeşte să revină în ţară. „Cred că pot să ajut mai mult din afară, decât lucrând în România”, a spus ea, conform Agerpres.
Teza de doctorat a Ralucăi Popa contribuie la protejarea datelor confidenţiale sau private împotriva hackerilor şi a câştigat premiul Sprowls de la MIT. Proiectul său CryptDB este folosit de companii de renume precum Google (începând din 2013), SAP AG şi Lincoln Labs.
Ionuţ Budişteanu a fost distins drept studentul anului din România şi a primit acest premiu din partea preşedintelui Klaus Iohannis.
Îmi doresc o ţară frumoasă, să nu ne mai certăm şi să trecem la muncă”, a declarat Budişteanu.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat ministrul de Externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat Raed Arafat.
Gala LSRS a debutat cu intonarea imnului naţional şi cu un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului de miercuri de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo din Paris.
Fondatorul LSRS, Sebastian Burduja, a vorbit despre nevoia de stimulare a tinerilor ce învaţă în străinătate de a se întoarce în România, dar şi despre schimbările la nivel social-politic pe care le propune Liga.
Anul începe sub semnul speranţei regăsite după un sfert de secol de deziluzii”, a spus Burduja, referindu-se la cozile formate în faţa ambasadelor şi consulatelor româneşti de către cetăţenii care au vrut să voteze în cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, în noiembrie. „Dragi prieteni, aţi fost în primele linii ale luptei pentru recâştigarea speranţei. Salutăm gestul vostru de demnitate şi de civism”, a spus Burduja.
El a declarat că îşi doreşte ca strategia LSRS, Smart Diaspora, ce are ca scop readucerea experţilor români în ţară să devină „proiect de nivel naţional”. Potrivit lui Burduja, dacă proiectul votului electronic şi prin corespondenţă nu va fi luat în considerare, LSRS va solicita Parlamentului, „în cel mai scurt timp, susţinerea acestui tip de vot, cu 100.000 de semnături”.
Preşedintele LSRS, Dan Nechita, a mărturisit că, pentru studenţii români din străinătate, unele din marile dezamăgiri au fost în ţară, unde au aflat că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Cu toate acestea, preşedintele LSRS a mărturisit că a decis să se întoarcă în România.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre dorinţa sa de a crea un cadru cât mai bun de colaborare între LSRS şi MAE.

Sursa: http://www.oradesibiu.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!