Conștiința de sine a popoarelor, și cu atât mai mult a națiunilor statornice, se plămădește în timpul istoric, iar istoria nu este o sumă de întâmplări înregistrate de scrisuri arhivate, ci viață producătoare de civilizație autentică.

Istoria, alături de limbă, credință, cântec, steag, port, onomastică și toponimie, este temeiul conștiinței identității de sine a unei națiuni.  Spațiul în care aceste repere de identitate se manifestă este asemenea pântecului fertil unde se adăpostește tainica naștere a popoarelor.

Nașterea poporului român nu a fost rodul unei combinații  „in vitro” după alchimii romane, și nici nu s-a făcut după vreo rețetă de cocteiluri migratoare, după cum încearcă să ne învețe unii venetici.

Pământul ereditar al românilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut antecesorii noștri certificați de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul asupra acestui pământ nu este unul tranzitoriu și nu poate fi uzurpat, nici măcar după ce a fost răpit prin tăișul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tâmplă.

Recursul la istoria recentă este imperativ necesară, nu atât pentru a reproduce evenimentele vremii,  cât pentru o binemeritată dreptate reparatorie. Demnitatea unei națiuni nu este un produs comercial de raft și nici donație filantropică pentru azilanți. Demnitatea unei națiuni este semnătura pe propriul act de identitate și se produce prin  voința sa manifestă în istoria concertată a omenirii.

Recursul românilor la propria istorie este tocmai dreptul lor la adevărul istoric, adesea stâlcit prin silnicia imperiilor, care ne-au  tranzacționat nepermis destinul,  prin trădări ticăloase!

Anul 2018  a fost încărcat de mare povară! Este povara celor 2.000 de ani de blesteme grele ale românilor care și-au văzut ruptă vatra străveche a neamului. Este povara fărădelegilor ce am suferit până atunci, dar și ruşinea de a nu fi putut să apărăm moștenirea de moșie veche a lui Decebal cel Harnic, Regalian Cuceritorul, Mircea cel Mare, Vlad Ţepeş Pedepsitorul, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Vodă -„Malus Dacus”-Unificatorul, Pintea Viteazul – Moroşanul fără de Moarte, Avram Iancu – Craiul Munţilor, Tudor din Vladimir Cel Tăiat şi, nu cei din urmă, Vodă Cuza, Ferdinand şi Mareşalul!

Anul 2018 a împlinit pe mutește și cei  22 ani de tratat nevrednic cu vecinul de la nord, pe care l-au încheiat niște aventurieri politici sicofanți, de dragul unei iluzii mincinoase. Recunoașterea frontierelor străinilor, trase peste trupul țării românilor, a fost un act de trădare și acesta nu este prescriptibil!

Este nevoie acum, mai mult ca niciodată, de vână și minte sănătoasă de a-l pune pe chituci și a-l trimite la vidanja istoriei. Tratatele se semnează nu de dragul unui guvern sau altul, ci pentru împlinirea dreptului natural  al propriului popor!

Dar anul 2018 a fost și un an al marilor speranțe, ale marilor schimbări așteptate de un popor gata de trezire. A fost anul unei posibile, dar și necesare recuperări a timpului risipit și, prin lucrarea bărbaților și femeilor acestui pământ, am aşteptat să repunem în matca sa firească ordinea lucrurilor dintru începuturi. Au fost doar aşteptări neîmplinite…

Anul 2019 a venit şi trece ca un viscol peste noi, cu poveri de neîndurat, cu ură şi sarcasme patologice care sluţesc chipul, întunecă mintea şi înnegurează inima unui întreg popor.

Nimic memorabil. Nici măcar Centenarul eliberării Budapestei, de către Armata Regală a României, de sub guvernarea bolşevică a lui Bela Kun! Un an vitreg, aproape demonic, la capătul căruia ne vom alege şi pe cel din Capul Ţării… după chipul şi asemănarea noastră…

Să ne punem, aşadar, speranţele în magia lui 2020! Poate că împlinirea Numeriilor şi aşezarea Celestelor va cântări a minune în gândul cel bun al românilor. Pentru Noi, Conștiința unității neamului nostru nu trebuie să mai producă nici un compromis istoric, nu trebuie să mai producă eroarea abandonului deliberat, nu trebuie să mai pună preț pe iluziile vândute la tarabă în poleială globalistă și fals europenistă.

ABC-ul românității nu poate fi învățat la școala teoriilor fandosite a unor propagandişti integraționiști, ci la altarul sacrificiului pentru măreția Neamului Românesc. Nicio lucrare a vreunui trăitor al acestui pământ nu va dăinui, dacă ea nu va fi prin români și pentru români.

Iată de ce de aici, din vintrele Daciei Străbune, facem chemarea către bărbații de stat, către conștiințele lucide ale intelectualității, către poporul cel mare și tăcut, dar maiestuos și suveran, să aprindem flacăra unității tuturor românilor prin vrednică, dreaptă și tenace lucrare.

Deajuns, fraţilor! Am stat prea multă vreme dezbinaţi!  Această lucrare izbândită să o punem chezaș vieții noastre ca moștenire eternă a generațiilor viitoare, (Curtea de Argeș, 06 august 2019 – de Ziua Schimbării la Faţă)


Sursa: cunoastelumea.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!