in ,

TEMPLUL CORAL, UN OBIECTIV ISTORIC MAI PUȚIN CUNOSCUT ÎN BUCUREȘTI

Am ajuns să vizitez Templul Coral din București după ce am vazut câteva poze cu acesta și am aflat că se poate vizita ca orice muzeu. M-a atras în principal vechimea monumentului, arhitectura sa maura care m-a dus cu gândul la bisericile și cetățile vizitate în Andaluzia, precum și abstractă și plină de culoare pictura interioară. Pentru mine, vizitarea oricarui monument de pe teritoriul țarii noastre înseamnă cultură, educație, înseamnă descoperirea istoriei, a ceea ce suntem sau ce sunt altii. Din păcate, foarte puțini conaționali gândesc în felul acesta și nici măcar bisericile noastre nu sunt prea vizitate pentru istorie și cultură, ci doar pentru religie, iar acest lucru spune foarte multe despre educația noastră, a românilor.

Ca sa vizitez sinagoga am platit 10 lei, iar la interior un ghid sau gobai (administrator al sinagogii) mi-a povestit despre istoria acestei constructii, despre religia lor, simbolistica si istoria evreilor din Bucuresti si din tara. Am aflat cu aceasta ocazie mai multe lucruri noi. Spre exemplu, faptul ca denumirea Templului Coral vine de la obiceiul religios al predicilor de a fi insotite de un cor, care impreuna cu rabinul realizeaza un fel de concert. Ca si organizare, barbatii stateau la parter iar femeile la cele doua etaje. In prezent, avand in vedere faptul ca femeilor in varsta le era greu sa urce la etaj, au fost amenajate un fel de perdelute ce despartesc cele doua randuri, si astfel barbatii de femei.

Aceasta constructie este cel mai mare lacas de cult mozaic din Romania, fiind ridicata la jumatatea anilor 1800 ca si replica a sinagogii Tempelgasse din Viena distrusa de nazisti in Al Doilea Razboi Mondial. Am mai aflat ca imediat dupa constructia acesteia, romanii furiosi pe faptul ca in Constitutie era prevazuta si acordarea cetateniei evreilor, au incendiat-o, iar Carol I si Kogalniceanu au contribuit la acoperirea pagubelor. Cetatenia evreilor in Romania a fost amanata pana dupa Al Doilea Razboi Mondial, dar pana atunci evreii au luptat alaturi de romani in cele doua razboaie, iar mai multe placute de aici amintesc numele celor decedati. In perioada interbelica Bucurestiul a avut una dintre cele mai importante comunitati evreiesti din estul Europei, reprezentand 10% din populatia totala, dar evenimentele din timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial si emigratia pecuniara a regimului comunist, care s-a extins mai apoi la sasi, au facut ca sa mai avem prin Bucuresti in zilele noastre doar circa 3000 de evrei.

Am mai aflat ca dintre evreii practicanti ai religiei lor circa 40% sunt ortodocsi, 30% reformisti, 30% conservatori, iar cei de aici sunt ortodocsi. Nu stiam ca iudeii ortodocsi sunt scutiti in Israel de plata unor taxe si de armata obligatorie, de 3 ani pentru barbati, 2 ani pentru femei si ca din acest motiv mare parte din populatie ii urasc sau cel putin au o aversiune pentru ei.

Legat de simbolistica am aflat ca toate picturile abstracte de pe pereti semnifica divinul abstract, care nu poate fii inteles, avand in vedere ca nu pictau chipuri conform poruncii “sa nu-ti faci chip cioplit”. Pe altar am vazut un arbore, ce semnifica bineinteles arborele vietii, intalnit in mai toate religiile, apoi o coroana ce semnifica divinul iar in ebraica era scrisa “TORA”- biblia ebraica sau Vechiul Testament la noi. In fata templului am gasit o imensa menora, un candelabru cu sapte brate, unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu.

Program de vizitare: luni – joi: 9.00-15.00, vineri şi duminica: 9.00-13.00, sambata: inchis

Dupa aceasta vizita am rasfoit si cartea Talmudul de A. Cohen, a carte pe care o aveam primita in dar de foarte multi ani dar de care nu m-am atins pana acum. Am descoperit cu aceasta ocazie ca aceasta carte, scrisa acum mai bine de 1000 de ani, nu contine doar aspecte religioase, ci isi invata credinciosii si despre igiena personala, alimentatie, sanatate, tratarea bolilor, anatomie umana, notiuni juridice, s.a.m.d. Mi s-a parut foarte interesant acest lucru, mai ales ca si comparatie cu religia noastra si evolutia sistemului nostru de invatamant.

Daca evreii au fost printre primele popoare ce au instituit o instruire universala iar ei, prin intermediul acestor carti ce contineau si lucruri practice nu doar teorie religioasa isi educau copiii inca de la 5 ani, atunci nu e de mirare ca au ajuns o natiune bine educata, pragmatica, o natiune care a dat numeroase persoane decernate cu premiul Nobel. Fara sa intru in vreo discutie legata de istoria zbuciumata a acestui popor sau alte variante ale Talmudului, vreau sa redau mai jos aceste lucruri ca si aspecte positive din care cred ca este bine sa invatam.

Redau mai jos cateva lucruri utile pe care le-am gasit in aceasta carte, lucruri pe care era bine sa le fi stiut si noi de mici:

-“Regula inteleapta de adoptat este cumpatarea in toate. Nu pastra prea mult timp pozitia sezanda, caci aceasta poate face sa apara hemoroizi. Nu sta in picioare prea mult timp, caci asta este rau pentru inima, nu merge fara masura- este rau pentru ochi. Sa ramai asezat o treime din timpul tau, o alta treime sa stai in picioare si ultima treime mergand”. Cati dintre noi am fost invatati de mici de aceste lucruri? Cati dintre noi le-am descoperit pe pielea noastra in timpul muncii de birou, s.a.m.d.?

– “Deoarece se credea ca daca sangele devine abundent se inmultesc bolile de piele, se recomanda practicarea ventuzelor sau a sangerarii”. In zilele noastre in Romania putini stiu ca o donare de sange este benefica organismului si probabil si mai putini merg sa doneze sange din compasiune si intelegere pentru cei bolnavi, chiar daca media transmite la anumite intervale despre criza lipsei de sange…

– Se recomanda spalarea fetei, a mainilor si a picioarelor. Pentru intarirea trupului trebuiau sa faca un dus rece dupa folosirea apei calde, comparandu-l pe acesta cu un fier care dupa incalzire trebuie neaparat sa fie racit pentru fortificare…Se cerea spalarea vaselor folosite pentru mancare si mutarea in orase cu bai si cu medici.

– “Curatenia fizica duce la curatenie spirituala, iar curatenia fizica despre care vorbim nu este doar cea exterioara, vizibila, ci si cea interioara, a maruntaielor, de pilda a intestinelor care trebuie golite cu regularitate”.

– Se mai constientiza si faptul ca “starea de spirit actioneaza asupra trupului. De acea se cuvine intretinuta o stare de spirit vesela si satisfacuta”

– “Daca nu exista iubire conjugala aceasta va avea urmari in caracterul copiilor ”.

– In ceea ce priveste studiul corpului uman mi s-a parut interesanta o concluzie cu tenta filozofica: trei organe scapa controlului omului: ochiul, urechea si nasul. Omul vede ceea ce nu vrea sa vada, aude ceea ce nu doreste sa auda, simte ce nu-i place sa simta.

Pe partea de medicina multe indicatii erau superstitii, existand un nivel destul de scazut de cunostinte la acea vreme, dar altele erau adevarate retete medicinale.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie culturala!


Sursa: taradacilor.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!