În legătură cu una din năvălirile avarilor peste Dunăre, se pomenesc în cronicile bizantine câteva cuvinte romanice care au dat naștere la o întreagă discuție. Este vorba de celebra “torna, torna, fratre” în care mai mulți istorici și filologi văd cea dintâi mențiune a limbii române.

În Chronographia (operă în care faptele sunt prezentate strict cronologic) lui Theophanes Confesorul (760-817), cronicar bizantin, pentru anul 6079 (587) avem următoarea mențiune: „În anul acesta hanul avarilor a rupt înțelegerea de pace și a pornit cu război împotriva Moesiei și Sciției, înfruntând cu strășnicie Ratiaria, Bononia, Aquae, Durostorum, Zaldapa și Marcianopolis. Comentiolus s-a dus în Anchialos și a desfăcut oastea în două, despărțind pe cei bicisnici de cei mai buni. Oștirii netrebnice în număr de patruzeci de mii i-a poruncit să păzească tabăra, iar pe cei aleși în număr de șase mii i-a luat cu sine: două mii a dat lui Castus, două lui Martinus, iar alte două le-a luat el și a pornit împotriva barbarilor. Castus a mers spre Zaldapa și Haemus, a găsit barbari stând fără nicio grijă și a măcelărit pe mulți din ei. După ce au luat o mare mulțime de prizonieri, i-a dat în păstrarea scutierului său. Martinus a ajuns până în împrejurimile orașului Tomis, a dat pe neașteptate de han și a ucis pe mulți din oastea lui, iar acesta și-a găsit scăparea prin fugă. După ce a dobândit o izbândă strălucită, Martinus s-a întors la comandamentul oștirii și a primit poruncă să rămână acolo. Comentiolus a fost cuprins de teamă și s-a întors în Marcianopolis. Deoarece nu l-au găsit ceilalți, și-au unit oștile și au tăbărât împreună la picioarele muntelui Haemus. Văzând că hanul trece fluviul, Martinus s-a întors la comandamentul oștirilor.

Castus a trecut fluviul, s-a apropiat de avangărzile avarilor și le-a înfrânt în luptă, dar la îndemnurile unui demo răusfătuitor nu s-a întors la comandantul său, iar a doua zi hanul a ocupat trecerile și i-a tăiat întoarcerea. Oștenii lui s-au împrăștiat și fiecare a fugit unde a putut prin păduri. Unii au fost prinși de către barbari și au arătat unde se ascunsese Castus. L-au prins de viu și s-au veselit cu cântece și jocuri. Hanul a mers spre miazăzi împotriva Traciei și a ajuns până la zidurile cele lungi. Comentiolus s-a ascuns mai întâi în pădurile din Haemus, apoi a iești la iveală împreună cu Martinus. Și luându-l pe han pe nepregătite, deoarece mulțimea barbarilor se împrăștiase prin Tracia, a înaintat împotriva lui la primul schimb al gărzilor de noapte. Și avea în mâinile sale prilej de mare izbândă, dacă n-ar fi fost abătut de la această încercare din pricina unei întâmplări. Un animal de povară aruncase sarcina de pe el și cineva a strigat pe stăpânul animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba maternă: Torna, torna, fratre [„întoarce-te, întoarce-te, frate”]. Stăpânul catârului n-a auzit glasul, dar l-au auzit oștenii și, crezând că sunt înfrânți de dușmani, o luară la fugă, strigând în gura mare: Torna, torna. Cuprins de spaimă grozavă, hanul începu să fugă și el din răsputeri. Și era un lucru vrednic de văzut cum romanii și avarii fugeau unii de alții, fără să fie urmăriți de nimeni. Hanul și-a luat oștile și s-a așezat în orașul Apiaria.”

Konstantin Josef Jireček

Cuvintele “Torna, torna, fratre” au generat o serie de discuții aprige. Până și forma lor a fost adusă în discuție. Konstantin Josef Jireček a spus că acele cuvinte reprezintă o comandă militară romană- în vremea aceea, în armata bizantină se folosea latina- și că în loc de fratre, cum este în unele manuscrise, trebuie citit frater, așa cum se găsește în alte manuscrise așa cum ar fi fost în textul original. În primul rând în armată nu se comandă cu fratre iar în al doilea rând dacă în textul original ar fi fost frater nu se putea face din greșeală fratre fără ca vreun copist să nu îndrepte greșeala. În concluzie, textul original trebuie să fi fost fratre. Dar este această sintagmă prima mențiune a limbii române? G. Călinescu pune problema acestei expresii în opera sa monumentală “Istoria literaturii române” chiar la început. “Ceea ce jurământul de la Strasbourg (842) este pentru limba franceză și carta capuană (960) pentru cea italiană au crezut unii că pot înfățișa pentru limba română cuvintele torna torna, fratre. Adevărul este că vorbele acestea n-au nici unul din caracterele esențiale ale limbii române și sunt numai niște vestigii de grai romanic. Din împrejurări vitrege, primele documente sigure și abundente sunt cu totul târzii, dintr-o vreme în care graiul era de mult închegat. Uzul limbii slavone în biserică și în cancelarii a întârziat apariția textelor române care sunt din secolul XVI”.

G.Călinescu

Ce sunt jurămintele de la Strasbourg și Carta capuană? Conform obiceiurilor francilor, la moartea conducătorului, domeniul său, nominal, rămânea sub conducerea fiului cel mare, dar era de asemenea împărțit între toți fii. Așa s-a întâmplat și după moartea lui Ludovic cel Pios, împăratul romano-german. Lothar a moștenit conducerea, însă efectiv el stăpânea Țările de Jos, Burgundia și nordul Italiei (toate constituind Lotharingia). Ludovic Germanicul stăpânea Francia de Est (estul Germaniei, Bavaria, Austria, Slovenia) în timp ce Carol cel Pleșuv (Chel) domina mare parte din Franța actuală. Conflictele vor izbucni între frați. În 842 la Strasbourg se vor întâlni Ludovic și Carol pentru a pecetlui o alianță contra fratelui lor. Textul, redactat în latină, germana veche, dar și în franceza veche este considerat prima mențiune a limbii lui Voltaire. Carta capuană este socotită drept cel mai vechi document de limba italiană: în cuprinsul textului latin, care expune amănunţit revendicările mănăstirii din Montecassino asupra pământului aparţinând unui oarecare Rodelgrimus, apare formula de jurământ în limba italiană, prin care fiecare dintre martorii aduşi de călugări declară, pe rând, ca ştie “că acele pământuri, cuprinse între hotarele acestea, le-a stăpânit timp de treizeci de ani Ordinul Sfântului Benedict”. Ca și evenimentul din 579 și acesta este supus unor controverse, mai exact că nu ar fi prima mențiune a limbii italiene. “Ghicitoarea veroneză” datând de la sfârșitul veacului al VIII-lea șau începutul celui de-al IX-lea este, aparent, un text jumătate în latină și jumătate în italiană. Ea atestă o populară ghicitoare din evul mediu ce a supraviețuit până astăzi.

Partiția Imperiului Carolingian

Se pareba boves
alba pratalia araba
albo versorio teneba
negro semen seminaba

Se povestește despre cineva cu o pereche de boi (boves), folosiți pentru a ara un câmp alb (alba pratalia) cu un plug alb (albo versorio) aruncând semințe negre (negro semen). Persoana este chiar călugărul ce redactase textul. Cei doi boi sunt degetele sale care utilizează o pană (plugul alb) pentru a scrie pe o pagină (câmpul alb) cuvinte în cerneală neagră (semințele). Despre acest text s-a spus ca ar fi cea mai veche mențiune a limbii italiene, însă numeroși cercetătări spun că ar fi vorba doar de ultimele faze ale latinei vulgare (vorbită de popor) înainte de a deveni limba lui Dante. Oare cuvintele din 587 dovedesc faptul că limba (proto) română a precedat cu mult pe cea franceză și cea italiană? Este lesne de înțeles că într-un stat bine închegat (așa cum aveau italienii și francezii) formarea unei limbi unitare era mai ușoară. Exista o administrație care percepea taxe de la țărani, meșteșugari și negustori, iar pentru acest lucru trebuia evident să existe o limbă comună. În asemena state, interacționarea între indivizi era mai ușoară. Existau drumuri economice care făceau legătura între diverse regiuni și treptat, prin influențe lingvistice reciproce s-a format și impus un singur grai. O situație similară poate fi întâlnită în Anglia după cucerirea normandă din 1066. Regele și noua nobilime de sorginte franceză trebuiau să înțeleagă limba localnicilor, dar și autohtonii pe cea a stăpânirii. Astfel, se constată o evoluție a limbii engleze, ea împrumutând o serie de cuvinte și reguli gramaticale de la normanzi, pentru a face mai ușoară integrarea cuceritorului în societate.

William Cuceritorul. Numele său este varianta anglicizată a variantei franceze, Guillaume.

Spațiul românesc nu a cunoscut decât parțial, în Transilvania, forme închegate de organizare politică și acest lucru târziu, la sfârșitul veacului al IX-lea. La cumpăna veacurilor VIII-IX, majoritatea istoricilor consideră formarea limbii române completă. Părerile asupra expresiei Torna, Torna, fratre sunt în continuare împărțite. Istoricul Gheorghe Brătianu socotește că aceste cuvinte „reprezintă o expresie din limbajul roman, așa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice și dunărene”; „ele aparțin probabil unuia și celui mai însemnat din substraturile peste care limba [română] s-a clădit”. Până la noi descoperiri în domeniu, părerile rămân împărțite.


Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/torna-torna-fratre-prima-mentiune-a-limbii-romane/

Expresia „Torna, torna, fratre” în Chronographia lui Theophanes Confesorul (760-817), cronicar bizantin

Anunțuri publicitare

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!