Victoria de la Smârdan. Povestea celui mai cunoscut tablou al Independenței

Victoria asupra otomanilor la Plevna din noiembrie 1877 a generat modificări în strategiile ofensive ale armatelor româno-ruse. Astfel, trupele țriste s-au îndreptat spre est, în direcția Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor otomane care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte înaintate de rezistenţă, bine întărite, cele de la Smârdan, Inova şi Capitanovcea.

Comandantul corpului armatelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, la minus 25 de grade, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a regimentului 8 călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Codruţ, regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului.

Datorită acțiunilor locotenentului-colonel Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţiunea de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative, un număr de circa 600 de militari morţi şi răniţi. „Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” (Monitorul oastei)

Epoca napoleoniană aduce practica autorităților de a aduna documente artistice, autentice, cu privire la evenimentele cu caracter militar, ea generalizându-se o dată cu Războiul Crimeii (1853-1856). În timpul campaniei din 1877-1878, armata a fost însoțită de un grup de artiști a căror menire a fost surprinderea unor scene de luptă sau de tabără ce se derulau pe tot întinsul frontului. Din acest grup au făcut parte Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári (pictorul oficial al Casei Regale), Sava Henția ce tocmai revenise de la studii din străinătate și G.D. Mirea absolvent la Școala de Belle Arte din București. Alături de artiști s-au alăturat corespondenții de război ai celor mai importante ziare din Europa de Vest.

Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-140-de-ani-de-la-victoria-de-la-smardan-povestea-celui-mai-cunoscut-tablou-al-independentei/