Laurențiu Barbu
Dacă o priveşti cu atenţie, de pe plajă sau din larg, de pe mare, îţi aduce aminte de un palat arab, de pe malurile sudice ale Mediteranei calde. Oricum, privirea asupra fâşiei de ţărm înalt pe care se conturează Constanţa, de la majestuosul, clasicul şi albul hotel “Carol”, trecând mai apoi pe silueta inconfundabilă a Cazinoului, care înnobilează acest oraş de mai bine de un secol, cu figura elenă a Bisericii “Metamorfosis” pe fundalul minaretului Moscheii Regale şi, imediat, apoi, cu clădirea sobră a Bisericii armene, poate fi uşor indusă în eroare. Unde te afli, de fapt? În care colţ al lumii este posibil ca, pe o promenadă marină de câteva sute de metri să te plimbi prin Arabia, Grecia, Armenia, insulele britanice, Coasta de Azur franceză, totul pe fundalul semilunilor istorice osmane şi al crucilor ortodoxe?
Pe uscat, dacă ești curios, poți străbate strada Marcus Aurelius spre faleza înaltă și abruptă a Peninsulei pentru ca să vezi cum, în capătul străzii Krikor Zambaccian, fostă Mării, la numărul 1, vila Prințului Suțu își așteaptă salvatorii. Străduța cu doar câteva case, ce șerpuiește lin spre mare, are asfaltul decopertat, probabil rămas de la reabilitarea peninsulei constănțene. Nu au fost puse dale, nici adăugat un nou strat de asfalt, sfidându-se majoritatea regulilor de bun simţ arhitectonic şi administrativ. Nu ar fi prima dată când asişti neputincios la batjocura administraţiei oraşului faţă de identitatea specifică a Constanţei, faţă de trecutul ei fabulos. Chiar dacă este bătută de timp și mâncată de nepăsare, vila maură nu și-a pierdut din farmecul oriental. Și, cu siguranță, nu își va pierde până la ultima piatră rămasă în picioare. Priveliștea este una splendidă. Marea este tot acolo, char dacă nu mai ajunge până la fundația clădirii iar scările ce, odată, coborau în apă, astăzi se sfârșesc într-o parcare betonată. Nicăieri, aici, nimeni nu vrea să arate că pe o stradă de doar câţiva paşi au locuit două nume de răsunet ale culturii naţionale: Mihail Suţu şi Cella Serghi, un grec şi o evreică, doi oameni care au pus Constanţa pe o hartă a personalităţilor la care bieţii responsabili impotenţi ai deciziilor locale actuale abia pot privi.
De ce este imposibilă reabilitarea unei străzi minuscule şi de ce nu se poate anunţa, prin informaţii publice afişate, că există un astfel de loc, este imposibil de explicat. Veţi auzi veşnica tânguire cu lipsa de personal sau de fonduri. Mai ales că nu este un secret: în Constanţa nu există nicio casă memorială muzeu. Niciuna. Dar ar fi şi greu, câţi dintre decidenţii culturii municipale, aproape toţi traficaţi politic între lideri locali, pot face o listă cu oamenii care au onorat cum se cuvine acest oraş?
Vila lui Mihail Suţu este istoria arabă, unică, a Constanţei. Construită la 1899, din ideile arhitectului Grigore Cerchez, care şi-a iubit atât de mult opera încât şi-a ridicat o casă cu elemente identice ale vilei, pe strada Callatis, la numărul 6, reşedinţa prinţului este, în primul rând, o locuinţă la mare. A ales, cel mai probabil, o porţiune solidă a falezei, din stâncă: avea de unde alege deoarece familia cumpărase, imediat după Războiul de Independenţă, o bucată mare de pâmânt care se întindea din curtea mică a casei şi până în apropierea falezei amenajate cu gust de regele Carol I. Oamenii vorbeau că şi căsuţa modestă, din lemn şi piatră, ridicată cu acordul administraţiei otomane înainte de 1877, pe care Grigore Cerchez a dat ordin să fie dezmembrată, ţinea tot de familia Suţu. Costache Suţu, mai precis, tatăl prinţului din povestea noastră, fusese dregător pe probleme financiare al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica (1849- 1853 şi 1854- 1856). Boierul Costache venea, se spune, mereu la Kustenge alături de C. A. Rosetti şi Evanghelos Zappa, doi greci care au scris istorie românească. Primul, lider al Partidului Naţional Liberal, a definit multe dintre programele de reformă de la începuturile domniei lui Carol I şi după marele Război de Independenţă în vreme ce excentricul Zeppa, cu o avere fabuloasă, îl convinsese pe regele Otto I de Bavaria al Greciei (1833- 1862) să înceapă demersurile pentru reînfiinţarea Jocurilor Olimpice, pe care Atena urma să le găzduiască. Împreună cumpăraseră un caic otoman şi, de la micul debarcader de lemn, făceau lungi plimbări pe mare, până la Sulina sau în sudul coastelor bulgare.
Familia Suţu a dat trei domnitori pe tronul Moldovei şi Ţării Româneşti, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi înaintea Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu: Mihail Suţu, cu o domnie în Moldova (1792- 1795) şi trei în Ţara Românească (1783- 1786, 1791- 1792 şi 1801- 1802), un alt Mihail Suţu, în Moldova (1819- 1821) şi Alexandru Suţu, cu o domnie în Moldova (1801- 1802) şi două în Ţara Românească (1806 şi 1818- 1821). Domnitorilor Suţu, şi întregii familii, venite la Nord de Dunăre dinspre Elada, le-a plăcut să construiască imobile extrem de elegante şi valoroase ca arhitectură. La Bucureşti, în imediata apropiere a Pieţei Universităţii, un Palat Suţu, expresie superbă a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, adăposteşte Muzeul Municipal. Acolo, la începuturile domniei, obişnuiau Carol şi Elisabeta, tineri suverani, să inaugureze, toamna, sezonul monden printr-un bal la care era invitată toată lumea bună a capitalei. Până într-o zi în care Carol, lipsit de umor, a aflat de la oamenii săi de încredere că pe bişonul excentricei doamne Suţu îl chema Cărluţă.
Grigore Cerchez este unul dintre creatorii curentului neoromânesc, foarte modern în Vechiul Regat în primele decenii ale secolului al XX-lea, continuat apoi şi în perioada interbelică. La malul Mării Negre, la Constanţa, arhitectul Cerchez s-a răzgândit şi a gândit un monument unic de arhitectură: o vilă deasupra apei, cu caracter maur, inspirată cel mai probabil din lumea fabuloasă a Siriei sau Algeriei. Un parapet masiv şi abrupt de piatră ferea fundaţia şi pivniţele de furia valurilor. Casa, aşezată pe trei nivele, este în mod ostentativ îndreptată spre mare, aşa cum o dovedesc şi scările masive care coboară, şerpuind, pe plajă. Peste mai puţină vreme, şi arhitecţii hotelului „Palace”, la fel ca aceia de la „Regnier”, vor lega în mod asemănător imobilul de mare.
Citește mai mult: info-sud-est.ro
