in , ,

Ziua internațională a femeilor din mediul rural

Un miliard şi jumătate (mai mult de un sfert din populația lumii) de reprezentante ale sexului frumos din întreaga lume sărbătorește, astăzi, Ziua Mondială a femeilor din mediul rural.

”Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga…
Ziua de 15 octombrie a fost desemnată Ziua mondială a femeilor din mediul rural, de către ONU, prin Rezoluția 62/136, din 18 decembrie 2007, cu scopul de a aprecia, public, rolul acestora în dezvoltarea omenirii.

Ideea de a celebra, anual, această zi mondială s-a născut cu ocazia unei Conferințe a ONU pentru femei, de la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații, precum Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociațiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

femeie la tara

Încă de la începutul marcării sale, acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri. Femeile contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale.

Femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale și de producția agricolă pentru asigurarea hranei de zi cu zi, alcătuiesc peste un sfert din totalul populației mondiale. În țările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 la sută din forța de muncă din agricultură și din producția de prelucrare și procesare a unei părți considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranța alimentară. Cu toate acestea, femeile din mediul rural suferă în mod disproporționat de sărăcie și se confruntă cu forme multiple de discriminare, violență și nesiguranță.

 

Sursa:

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/10/15/ziua-internationala-a-femeilor-din-mediul-rural-07-28-28

http://www.activenews.ro/prima-pagina/VIDEO.-Ziua-Mondiala-a-femeilor-din-mediul-rural-74065

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!