in ,

6 motive să îţi petreci concediul în România

Nici nu mai este nevoie să te gândești cu ce îți vei umple timpul în vacanță, căci peisajele te vor face să-ți dorești să meditezi, sa adormi și a doua zi să te trezești cu același tablou în față.

mountain landscape with some of the oldest limestone rock formations in Europe, in Dobrogea Gorges (Cheile Dobrogei), Romania

Mulți dintre români și-au descoperit opțiunile de vacanță reorientându-se către destinații turistice românești, considerate foarte frumoase, sigure și primitoare.

Adesea merele din curtea vecinului par mult mai gustoase decât ale noastre. Și această sintagmă este foarte adevărată. Uităm să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem, râvnim mereu după altceva, ne dorim tot timpul ce are celălalt și pierdem din vedere frumusețea ce ne stă la picioare.

Suntem oameni și adesea ne lăsăm fermecați de minunățiile lumii, încât uităm de locurile minunate care se găsesc chiar în ograda noastră. România este una dintre cele mai frumoase destinații din lume, cu o sumedenie de locuri incredibile ce uimesc orice turist.

Așa că, dacă încă nu ți-ai făcut planuri pentru următoarea vacanță, de ce să nu iei în considerare propria țară? Va trebui să iei această decizie singur, însă trebuie să afli  înainte 6 motive pentru care România merită să-i dai o șansă.

Peisaje superbe

Oriunde mergem, indiferent de mâncare, paturi confortabile și prosoape pufoase… prima oară ne îndrăgostim de peisaj. Peisajele reprezintă unul dintre cei mai importanți factori atunci când decidem unde plecăm în vacanță și România nu duce lipsă de locuri ce-ți taie respirația. Dacă întrebi în stânga și în dreapta vei afla că orice turist străin vine în România pentru peisajele naturale superbe.

E păcat să spui că locuiești în România, dar nu i-ai admirat niciodată peisajele din cele mai frumoase locuri. Fie că vorbim despre minunatele panorame pe care le desenează Dunărea de la Cazane până în Deltă, despre piscurile amețitoare din Bucegi sau natura sălbatică din Retezat, Apuseni sau Făgăraș, România este un izvor necontenit de frumuseți naturale. Poți explora Transilvania și Maramureș în căutarea satului tău favorit sau poți face turul mănăstirilor minunate din Moldova.

Nici nu mai este nevoie să te gândești cu ce îți vei umple timpul în vacanță, căci peisajele te vor face să-ți dorești să meditezi, sa adormi și a doua zi să te trezești cu același tablou în față.


Orice ai alege, cu siguranță nu vei regreta. Iar dacă toate aceste locuri incredibile nu ți se par suficiente, poți porni într-un tur al locurilor neobișnuite. Ce spui de vulcani noroioși sau poate o poiană împânzită cu pietre sferice ciudate? Tot în România vei găsi unul dintre cele 3 poduri naturale din lume, dar și o sumedenie de peșteri incredibile învăluite în mister.

Mâncare delicioasă

Indiferent de cât de bun este tzatziki sau kebabul, nimic nu se compară cu mâncarea tradițional românească, ca la bunica. Români de pretutindeni, ce s-au perindat prin toate colțurile lumii, servind preparate alese la cele mai cunoscute restaurante, au recunoscut că nimic nu a putut egala gustul de acasă. Mâncarea românească impresionează orice turist strain, însă aceasta poate deschide uși nebănuite în inimile românilor. Se spune că dragostea trece prin stomac.

Așadar, poate că și dragostea de țară este strâns legată de gustul autentic românesc ce poate fi simțit doar în țară, din strachina de lut și lingura de lemn. Așa că, redescoperă bunătățurile tradiționale românești, și aici nu mă refer doar la iconicele sarmale, căci multe sunt preparatele care-ți pot reda gustul copilăriei.

Litoralul Mării Negre

Este foarte ușor să ne lăsăm seduși de stațiunile sclipitoare de la Mediterană sau din Grecia, dar România se mândrește și ea cu plaje minunate la malul mării. Fie că vorbim despre petrecerile nebune din Mamaia, atmosfera relaxată din Vama Veche sau zonele sălbatice din nordul litoralului, malul Mării Negre este o destinație de vis. Aceasta așteaptă în fiecare an turiștii cu valurile ei calde și înspumate.

Capul Doloșman

 Turismul din România merită mai mult, este la fel ca un preșcolar ce trebuie încurajat și educat pentru a se dezvolta. Știai că în apropiere de localitatea Jurilovca, în județul Tulcea, se află Capul Doloşman, singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc? De asemenea, Gura Portiței, o fâșie de nisip între Lacul Golovița și Marea Neagră, este locul perfect pentru cei ce își doresc un concediu rupt de lume.

Festivaluri

Românii au multe calități și se pricep la multe lucruri. Însă, pot spune cu mâna pe inimă că la petreceri nu ne poate întrece nimeni. Noi, românii, facem din orice lucru un motiv de sărbătoare, ne veselim și apreciem viața în fiecare moment al său, știind cât de fragilă este și cât de repede se duc clipele.  La orice petrecere, fie că ești în Centrul Vechi din București, Brașov sau alt oraș, vei găsi turiști străini fascinați de cultura românilor de a se distra, cântând și dansând cu poftă. 

În ultimii ani orașele din România au început să organizeze din ce în ce mai multe festivaluri interesante. Și aici, bineînțeles, nu ne referim la tradiționalul festival al berii. Dacă ești pasionat de muzică atunci poți vedea live cei mai de succes artiști mondiali la Untold, Electric Castle, Gărâna Jazz Festival, Rock the City, Summer Well, Revolution și multe alte festivaluri de pe întreg cuprinsul țării. Melomanii sunt și ei răsfățați cu o mulțime de evenimente de excepție, cel mai important fiind, bineînțeles, iconicul Festival George Enescu.

Cum ar spune unii, de toate pentru toți. Cum să te plictisești într-o așa țară?

Cinefilii pot viziona pelicule premiate la TIFF, iar pasionații de teatru pot vedea o sumedenie de spectacole la FEST-FDR Timișoara sau la Festivalul Internațional de Teatru care ocupă orașul Sibiu în fiecare vară. Pe lângă toate aceste evenimente de anvergură, fiecare oraș din România organizează și alte festivaluri mai mici, unele mai fermecătoare decât altele. Agenda culturală va deveni din ce în ce mai încărcată în următorii ani, deoarece patru orașe importante se luptă pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Castele

România are peste 1.300 de castele, conace și palate. Nu trebuie să vizitezi valea Loarei sau munții înalți ai Germaniei pentru a da peste o sumedenie de castele și cetăți desprinse din povești. România se mândrește și ea cu o mulțime de castele și palate spectaculoase ce așteaptă să fie descoperite. Primele pe listă sunt, bineînțeles, iconicul Castel al Corvinilor din Hunedoara, magnificul Castel Peleș de lângă Sinaia și misteriosul Bran, dar România se mândrește cu foarte multe astfel de clădiri impozante.

Pentru o primă impresie, poți începe să vizitezi Castelul Csernovics din Macea, Castelul Károlyi din Carei, Palatul Culturii din Iași, Castelul Cantacuzino din Bușteni, Palatul Mogoșoaia de lângă București sau Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina.

Istoria fascinantă

Istoria României este de-a dreptul fascinantă și dacă te pasionează acest domeniu vei dori cu siguranță să ajungi în locurile în care s-a scris istoria țării cu sânge, unde domnitori mari au murit pentru patrie și unde românii au dat dovadă de demnitate și putere.

Teritoriul României a fost locuit din cele mai vechi timpuri, iar urmele acelor civilizații pot fi admirate chiar și azi în diferit colțuri ale țării. Poți vizita Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra Neamț pentru a admira ceramica acestei civilizații străvechi și Muzeul Național de Istorie a României din București pentru a vedea urmele culturii Hamangia, inclusiv faimoasele statui “Gânditorul” și “Femeie șezând”.

Urmele civilizației dacice și romane se văd cel mai bine la Sarmizegetusa Regia și la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ambele în județul Hunedoara, la cetatea dacică de la Căpâlna din județul Alba sau la Castrul Roman Porolissum din județul Sălaj.

Apoi, poți lua la rând sumedenia de cetăți medievale care împânzesc România și află mai multe despre istoria fascinantă a României cu voievozi, sultani, împărați și regi.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!