În vara anului 2003 a fost reconstruită, în localitatea Baia de Criş, casa unde s-a stins din viaţa Eroul Naţional Avram Iancu. Sfinţită la 8 septembrie 2003 şi inaugurată în 14 septembrie cu ocazia Serbărilor Naţionale Ţebea, în prezenţa primarilor din zonă, a oficialităţilor judeţului şi ţării, Casa-Muzeu Avram Iancu redă în mod simbolic fosta brutărie a lui Ioan Stupină zis Lieber, pe prispa căreia şi-a găsit sfârşitul marele erou.
În interior, casa-muzeu este formată din două săli. Prima este sala de istorie unde se prezintă activitatea revoluţionară a lui Avram Iancu, începând cu Adunarea de la Blaj. Sunt expuse aspecte din marile bătălii pentru apărarea Munţilor Apuseni prin fotografii ale prefecţilor revoluţionari, fotografii ale armelor şi luptătorilor, schiţe ale luptelor din 1849, fotocopii de scrisori şi documente. Apare reprezentat Avram Iancu după revoluţie până la înmormântarea de la Ţebea. Sunt prezentate imagini ale numeroaselor victime ale expediţiei de represiune, jaf şi furt a trupelor maghiare precum şi documente despre memoria lui Avram Iancu în conştiinţa posterităţii, publicaţii cu însemne despre Avram Iancu şi câteva fragmente din Gorunul lui Horea.
În cea de-a doua sală sunt expuse piese de etnografie locală. Multe dintre acestea poartă amprenta tricolorului românesc astfel, sub tabloul reprezentând pe Avram Iancu, este expusă o pătură de lână, ţesută în cele trei culori naţionale, pe care eroul a stat când a participat la un eveniment la Ţebea. Tot ca unicat amintim cele două tablouri care îl înfăţişează pe Iancu în întregime îmbrăcat în straie moţeşti, tablouri foarte puţin mediatizate. Nu lipseşte tradiţionalul tulnic, primit de la un nepot de-al Iancului.
Citește mai mult:baiadecris.mcdr.ro