Brăila, musai de văzut!

Brăila a fost sub stăpânire otomană timp de câteva sute de ani, până în 1829, când, după pacea de la Adrianopol, a intrat în componența Țării Românești. Partea mai puțin plăcută e că deși era teritoriu românesc, a primit conducere rusească, la fel ca Țara Românească și Moldova. Ca să nu reprezinte un pericol dar și pentru a se dezvolta, foarte puternica cetate a orașului a fost dărâmată la ordinul marelui Kiseleff. S-a întâmplat ca în poveștile biblice, în doar 40 de zile. Am fost relativ recent la Brăila și vreau să vă dezvălui câteva dintre atracțiile puțin cunoscutului oraș dunărean, deși el merită cu siguranță mai multă atenție.

Stema orașului este prezentă pe grilajul de la rădăcina tinerilor copaci ornamentali de pe pietonala din centru și spune pe scurt istoria Brăilei. O acvilă cruciată ține în gheare semiluna turcească; este evident mesajul, simbolizează victoriile românilor în fața otomanilor. Sub acvilă este vechea cetate otomană cu porțile înschise, iar dinjos, un brâu șerpuitor reprezintă Dunărea. Deasupra acvilei este coroana României formată din turnuri de cetate, așa cum apare la toate orașele țării – între orașe, la coroană diferă doar numărul de turnuri (și uneori acvila este deasupra coroanei). Brăila fiind municipiu reședință de județ, coroana de pe stema orașului are 7 turnuri.

Atunci când a plecat regimul otoman, orașul a fost masiv depopulat. Doar 3000 de locuitori au rămas, adică 10% din câți erau, populația fiind treptat înlocuită cu cei din satele dimprejur. S-a terminat monopolul turcesc în țările române; din acel moment, marfa ce trecea prin port nu se mai ducea la Constantinopol, Istanbulul de astăzi, ci putea fi vândută cui plătea mai mult. Țările române trăiau o creștere economică fără precedent, iar Brăila mai mult decât alte orașe, datorită poziției strategice la Dunăre. Transformarea portului Brăila într-un port liber aduce o dezvoltare incredibilă orașului Brăila iar vizita noastră este oglinda exact a perioadei care a urmat acelui moment.

Ce veți remarca imediat privind o hartă: arhitecții dezvoltă orașul ca o jumătate de felie de portocală, circular.

Dezvoltarea orașului și întinsele câmpii roditoare din apropiere au făcut ca la Brăila să se stabilească în perioada interbelică prețul grâului.

Cele mai importante 3 minorități la Brăila au fost cea grecească, cea evreiască și armenească. Fiecare dintre acestea au lăsat în urmă o moștenire de care noi ar trebui să avem grijă și să profităm de existența ei. Ca să aveți o idee despre importanța și puterea minorităților, vă ofer o informație despre cea grecească: în 1863, dintre cele o mie șase sute de vapoare care veneau anual în oraș, jumătate erau grecești.

Evreii nu erau mai prejos, aveau fabrici, magazine, hoteluri, erau directori, profesioniști în toate sectoarele vieții din Brăila.

După unire, în Brăila au sosit și ardeleni, care au prins cheag și au „cucerit” o parte a „teritoriului” minorităților vechi brăilene.

Centrul vechi este și astăzi un complex de clădiri ridicate în general la cumpăna secolelor 19-20 în stilurile cele mai folosite ale vremii în tânăra Românie, dornică de o reinventare după ce scăpase de influența otomană: baroc, rococo și neoclasic. Acest centru este construit, cum ziceam, radial, în jurul portului. Dintr-o frumoasă piață numită astăzi Piața Traian, pornește principala stradă cu magazine o orașului: pietonala Mihai Eminescu, fostă Cale Regală.

În această piață avem 4 atracții, toate, interesante.

Cel mai vechi obiectiv turistic din piață este fosta geamie musulmană din 1667 transformată imediat după schimbarea regimului (1831) în biserică ortodoxă (hramul Sf. Mihail) definitivă (mai funcționase ca biserică ortodoxă pentru o scurtă perioadă și în 1808-1810), una dintre puținele biserici ortodoxe fără turlă din România. Peste aproape 100 de ani de la transformarea ei în așezământ ortodox, în 1923, doi soți din oraș (Nedelcu și Ana Chercea) au devenit ctitori plătind restaurarea monumentului. Tot atunci s-au înlocuit cărămizile nearse cu altele arse și s-a ridicat un turn clopotniță în stil Brâncovenesc. O să vă sară imediat în ochi acest turn clopotniță din spatele bisericii. Să intrați în biserică, veți descoperi că este pictată în întregime și printre elementele decorative s-au strecurat și unele care nu sunt tocmai comune bisericilor ortodoxe. Arhitecții transformării au fost ruși și tot rușii au montat în primul turn-clopotniță din lemn făcut în locul minaretului de zid proaspăt dărâmat, trei clopote făcute în Rusia din metalul unor tunuri otomane capturate de la Silistra în acel război ruso-turc care avea să elibereze Brăila. Un incendiu le-a avariat, iar următoarele clopote făcute pentru biserică au fost topite de nemți în primul război mondial pentru a folosi metalul la muniție de război; cele actuale sunt donații ale soților care au restaurat-renovat biserica în prima parte a anilor 1900. Icoana cu Sf. Arhanghel Mihail e decorată cu argint aurit și a fost făcută tot în Rusia, o găsiți lângă altar; donatorul ei a fost însuși conducătorul militar al oștilor rusești din momentul eliberării, marele duce Mihail Pavlovici Romanov. Inițial localnicii o numeau Biserica Rusească sau Biserica Împărătească, probabil datorită celui care a hotărât transformarea ei, mare duce Pavlovici. Ce a rămas din vechea geamie? Nu mare lucru. După cele câteva intervenții prin care a trecut, s-a schimbat cărămida nearsă din care era făcută geamia cu o alta, arsă (inițial se construise doar altarul din cărămidă arsă), s-au zidit ferestrele spre răsărit și s-au făcut altele pe axa Nord-Sud, minaretul de zid a dispărut cu totul. Ca amintire, decorațiile de pe tavan cu baghete orientale mai amintesc de ce a fost inițial lăcașul, iar sub tencuiala actuală s-ar putea vedea urmele vechilor ferestre, asta dacă am decoperta tencuiala.
Ca idee, înscrisurile vechi ne spun că în 1826, în Brăila se găseau 6 lăcașuri musulmane.

Construit la inițiativa unui filantrop care își dorea ca și în piața centrală a Brăilei să existe un orologiu public, la fel ca în toate orașele respectabile ale vremii, ceasul-turn a fost o realizare unică în România. Suportul din tablă ranforsată făcută de meșteri din Cehia și orologiul făcut tot în Cehia, dar după licență germană, dau valoare monumentului de 11 metri înălțime. Ar mai trebui să știți și că vrednicii comuniști s-au gândit că arată mai bine cu secera și ciocanul deasupra, dar nu le mai găsiți deasupra ceasului. Un ceas public ca acesta folosea la ora 4 inscripția cu 4 liniuțe, patru de unu în scrisul latin. Cineva s-a gândit la restaurările trecute să „corecteze” numărul scris la ora 4, și a făcut IV-ul latin; ar trebui să știți că este incorect atunci când vorbim de orologii publice, în urmă cu aproximativ 100 de ani, se scria IIII la ora 4. Ultima restaurare a unuia dintre cadrane a refăcut scrierea originală, așa cum o să vedeți în pozele făcute de mine. Apropo, culorile inițiale erau verde, negru și alb, nu albastrul actual. Ceasul ar avea nevoie de reparații, deși funcționează, apa se infiltrează și dacă meșterul nu ar fi îndemânatic și ar proteja cu un nailon mecanismul, s-ar strica definitiv. Apropo, o să găsiți în altă sursă că mecanismul orologiului ar fi german, de fapt este făcut în Cehia cu licență germană. Am confirmarea și de la meșterul care îl repare, dar vedeți plăcuța și într-una dintre poze.

Tot în piață o să remarcați și monumentul Împăratului Traian, montat în 1906. Sunt reprezentați Romanii recunoscători împăratului Traian, după cucerirea Daciei. Se fac referiri la originea latină a românilor (lupoaica), la cetățile Sarmizegetusa și Drobeta, dar și lupta de la Tapae, în onoarea căreia s-a construit uriașul mausoleu Tropaeum Traiani despre care v-am povestit în urmă cu câteva săptămâni.

O frumoasă fântână arteziană din fontă încheie lista atracțiilor din mica piață Traian. Proiectată în 1887 de inginerul Mircea Mironescu, a fost instalată în piață cinci ani mai târziu. Apropo, nu i-ar strica mici reparații de artă.

Dacă tot suntem aici, mergem 2 minute până la uriașa biserică greacă Buna Vestire, dar nu înainte de a ne încălzi la Patiseria Leon (Piața Traian nr. 10). Au ceaiuri bune, dar și prăjituri alese care ne-au plăcut foarte mult: plăcintă cu mere și stafide, plăcintă cu pere, croasant cu unt și fistic, plăcintă cu gutui. Vă recomand acest loc, o să vă bucure sufletul!

Biserica Greacă Buna Vestire a fost construită între 1863-1872 de comunitatea greacă a orașului, după ce au cerut voie domnitorului Alexandru Ioan Cuza să își poată ridica propriul lăcaș de cult. Este o biserică foarte mare și astăzi, ce să mai zicem despre cum era văzută în vremea respectivă? În 1888 a pictat în interior Gheorghe Tătărescu, dar nu a și terminat-o, au urmat alte două etape (1900-1902, 1945-1946) cu doi pictori greci. O să îi remarcați uriașele coloane corintice din stilul baroc al anilor 1800, dar pe lateral veți găsi și ferestre cu ogive gotice (cu arc ascuțit). Eu nu am reușit să o văd și pe interior, s-a încuiat până am ajuns la ea, dar poate voi aveți mai mult noroc. Pe lateral sunt anexe ale comunității elene din Brăila, se pare că este activă.

Hai să pornim la pas și pe aleea centrală pietonală. S-a numit Calea Regală(Strada Regală) la un moment dat, dar a purtat și numele de Strada București. Pornește dinspre Piața Traian, lângă vechiul port, către Bărăgan, așadar direcția spre București.

Pornind pe pietonala Eminescu, vis-a-vis de piața Traian, la începutul aleii, pe dreapta, iese în evidență elegantul Teatru Dramatic Maria Filotti, ridicat în 1862. Poartă numele unei mari actrițe născută lângă Brăila și remarcată de directorul Teatrului National din București care va ajuta să meargă la studii în București. Inițial s-a numit „Teatrul Rally”, de la numele fraților care au finanțat ridicarea teatrului pe locul fostului Han Rally ce tocmai arsese; în 1919 clădirea este donată municipalității de către stăpânul de atunci și va deveni „Teatrul Comunal”; după al doilea război mondial, în 1949 se va numi „Teatrul de Stat Brăila – Galați” iar în 1969 obține actualul nume, în onoarea actriței române Maria Filotti.