Laurențiu Barbu
Ferdinand şi Maria s-au cunoscut la castelul Wilhemshohe, unde fusese în prizonierat împăratul Napoleon al III-lea după capitularea de la Sedan. Ferdinand, ca ofiţer prusac, participă aici la un banchetul dat de Kaiser la încheierea manevrelor militare. Adolescenta Maria, invitată din Anglia, stă alături de prinţul Ferdinand, dar idila lor nu se înfiripă. Ferdinand este prea trimid, iar Maria nu pare interesată. Persoanele din anturajul celor doi îi vor împreună, fie din raţiuni sentimentale, de rudenie sau politice. În perioada următoare cei doi vor fi plasaţi alături la banchete, recepţii, ceremonii. La Munchen, în martie 1892, după ce Ferdinand află chiar de la Kaiser ce se punea la cale, o cere în căsătorie pe Maria care acceptă.
Logodna celor doi are loc la Postdam, Kaiserul Wilhem, interesat de bunul sfârşit al poveştii, organizează totul cu fast. Conform uzanţelor, regele Carol trebuie să se ducă în Anglia pentru a perfecta căsătoria. Aici va discuta cu tatăl Mariei, ducele de Edinburgh, care nu prea agrea ideea, dar în final şi-a dat acordul. Locul nunții e ales cu grijă. Regina Victoria a Angliei ar fi dorit la Windsor, conform cutumei britanice, însă ar fi fost oficiată doar o ceremonie protestantă, nu și una catolică. Cele două biserici nu s-au înțeles. Nu s-a ales nici castelul de la Coburg din cauza proastei faime de gazdă a ducelui Ernst. S-a optat pentru Sigmaringen. Terasa castelului de aici era cât un teren unde se putea organiza un turnir. A fost transformată în sală de festivități.
Nuntași vin din toată lumea aristocrată a Europei: împăraratul Wilhelm al II-lea al Germaniei și marele duce de Connaught care o reprezenta pe regina Victoria. Vine marele duce de Alexis, trimis al țarului, un pașă din partea sultanului. Din rândul marilor familii domnitoare doar cea italiană lipsește. Regina Victoria îl invită pe Plagino, ministrul român în Anglia, la Osborne, la bordul yachtului regal Alberta. Au o discuție lungă, regina “ridică un pahar în sănătatea și fericirea Auguștilor însurăței” și declară lui Plagino “mulțumirea și mai cu osebire credința ce are în fericirea prea iubitei sale nepoate, punând-o sub scutul înaltelor virtuți ale Suveranilor noștri și a nobilelor simțăminte ale românilor”.
Din țară pleacă la Sigmaringen un tren cu patru vagoane: unul restaurant, altul salon, al treilea pentru suită iar ultimul pentru bagaje. Trenul e construit la Ringhofer, lângă Praga, fiecare vagon e iluminat, unul cu electricitate, celelalte cu rapiță, fiecare cu ceas, sonerie, termometru, baromentru. Un salon e încălzit cu apă caldă iar restul cu aburi. Totul costase 220.000 de lei. Adevărul, ziar anti-monarhic, ridicase costurile la 400.000 de lei iar cheltuielile totale ale nunții la 6.244.185. “Majestate, ajungă-ți! E rușine!”. Căsătoria are loc în după-amiaza zilei de 29 decembrie. Mai întâi cununia civilă, apoi cea catolică. Mireasa de 17 ani e condusă la altar, cu inima strânsă, de tatăl ei, ducele de Edinburgh. Urmează ceremonia anglicană, oficiată de Mr. Lloyd, trimis de regina Victoria. La ceremonie, împăratul german purta Ordinul Steaua României, iar Carol I ordinele Jartierei, al Vulturului Negru și sfântul Andrei al Rusiei.
La câteva zile după nuntă și o scurtă vacanță la Krauchenwies, tânăra pereche vine spre țară. Zăbovesc la Munchen și Viena. Prin Ardeal călătoresc noaptea, pentru a evita manifestările românilor și de a avea probleme cu Austro-Ungaria. În țară sunt primiți cu un entuziasm pregătit, dar sincer. Intrarea se face pe la Predeal, unde sunt întâmpinați de generalul Barozzi și de prefectul de Prahova. La Chitila îi așteaptă cel de Ilfov. Directorul CFR a cheltuit 20.000 de lei cu florile care împodobeau trenul regal. Maria este încântată de chipurile vânătorilor de munte: “voinici, oacheși, cu ochi negri vioi și dinți foarte albi. Chiar din primele clipe m-am simțit aproape de armată iar aceasta îmi dădea curaj. Niciodată nu m-am simțit străină printre soldați”.
La Gara de Nord tinerii vor fi întâmpinați de rege, miniștri și primarul Capitalei, Grigorie Trandafil. Acesta îi oferă o cupă din argint gravată cu “Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă, spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893″. Cupa este azi la Muzeul Național de Istorie. O comisie specială se ocupase de programul primirii. De la gară se merge la Mitropolie. Peste tot casele sunt decorate. Școala este întreruptă între 23 și 26 ianuarie pentru ca elevii să participe la frumoasa sărbătoare. Se ține o slujbă unde participă toată lumea bună a României. Prinții sunt nași a 32 de perechi de miri din fiecare județ. Nu au lipsit momente hazlii. Mireasa de la Curtea de Argeș se mărita a doua oară, cea din Teleorman era unguroaică și servitoare a prefectului, o parte din boii care îi duceau pe miri erau tare speriați iar alții tare murdari.
Sursa articol: istorie-pe-scurt.ro
