La data de 22 august 1892 s-a născut astronomul ce avea să devină renumit datorită descoperirilor sale. Cine este românul care a excelat prin inteligența și pasiunea sa pentru stele? Provenit dintr-un cartier din Turnu Severin, acesta a ajuns dincolo de granițe, făcând cunoscut numele țării prin prisma propriei minți și a dragostei pentru stele.
Numele acestuia este Victor Daimaca, astrologul ce și-a format o imagine respectată de generații întregi, fiind primul român ce a descoperit o cometă. Viața lui începea în 1892, fiind pasionat încă de mic de stele și univers. Pasiunea și-a dezvoltat-o odată cu începerea studiilor liceale, când a descoperit un atlas despre astrologie. S-a remarcat prin implicarea și dorința de a pătrunde în lumea stelară. Una dintre cele mai mari dorințe era să descopere lucruri cerești, pe care să le prezinte mai departe lui Victor Anestin. Dorința s-a îndeplinit, primul pas făcut de Daimaca fiind să înființeze societatea astronomică numită ,,Urania”. Odată cu această organizație, profesorul și-a strâns un grup de oameni pasionați de același domeniu, în fiecare seară fiind prezenți pe malul Dunării, unde studiau intens cerul. Astfel, au urmat o serie de observații pe care Victor Anestin le-a publicat ulterior în revista Orion.
Viața l-a purtat în inima capitalei, unde a studiat la Facultatea de Științe. Însă, în cele din urmă a ajuns profesor de matematică în Târgu Jiu. Aici și-a continuat studiile intens asupra constelațiilor. Avansase într-un mod uluitor. Deținea un binoclu mult mai bun, știa numele tuturor stelelor și componența constelațiilor și își avea propriul atlas de observații făcute de-a lungul timpului. Ei bine, schimbările aveau să apară în noaptea de 3 septembrie, când pe cer i s-a arătat un corp ciudat.
Cum a descoperit prima cometă?
După mai multe observații, în noaptea de 3 septembrie, pe când studia asupra constelației Lynx. Aici a observat o pată de lumină rotundă, ușor palpabilă și difuză. În atlasul său această ,,stea” nu apărea, astfel, în cea de-a doua noapte a revenit asupra ei, însă, nu se mai afla în același loc, ci deplasată spre Ursa Mare cu două grade diferență față de punctul inițial. Cu această realizare a confirmat că era vorba de o cometă. La data de 5 Septembrie, a calculat pozițiile, viteza și distanțele parcurse de cometă, prezicând următoarele locații ale acesteia. A trimis o telegramă la Observatorul Astronomic din București în care enunța: ,, Cometă nouă, mărimea a 8-a în Lynx, pe linia Alfa – Gemini – Ipsilon Ursa Mare, deplasare diurnă 2 grade spre omicron Ursa Mare”. În ziua de 9 septembrie cei de la Observator au găsit cometa, informație pe care au trimis-o la Biroul Central al Uniunii Astronomice Internaţionale de la Copenhaga. De aici toată lumea avea să afle de descoperirea unei comete neștiută de nimeni până la acel moment. Astfel, Victor Daimaca devenea primul român ce a descoperit o cometă, cometa luând numele de Daimaca 1943.
Au urmat o serie de descoperiri, profesorul fiind medaliat de către Societatea astronomică a Pacificului din San Francisco, și astăzi fiindu-i păstrată amintirea și respectată de generațiile actuale. Putem spune că deși a murit, trăiește veșnic prin cometa ce îi poartă numele, cometă ce va fi recunoscută zeci de ani spre viitor.