Ciobanul din Miorița nu a fost omorât. Poemul se încheie cu vorbele lui, după care el revine la oile sale și pleacă cu ele la păscut. Cercetarea anterioară a neglijat conjuncția condiționalădacă și faptul că ciobanul pune verbele la condițional și conjunctiv, moduri prezumtive, iar în unele variante la modul imperativ. Totul este viziunea lui despre o eventualitate, care nu are loc. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara este alter-egoul său. George Călinescu și alții ne-au atras atenția că Miorița este un mit, nu o relatare despre o întâmplare concretă. Însă unii cercetători l-au desconsiderat până și pe Călinescu și au preferat să creadă că poemul descrie o crimă adevărată, mai apropiată de înțelegerea lor. De la înălțimea unor catedre, au tras concluzii pripite, aberante, jignitoare pentru demnitatea de român.

Este de mirare că până și savanți de mare renume nu au văzut că e vorba de o visare poetică cu ochii deschiși. Au crezut că folclorul prezintă un fapt divers, o crimă ca în ziare, și au refuzat să vadă că în Miorița totul este simbol, metaforă și alegorie cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime. Orice cititor experimentat vede ce au vrut să spună stră-străbunii noștri care n-aveau nevoie de școli și de cărți pentru a crea capodopere de inginerie, de artă și de literatură, anume că nici măcar ciobanul nu este un personaj concret. Oricine, orice studii ar avea, vede că ciobanul din Miorița este un reprezentant literar al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou în mitologia precreștină a strămoșilor noștri, în legătură cu un ritual tradițional, sacru și de taină, ezoteric. Confundarea mitologiei cu realitatea cotidiană a dus la regretabila răstălmăcire a poemului. Erudiți îngropați în cărți și cu dispreț pentru originea țărănească a culturii noastre strămoșești, au crezut că străbunii noștri erau proști, incapabili de a crea metafore și alegorii poetice și au citit Miorița cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos în Miorița a fost văzut ca întunecos și tragic. În acest fel ni s-a prezentat o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi peisimist, resemnat, laș, după cum au vrut unii să ne facă să fim, și concepția falsă că Miorița ar fi dăunătoare individului și națiunii.

Străbunii noștri nu puteau să fie proști, ca să creeze și să ne lase moștenire nouă, strănepoții lor, un poem dăunător, așa cum s-a ajuns să se creadă. Dăunătoare sunt teoriile unor celebrități prea mari ca să mai respecte vreo metodologie de cercetare adecvată și au înțeles totul cum li s-a părut sau le-a convenit lor. Au pus pe seama ciobanului și a tuturor românilor propriile lor defecte, spaime și frustrări. Doctrina cu care ne-au mințit încă de pe băncile școlii l-a făcut pe Nichita Stănescu să spună că Miorița ar fi școala tristeții noastre naționale. Nu Miorița este școala tristeții noastre naționale, ci școala interpretărilor tenebroase și confuze pe care ni le-au injectat unii dintre cei mai străluciți intelectuali. Cercetători de indiscutabilă respectabilitate au încercat să cenzureze pasaje întregi și au propus să eliminăm cele mai frumoase și mai emoționante versuri din Miorița. În ce scop? Au atacat în fel și chip acest poem străbun. Nu putem ști dacă exegezele lor răuvoitoare au fost o strategie premeditată sau inconștientă de a pângări cea mai luminoasă creație a folclorului nostru și să atace astfel identitatea noastră națională, de care le-o fi fost rușine.

În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere cu implicații juridice. Cuvântul legeapare în sumedenie de variante ale Mioriței din antologia lui Adrian Fochi sau alte antologii și s-a crezut la repezeală căare sens juridic. Dicționarul Limbii Române elaborat de Academie și orice dicționar român-român aratăcălegeare două sensuri, unul religios, mai vechi și unul juridic, mai nou. În toate textele vechi, ba chiar și la clasicii noștri sau la autori mai recenți, legeare un sens exclusiv religios. În cultura populară, orală, legeeste documentat numai cu sens religios și niciodatăcu un sens juridic. Deci, cauza și scopul uciderii în Miorița nu pot fi juridice, ci religioase. Analiza mea dovedește cănu este vorba de un sacrificiu uman sângeros, ci de un ritual tradițional sub formăteatrală, un obicei ce se repetăan de an. În trecut, Miorița se cânta numai la zile mari, ca orice alt ritual sacru, iar nu oricând, ca în vremuri mai noi.

Cele mai vechi și mai bine păstrate variante ale Mioriței sunt colinde. Acestea se cântăîn cor în orada fiecărui gospodar, ca să-i ureze trai bun și belșug în noul an. De la o casă la alta, ciobanul din Miorița primește numele bărbatului care e nădejdea familiei și care astfel devine personaj în text. Țăranul respectiv primește rolul eroului mitologic, ce se sacrifică ritual și se unește cu natura divinizată, pentru a o reînvigora cu forța sa și ascultăcu mândrie ceea ce i se cântălui. Dacăîn Miorița ar fi vorba de o ucidere adevărată, ce familie i-ar mai fi primit pe colindători săle ureze moartea bărbatului care e capul familiei?

Nici măcar câinele din Miorița nu este un câine adevărat. Mioara îi spune ciobanului să-și cheme un câne,cel mai bărbătescși cel mai frățesc. Deci cel mai…dintre mai mulți, așa cum ni se spune de la început, că el are câini mai bărbați. Dacăar fi fost vorba să-l apere câinele de cei doi ucigași, de ce să-și cheme numai un câine și nu toți câinii? Orice țăran știe cănici cel mai puternic câine nu poate face fațăcând are de luptat cu doi adversari. Nu este vorba să-l apere, e vorba de altceva. O mioarăfabuloasă nu poate vorbi de un câine adevărat. Cine a mai pomenit vreo operăliterarăîn care animale fabuloase vorbesc despre animale reale?

Toatăacțiunea din Miorița se petrece în peisajul lăuntric, psihologic al ciobanului și este proiectatăasupra peisajului exterior, geografic. Autorii anonimi amestecăimagini interneși imagini externe, cu aceeași măiestrie derutantă ca și Petrarca, Dante, Omar Khayyam sau alți celebri autori ai literaturii culte, la care farmecul este că autorul reușește să ne vrăjească cu confuzia dintre realitate și fantezie, încât luăm abstracțiunea din mit drept adevăr concret. Mioara este o metaforă ce poate simboliza acea parte din sufletul omenesc pe care C. G. Jung o numește Anima, adicăpartea femininăa sufletului fiecărui om, iar câinele Animus, partea masculină.

Într-o variantămai veche, ciobanul cere el însuși săfie ucis de trei ori, la răsăritul soarelui, la amiazăși la apus. Numai la teatru sau într-un ritual simbolic poate cineva săfie ucis de trei ori. El mai cere săfie îngropat de trei ori la rând, în diferite locuri, tot ca la teatru, și să nu pună pământ peste el, iar el va cânta din fluier pentru oile sale. Cine a mai pomenit să fie careva îngropat de trei ori la rând în aceeași zi? Niciun etnograf n-a mai întâlnit un asemenea obicei. În altăvariantă, doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. În alta, cu nouătopoare. Cam multe arme pentru doi ucigași. În Baltagullui Sadoveanu era suficient un singur baltag, dar acolo era o ucidere adevărată. În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere reală, ci de o punere în scenă. Ciobanul vorbește ca un producător și un regizor al unei reprezentații teatrale cu sensuri simbolice sacre, unde el este și actorul principal.

Faptul că numărul de 9 topare din Miorița (varianta CXCIII versul 7, pagina 651 din antologia lui Fochi, culeasă în satul Leauț, lângă Brad în Munții Apuseni) coincide cu numărul de 9 topoare din bronz descoperite lângă Iași de arheologul Cezar Cioran în 2015, poate să fie sau să nu fie doar o simplă coincidență, deoarece este o cifră cu valori matematice aparte și e considerată sfântă în cam toate religile. Topoarele „acestea erau așezate în cerc, ca niște raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină” după cum spune Daniel Roxin, citând arheoloaga Senica Țurcanu, șefa Muzeului de istorie a Moldovei http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-arheologica-de-exceptie-in-iasi-9-topoare-din-bronz-vechi-de-3-500-de-ani-vide/Greu de spus dacă aceste 9 topoare rituale găsite în Moldova au o legătură directă cu cele 9 topoare pentru uciderea rituală a ciobanului din susnumita variantă a Mioriței sau este doar o coincidență.

Moartea, îngroparea și nunta cosmică a ciobanului se repetă simbolic, în colinde la început de an, în unele variante la Sf. Ilie și ori de câte ori textul este rostit sau citit, la fel ca atunci când apostolul Pavel spune căel moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu. Multe alte personaje celebre din civilizația altor popoare au efectuat experiențe psihologice de acest fel și sunt bine analizate de știința religiei. La fel și ciobanul folosește aceeași alegorie a morții și a nunții cosmice, binecunoscută în istoria literaturii universale și în fenomenologia religiilor. El moare simbolic pentru a se uni cu divinitatea adorată, zeitatea femininădin ceruri sau care în alte variante apare pe munte împodobităcu simboluri solare sau lunare. Este vorba de o hierogamie, adică bineștiuta nuntă a sufletului omului cu o divinitate cerească.

Multe alte argumente din cartea Mioriţa – Izvorul nemuririiarată că poemul nostru național folosește aceleași procedee de tehnică literară și are un conținut de idei sublime comparabile cu cele mai valoroase opere din literatura universală. Miorița merită să fie repusă pe piedestalul de unde câțiva din erudiții noștri au trântit-o în noroiul unde au vrut să ne împingă.

Autor: Victor Ravini

Notă: Pentru fluiditatea textului, am eliminat precizările bibliografice și notele de subsol. Acestea se pot găsi în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor, București 2016, 2017.

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!