in ,

Conspirația din spatele crizei refugiaților. Ce li se ascunde cetățenilor europeni?

Extrem de multe dovezi arată că această criză a imigranților-refugiați este una bine organizată, cu scopuri politice clare, o criză la care sunt complici mulți lideri europeni ce servesc alte interese decât cele ale națiunilor europene pe care le reprezintă.

În acest context, evenimentele sunt prezentate în mod manipulator (pentru a-i face pe europeni să accepte valul de imigranți), o serie de lucruri importante fiind ascunse publicului larg de presa oficială, aflată în mâinile celor care trag sforile la nivel european și mondial.

Infowars.com identifică, astfel, 5 lucruri esențiale pe care televiziunile din Europa nu le prezintă:

1. Majoritatea refugiaților nu sunt sirieni. Aceștia nu au documentele necesare pentru a dovedi acest lucru și nu se poate invoca pierderea documentelor la un număr atât de mare de refugiați. Ele au fost aruncate, în cele mai multe cazuri, pentru a nu li se identifica originea. Nu mai vorbim despre faptul că imensa majoritate a celor fără acte sunt bărbați!!!

2. Principalele televiziuni occidentale promovează cu obstinație imagini care prezintă, în scene emoționale – mame cu copii – pentru sensibilizarea publicului, fiind foarte zgârcite sau chiar ignorând scenele în care imigranții aruncă cu pietre în organele de ordine, intră în conflict cu civilii sau scandează „Allahu Akbar”.

Tabara de 4 milioane de locuri, tinuta goala in Arabia Saudita. Este folosita pentru pelerini doar cateva zile pe an…
Tabara de 4 milioane de locuri, tinuta goala in Arabia Saudita. Este folosita pentru pelerini doar cateva zile pe an…

3. Nu se mediatizează pe marile posturi tv neintegrarea multor altor arabi care au ajuns în Europa în ultimii ani și care vor, în realitate, să își impună cultura. De asemenea, faptul că numărul violurilor a crescut în Suedia foarte mult în ultimii ani, responsabili pentru această creștere fiind și imigranții, nu prezintă interes pentru marile televiziuni. În aceeași filozofie, atenționarea a patru ONG-uri germane care reclamau desele abuzuri sexuale asupra femeilor și a copiilor dintr-o tabără a imigranților musulmani din Hessen, nu a fost mediatizată de marile televiziuni…

4. Pretenția că Europa are nevoie de mână de lucru ieftină este o altă intoxicație. Dacă facem o comparație între Suedia (unde 58% dintre ajutoarele sociale merg către imigranți, în urma politicii granițelor deschise) și Republica Cehă (care nu a acceptat politica ușilor deschise), constatăm că aceasta din urmă are cea mai rapidă creștere economică din Europa. Prin urmare, dacă europenii vor forță de muncă, nu ar fi mai logic și mai economic să creeze programe financiare foarte avantajoase care să încurajeze natalitatea?!?

5. Această criză a refugiaților nu ar fi existat dacă puterile NATO nu ar fi finanțat și antrenat jihadiști pentru a destabiliza guvernele unor țări arabe, lucru pe care îl continuă și acum. De ce? Pentru că vor să “democratizeze” ( a se citi să impună guverne marionetă) cu forța acele țări pentru a avea acces mai ușor la rezervele lor de petrol!

Sursa: Infowars.com

În concluzie, dincolo de drama reală a unor refugiați, toate indiciile ne arată că această criză a imigranților face parte dintr-un plan de amestecare rasială a popoarelor europene (Planul Kalergi) al cărei scop, așa cum am mai spus, este acela de slăbire a identităților naționale, prin diluarea etnică a acestora. Mai mult decât atât, după părerea mea, se pregătește terenul unor conflicte interetnice și religioase în Europa care să justifice reducerea drastică a drepturilor și libertăților pentru toți și introducerea legilor Big Brother. Totul pentru triumful Noii Ordini Mondiale conduse de marii păpușari ai planetei.

Daniel Roxin

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/conspiratia-din-spatele-crizei-refugiatilor-ce-li-se-ascunde-cetatenilor-europeni/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!