Laurențiu Barbu
Corneliu Dragalina s-a nascut pe 5 februarie 1887 la Caransebes. In 1905 a fost admis in Socala de Ofiteri de Artilerie si Geniu, pe care a absolvit-o doi ani mai tarziu, in 1907, primind gradul de sublocotenent. In 1910 era locotenent, iar in 1915 capitan in Regimentul 4 Artilerie, cu care a si participat la campania din 1916, comandand una din putinele baterii de artilerie grea ale armatei romane. Regimentul sau facea parte din Divizia 19 Infanterie, care a dus lupte grele pe frontul din Dobrogea in toamna acelui an.
Pe 10 octombrie 1916, pe cand bateria sa se afla in spatele Regimentului 51 Infanterie, un puternic atac bulgar a rupt frontul Batalionului III, punand soldatii pe fuga. Acestia au inceput sa se retraga in dezordine prin dreptul bateriei. Vazand situatia, Corneliu Dragalina s-a suit pe primul cal pe care l-a gasit, si-a scos sabia si a ordonat gornistilor sa sune atacul, pornind in directia inamicului. Aceasta actiune a facut ca infanteria romana sa se opreasca si sa-l urmeze. Atacul bulgar a fost respins, iar frontul restabilit, insa Corneliu Dragalina a fost ranit de un glont care a patruns in corp langa inima si nu a mai iesit afara. A fost dus cu slepul pe Dunare la Galati, unde, fratele sau Virgiliu, care era ajutantul comandantului Marinei Militare, l-a preluat si l-a dus la spital. A fost operat si s-a scos glontul care il ranise. Pentru aceasta fapta a fost ulterior decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Peste numai cateva zile insa, cei doi frati erau la Bucuresti la capataiul tatalui lor, generalul Ioan Dragalina, comandantul Armatei 1, ce fusese ranit mortal in luptele de pe Valea Oltului.
In 1917 a fost din nou promovat (ca de altfel majoritatea ofiterilor activi din armata romana), iar intre 1919-21, maiorul Dragalina a urmat cursurile Scolii Superioare de Razboi. A urcat pe rand gradele ierarhiei miliatre: locotenent-colonel in 1920, colonel in 1928, general de brigada in 1935 si general de divizie in 1940.
La 1 ianuarie 1940 a fost numit comandant al Corpului 6, cartiruit la Cluj, functie pe care avea sa o exercite timp de 3 ani. Una din primele mari responsabilitati in aceasta pozitie inalta a primit-o in luna august, cand a facut parte din delegatia romaneasca la tratativele de la Turnu Severin cu Ungaria in vederea rezolvarii diferendului asupra Transilvaniei. Dupa al doilea Dictat de la Viena, prin care Ungaria a primit partea nord-vestica a Transilvaniei, generalul Dragalina a a avut misiunea ingrata de a fi seful comisiei romane ce trebuia sa stabileasca graficul evacuarii teritoriului cedat.
Corpul 6 a parasit Clujul si s-a repliat in zona Brasov. In timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, generalul Dragalina cu trupele sale a restabilit ordinea in oras si a ocupat statia de radiodifuziune de la Bod. De la microfonul acesteia a dezmintit zvonurile lansate de legionari cum ca ar inainta spre Bucuresti in fruntea Corpului 6 pentru a-i ajuta sa preia puterea. Acest mit insa continua sa existe si astazi in „folclorul” legionar.
Corpul 6 a fost ulterior dislocat in Banat, unde, in aprilie, a primit misiunea sa intervina in invazia Iugoslaviei si sa ocupe Banatul sarbesc, in caz ca si trupele maghiare incercau acest lucru. Cum guvernul roman a avertizat oficial Reich-ul de intentiile sale, Banatul sarbesc a fost ocupat pana la urma de trupe germane, evitandu-se conflictul.
Dupa inceperea ostilizatilor in iunie 1941, Corpul 6 a fost tinut in rezerva in tara, fiind trimis pe front abia in octombrie. Astfel luat parte la faza finala a bataliei de la Odessa, atacand in sectorul nordic si patrunzand in oras. A fost apoi dislocat in Crimeea pentru o scurta perioada, ca apoi, in primavara anului 1942, Corpul 6 sa fie deplasat pe front in zona Izyum. Aici i s-au subordonat 4 divizii de infanterie romanesti (1, 2, 4 si 20) care fusesera deplasate in zona in timpul contraofensivei sovietice de iarna. Erau in total 64.120 de oameni – o mica armata.
In mai 1942, generalul Corneliu Dragalina si-a condus trupele de sub comanda sa cu pricepere in timpul celei de-a doua batalii de la Kharkov. Trupele romane au reusit sa ia nu mai putin de 26.432 de prizonieri precum si un numar mare de tancuri usoare T-60, dar si primele T-34 si KV-1 capturate intacte de catre armata romana. Pierderile Corpului 6 s-au ridicat al 2.983 de oameni.
Pentru ofensiva de vara germana ce a urmat, generalul Dragalina a fost subordonat Armatei 1 Tancuri. Corpul 6 a trebuit sa tina pasul cu inaintarea rapida a unitatilor motorizate germane. Pe 22 iunie a fortat Donetul si a continuat ofensiva spre Don. A strabatut luptand 450 km in aproximativ 20 de zile, o mare realizare pentru infanterie. Din data de 19 iulie, Corpul 6 a fost subordonat Armatei 4 Tancuri, careia i-a facilitat trecerea Donului. La inceputul lunii septembrie, generalul Dragalina si trupele sale se aflau la sud de Stalingrad.
A primit Crucea de Cavaler a Crucii de Fier si Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a pentru actiunile trupelor de sub comanda sa si a fost promovat la gradul de general de corp de armata.
Corpul 6 era insa epuizat, diviziile sale aflandu-se pe front de la inceputul anului 1942. Pe 20 noiembrie 1942, data de la care au fost transferate la Armata 4 romana, trupele generalului Dragalina au primit socul principal al contraofensivei sovietice la sud de Stalingrad. Una din diviziile sale a fost incercuita, iar alte doua au suferit pierderi considerabile. S-au retras, dar au reusit sa stabileasca o noua linie defensiva cu ajutorul Diviziei 29 Infanterie Motorizata germana. Aceste pozitii au fost atacate din nou pe 25 noiembrie de catre Armata 51 sovietica, dar au rezistat. A participat apoi la Operatiunea Wintergewitter inaintand spre Valea Miskova pana pe 16 decembrie. La inceputul lui 1943, ramasitele Corpului 6 au fost repatriate.
Generalul Dragalina a fost inlocuit la comanda Corpului 6 pe 20 martie 1943 si numit guvernator militar al Bucovinei. Din aceasta functie a abolit obligativitatea purtarii stelei lui David de catre evreii din Bucovina si a obtinut de la maresalul Antonescu permisiunea evacuarii evreilor ramasi in ghetoul din Cernauti, inainte ca acestia sa fie deportati sau executati de germani in timpul retragerii din Bucovina. Se estimeaza ca a salvat astfel vietile a aproximativ 14.750 de persoane.
Pe 24 martie 1944, ca urmare a ocuparii Bucovinei de catre Armata Rosie a fost pus la dispozitia Ministerului de Razboi, fiind trecut pe linie moarta. Dupa evenimentele de la 23 august 1944 a fost reactivat si numit pe 15 noiembrie 1944 Inspector General al Trupelor Motorizate pana pe 24 martie 1945, cand a fost trecut definitv in rezerva, la fel ca multi alti generali si ofiteri superiori romani. Mai tarziu, si-a pierdut casa si a fost hartuit de Securitate, insa nu a fost arestat. A decedat pe 11 iulie 1949 la Bucuresti, fiind astfel ferit de un sfarsit chinuitor in inchisorile comuniste.
Sursa: topromani.ro
