Laurențiu Barbu
Auzit-ați de Costache Negri, mare boier, mare mason, prieten la cataramă cu Alexandru Ioan Cuza și Vasile Alecsandri, propus de mai multe ori să preia tronul Moldovei, revoluționar pașoptist și om de onoare rar întâlnit pe aceste meleaguri? Nu? Aprofundați, atunci, rândurile următoare!
Costache Negri (născut la 14 mai 1812, la Iași – mort la 28 septembrie 1876, la Mănăstirea Răducanu, Târgu Ocna, de aprindere la plămâni) se numea de fapt Constantin Negrea – Negri/Negry e un nume francizat în pensionul lui Victor Cuenim, pe unde a trecut și amicul său de cursă lungă, Vasile Alecsandri. Era, pe linie maternă, rudă cu domnitorul moldovean Ioniță Sandu Sturdza, protectorul lui în anii copilăriei. Elena Negri, sora sa, a fost muza și logodnica pașoptistă a lui Vasile Alecsandri; moartă prematur de TBC, frumoasa și inteligenta „Steluță” cu minte diplomatică și umor fin a avut un rol deloc minor în „pilotarea” sa politică și literară”. Cine altul, dacă nu energicul critic literar și profesor Paul Cernat, putea să verticalizeze atât de eficient?
După detronarea lui Cuza, s-a retras la moșie
Ia, să vedem în continuare: „Mare mason timpuriu, cu studii în Franța și Italia, poliglotul și abilul Costache a fost unul dintre arhitecții diplomatici eficienți ai statului român modern, cu misiuni la Viena și Constantinopol. În exilul parizian de la 1848 a creat pentru Guvernul Provizoriu drapelul național roșgalben-albastru. Vicepreședinte al Divanului Ad-hoc, a fost, asemeni lui Alecsandri, «în cărți» pentru domnia Moldovei, retrăgându-se, ca și amicul Basil, în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza, ale cărui reforme sociale le-a susținut. Apoi: „După debarcarea domnitorului, Costache Negri se retrage din politică într-un epicureism idilic de moșier provincial”. A lăsat acest domn ceva (scris) în urmă? Ceva dincolo de statura lui civică? Paul Cernat ne lămurește:
„A fost un scriitor sporadic, colaborator la revistele comilitonilor, savuros în corespondența cu Vasile Alecsandri, Ion Ghica și Mihail Kogălniceanu, prozator nu lipsit de prospețime în juvenil-cosmopolitele Seri venețiene (1839), în puținele însemnări de călătorie și în satirica Memoriile unei părechi de foarfeci (mai puțin în senzaționalista Mănăstirea), poet folcloric și sentimental neglijabil”.
De la logodnica lui Alecsandri, la V. Micle
Paul Cernat își încheie, amețitor, „pomelnicul” (așa cum își alintă aceste mici crochiuri-bijuterii despre care, probabil, nu veți învăța niciodată la școală): „Costache Negri a (mai) fost vărul vitreg și complicele politic unionist al Cocuței/Ecaterinei Conachi (fiica iubărețului Costache Conachi, recăsătorit cu mama lui Negri: de asemenea, soție a caimacamului Vogoride și artizană de culise a Unirii), iar printre surorile sale a fost – alături de Elena – și viitoarea stareță a Mănăstirii Văratec din perioada în care s-a sinucis, acolo, Veronica Micle”. Imediat, o supoziție (ce-i drept, plauzibilă): „Va fi acoperit, pesemne, păcatul suicidar în vederea unei înmormântări creștinești… Maica Evghenia (Eugenia, pe numele ei laic) a fost o figură a epocii; apare, printre altele, în proza de călătorie a lui Hogaș și în romanul Adela al lui Garabet Ibrăileanu”. Splendid! Mulțumim, Paul Cernat.
Sursa: evz.ro
