in , ,

Cum arată Bucureștiul interbelic și ce fel de povești ascunde?

Nu este de mirare că în București regăsim o varietate de clădiri care mai de care mai impresionante. Suntem martori cum vremurile s-au scurs și de la acele construcții impunătoare și cu un decor uluitor de detaliat, s-a ajuns la blocuri elegante, rafinate și cât se poate de simple. Și modernismul cu siguranță își are propria frumusețe. Însă, va reuși vreodată să depășească stilul interbelic, stilul care s-a afirmat atât de puternic ca stil arhitectural predominant al capitalei? 

Bucureştiul interbelic e o străinătate de culori, de arome, de zgomote şi ritmuri, de oameni şi firme.

Ioana Pârvulescu

Perioada de glorie a arhitecturii Bucureștiului a început odată cu Ion Mincu, al cărui talent desăvârșit îl putem observa și astăzi prin fațetele zecilor de clădiri, care definesc arhitectura capitalei interbelice. Nu este de mirare că și astăzi, după zeci de ani, oricine pășește printre acele construcții rămâne profund impresionat de măreția lor. Ceea ce este de admirat este modul în care decorul exterior este realizat. Clădiri de înălțimi destul de mari, își au zidurile decorate într-un mod absolut aparte. Detaliile decorative sunt admirabile și te conduc la gândul: cu ce finețe și eleganță au fost realizate. Ce mâini de aur ar putea construi asemenea clădiri?! 

Și totuși, în ce loc predomină aceste deosebite construcții? Centrul Vechi al Bucureștiului, Calea Lipscani sau Piața Universității, oriunde în aceste zone sunt regăsite clădirile unei capitale demult pierdute. Niște clădiri care au supraviețuit trecerii timpului și care astăzi poartă poveștile trecutului, ale acelor vremuri în care doamnele se plimbau de-a lungul străduțelor, acompaniate de domni eleganți și bine aleși. Sunt clădirile secolului în care la colț de stradă se cânta, dansa și chefuia, clădirile martore a zecilor de generații ce au trecut de-a lungul timpului. Cumva fiecare om și-a lăsat amprenta asupra lor, unele sunt bine îngrijite, altele restaurate, iar acelea ce au fost lăsate în voia sorții, încă au acea sclipire deosebită, fiind ușor de remarcat detaliile decorative și modul în care au fost ridicate. 

Oriunde privești în aceste zone vei zări poveștile trecutului interbelic, care trăiește printre zidurile acestor clădiri. Ne-am dori să putem spune că vor fi veșnice, însă, posibil ca într-un viitor îndepărtat acestea să dispară. Vremurile trec și modernismul înconjoară periculos aceste minunate clădiri,  dar totuși, speranța este că vor deveni parte din patrimoniul țării, fiind astfel protejate. 

Cert este că sunt de o frumusețe aparte și merită respectul întregilor generații. Sunt dovada a ceea ce a însemnat trecutul, poartă filele de poveste ale vremurilor demult îndepărtate. Au adus capitala în gloriile arhitecturii, remarcându-se datorită lor în fața a sute de arhitecți din întreaga lume. Ne-am remarcat ca și popor în domeniul arhitecturii prin numele de Ion Mincu și ale sale fascinante creații. Stilul pe care l-a adus în România a fost și este unul dintre cele mai reprezentative, iar drept dovadă sunt toate aceste fascinante clădiri. 

Bucureştiul interbelic este locul unde s-a întâmplat totul.

Ioana Pârvulescu 

Nu rămâne de făcut decât să admirăm și să respectăm ceea ce unii oameni au reușit să realizeze pentru țară. Să purtăm mândri această naționalitate, pentru că indiferent de toate cele prezente, trecutul a fost unul absolut grandios și dovezi sunt toate cele ce ne înconjoară. 

Foto: Ioana Raluca

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.