Laurențiu Barbu
În 1497 armatele poloneze în frunte cu regele Ioan Albert încercau să supună Moldova, dar erau înfrânte de Ștefan cel Mare la Codrii Cosminului. Domnitorul nostru nu s-a socotit însă răzbunat numai cu distrugerea inamicului ci a ținut să răspundă în același fel, printr-o năvălire.
Mai mult, i-a asmuțit și pe turci împotriva leșilor, care invadează în mai 1498 sub comanda lui Bali-beg, comandantul Silistrei. Puțin după aceea, pe 27 iunie, spune letopisețul de la Bistrița, intră și Ștefan pe urmele lor.
Cetățile Trembowla, Buczacz și Podhajec au fost prădate și arse și tot ținutul până la Lwow –după alte surse chiar până la apa Wisloka, dincolo de Przemsyl (aprox. 350 de km de Varșovia). O sută de mii de robi ar fi căzut în mâinile moldovenilor. Pe o parte din ei i-a așezat în județele dinspre mizănoapte, ”din care pricină arată letopisețul lui Grigore Ureche și Simion Dascălul- și până astăzi trăiește limba rusească în Moldova”, pe alții i-ar fi vândut turcilor.
Și cum n-ar fi fost de ajuns, tătarii năvălesc în iulie și se întorc de asemenea cu o pradă bogată. Țara lui Ioan Albert plătea cu vârf și îndesat nesocotința regelui de a fi provocat pe Ștefan care era în momentul acela figura reprezentativă a Orientului creștin și care dispunea de multe mijloace și aliați pentru a răzbuna nedreptatea ce i se făcuse.
Aceste invazii repetate îl obligă pe Ioan Albert să încheie pace cu domnul Moldovei. Condițiile păcii reprezintă cel mai mare succes diplomatic al lui Ștefan. Mai întâi orice pretenție de suzeranitate, mai mult, chiar orice aluzie, este înlăturată. Părțile sunt pe deplin egale, ceea ce se prevede pentru una este valabil și pentru cealaltă. Toate ”ofensele, pagubele și nedreptățile” se uită.
De acum înainte va fi ”de amândouă părțile… liniște și pace veșnică. Cei doi monarhi sunt datori să se ajute reciproc ”cu sabia și cu sfatul și… cu toată puterea” împotriva tuturor vrășmașilor. Dacă Ioan Albert și fratele său Vladislav, regele Ungariei, vor porni în persoană împotriva turcilor – locul de trecere peste Dunăre al celui dintâi este precis, pe la Oblucița(Isaccea, azi în Tulcea)-, atunci va merge și Ștefan. În cazul în care va fi împiedicat, va trimite ”pe fiul său Bogdan sau pe altcineva”- cu toate puterile sale.
Domnul Moldovei se angajează să comunice celor doi regi orice știre despre o eventuală năvală a turcilor și să nu dea acestora ”nici sfat, nici ajutor”. Dacă va fi totuși obligat să o facă, atunci aceasta să nu se considere o călcare a tratatului. Clauza din urmă lăsa de fapt lui Ștefan putința de a acționa cum va crede în cazul unui război dintre cei doi regi din familia Iagelon și otomani.
Că aceștia au trebuit să primească o asemenea clauză arată, mai bine decât orice altă considerație, poziția deosebită în care se afla Ștefan atât față de Polonia, cât și față de Ungaria. Acestea state își dădeau în sfârșit seama că peste vecinul dincolo de Carpați nu se mai putea trece, mai mult chiar aveau neapărată nevoie de el și de aceea trebuiau să convină la anumite concesii.
Ștefan n-a fost nevoit să facă uz de această clauză. Dimpotrivă – în legătură cu noua ligă ce se formase împotriva turcilor, coaliție în care intra printre alții și Vladislav, regele Ungariei- în 1500 a încercat să rupă relațiile cu Poarta, ”refuzând să plătească tribut, trimițându-l pe vornicul Boldur să dea foc Chiliei și Cetății Albe”.
Și cu un an înainte, în februarie 1499 atacase el o oaste turcească ce se întorcea din Polonia, unde fusese în pradă. Moldovenii, îmbrăcați în haine leșești, i-au lovit pe turci între Nistru și Prut, în regiunea Hotin-Boian și au ucis pe mulți dintre ei. Cu toate acestea, în general, intențiile creștinilor nu au avut succesul dorit. Vladislav face pace cu turcii pe 20 august 1503, Moldova și Țara Românescă au fost și ele cuprinse în tratat. Tributul lor nu era sporit, Ștefan plătea 4000 de ducați, iar Radu cel Mare, dublu, 8000.
Citeste mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-i-a-pedepsit-stefan-cel-mare-pe-polonezi-pentru-ca-i-au-calcat-tara/
